Cele 19 cele mai importante cărți Freud (recomandate)

Astăzi vin o listă cu cele mai importante 19 cărți ale lui Sigmund Freud, pe care ar trebui să le știi dacă vrei să studiezi un pic de psihanaliză, ești curios de teoria psihanalitică sau vrei să te bucuri de o carte bine scrisă.

Sigmund Freud (1856 - 1939) a fost un neurolog austriac și fondator al psihanalizei, o practică formulată pentru tratamentul tulburărilor psihopatologice, din dialogul dintre pacient și psihanalist.

Opera sa a fost prolifică și a lăsat amprenta asupra culturii și istoriei omenirii; mai mulți termeni conceptualizați de el (ca inconștientul) au devenit parte a cunoașterii populare și a culturii occidentale. Așa a fost calitatea scrisului său, din punct de vedere al stilului și al conținutului, care ia adus premiul Goethe de prestigiu în 1930.

Teoriile sale au marcat tratamentul psihopatologiilor atât psihologic, cât și psihiatric, deoarece Freud a susținut un tratament în care boala mintală a avut o legătură strânsă cu istoria personală, familială, socială și chiar culturală a pacientului care suferă. . Freud, în "Psihologia masei și analiza sinelui" afirmă că toată psihologia este psihologia socială .

Opera sa a fost compilată și interpretată în limba spaniolă de editorul Amorrortu Editores, care acoperă 23 de volume impresionante, fără a număra alte publicații de natură mai intimă, cum ar fi scrisori sau manuscrise.

Cele mai importante cărți ale lui Sigmund Freud

1- Neuropsicoza apărării (1894)

Este unul dintre primele texte ale lui Freud, unde începe să schițeze ideile pe care le-ar dezvolta ulterior pe tot parcursul carierei.

În această carte introduce conceptul de împărțire a conștiinței, de unde pornește de la faptul că conștiința este inaccesibilă pentru "eu" (ceea ce nu este "eu" pe care îl va dezvolta mai târziu).

Primele sale intuiții se datorează studiilor pe care le face cu privire la isterie, unde constată că nu există leziuni organice în suferința femeilor și că simptomul apare ca urmare a exciziei menționate.

Împărțirea provine dintr-o reprezentare ireconciliabilă cu celelalte, care, în general, provin din viața sexuală. Acest conflict între reprezentări pune în mișcare apărarea, generând împărțirea menționată mai sus.

Această împărțire permite separarea afecțiunii legate de reprezentarea ireconciliabilă. Astfel, RI rămâne inconștient și cantitatea de afecțiune este legată de o reprezentare substitutivă care tinde să aibă legături logice cu RI, fiind capabilă să provoace simptomele isterice.

În această lucrare, Freud afirmă că aparatul psihic este guvernat de principiul constanței, a cărui funcție este de a elimina toate tipurile de nemulțumire pentru a menține un echilibru energetic.

2- Interpretarea viselor (1900)

Fără îndoială, una dintre cele mai importante lucrări și probabil cea mai cunoscută. În această lucrare, Freud publică importante progrese teoretice, detaliind detaliat evoluțiile sale asupra inconștientului în legătură cu visele.

Acesta detaliază, prin intermediul conturului pieptenei, că aparatul psihic funcționează în mod analog cu o cameră foto. Pe de o parte este polul perceptual, care înregistrează stimuli externi sau interni.

În mijloc sunt urme de mnemice ale celor percepute anterior care sunt activate în funcție de stimulul perceput. Pe de altă parte este polul motor, care realizează o acțiune ca răspuns la acel stimul.

Noutatea schemei este totuși că Freud plasează percepția și activarea mnemică ca inconștientă mai întâi și apoi conștientă: adică vedem doar ceea ce este perceput (mult) după ce sa întâmplat, dar deja avem a acționat în mod inconștient.

În ceea ce privește analiza visurilor, Freud lucrează la interpretarea povestirii visurilor, pentru că nu-i pasă cât de bine își amintește visul de către analist, ci povestea pe care o creează în sesiunea de terapie. Freud dezvoltă patru componente ale muncii visurilor:

  • Condensarea : conținutul manifest al visului este o condensare sau un compendiu al gândurilor latente. Aceste elemente au ceva în comun, o legătură logică, astfel încât manifestarea este supraeterminată.
  • Deplasare : Datorită cenzurii onirice (care este similară represiunii în felul său de a acționa), deplasarea constă în mișcarea unui element important pentru subiectul unui element neimportant. În acest fel, visul devine străin și ciudat.
  • Transpunerea în imagini : Este trecerea visului. Se compune din desfigurarea gândurilor latente și amestecul lor cu rămășițele diurne prin condensare și deplasare pentru a arăta imaginile visului în sine.
  • Elaborarea secundară : Este după vis și se referă la actul de a spune. Aici el încearcă să aranjeze temporar și spațial evenimentele care au avut loc în vis și este o parte importantă a analizei sale.

Visul injectării lui Irma

Ca exemplu, să luăm faimosul vis al "injectării lui Irma" a lui Freud însuși. În ea, Freud recunoaște că, prin condensare, Irma reprezintă mai multe femei, pacienți ai lui care au fost reticenți în tratamentul său.

Prin deplasare, sentimentul de vinovăție și responsabilitatea pentru boala lui Irma este atribuită unui alt doctor când era însuși Freud care sa simțit vinovat de suferința pacientului său. Transpunerea în imagini este scena visului în sine, ca experiența lui Freud; elaborarea secundară este povestea atât de faimoasă.

3- Trei eseuri despre teoria sexuală (1905)

Un alt text cheie în activitatea lui Freud în particular și teoria psihanalitică în general, aici este o nouă abordare a sexualității, făcând o separare între ea și genitalitate .

Primul este un concept larg, care include căile de a relaționa și simți subiectul, în timp ce al doilea este legat exclusiv de organele genitale, de actul sexual și de onanismul. Genitalitatea face parte din sexualitate.

Aici Freud dezvoltă conceptul de conducere ca concept de frontieră, deoarece relaționează psihicul cu cel biologic, afirmând că unitatea este răspunsul psihic la un stimulent biologic intern de la care subiectul nu poate să fugă.

De asemenea, face progrese importante în ceea ce privește sexualitatea copiilor. Afirmă că sexualitatea infantilă are două faze: prima, la o vârstă fragedă, marcată în principal de erotismul și plăcerea pulsului. A doua fază apare odată cu intrarea în pubertate și apariția caracteristicilor sexuale secundare. Între ambele faze există o perioadă de latență.

În dezvoltarea sexualității infantile, el pune faimoasele faze ale organizației sale: oral, anal, falic și genital . Fiecare este numită după obiectul de satisfacție care este, respectiv, gura, anusul și penisul (clitoris la femei).

Diferența dintre stadiul falic și genital este că în falic copiii au teoria inconștientă că există doar un genital, falusul / penisul.

În organele genitale, organele genitale feminine sunt recunoscute, deși în inconștient persistă convingerea că există doar un genital, falusul, care poate fi prezent sau absent. Aceste faze apar atât la bărbați, cât și la femei.

4 Totem și tabu (1913)

O lucrare de natură mai antropologică decât psihologică, Freud se bazează pe observațiile făcute popoarelor indigene australiene, precum și pe studiile lui Darwin, Atkinson și Robenson-Smith.

Deși tezele antropologice sunt discreditate în zilele noastre, evoluțiile lor asupra complexului Oedipus continuă să fie importante astăzi în psihanaliză.

Freud afirmă existența unei represiuni primordiale făcute unui "tată primordial". Mitul despre asasinarea acestui tată contează pentru apariția legii și a culturii printre copiii săi. Freud afirmă că actul uciderii și al devotării îl cultivă la o pierdere (aceea a tatălui).

Copiii au săvârșit o crimă pentru care simt vinovăția și pentru a împiedica să se întâmple din nou, ei întorc o lege pe care nimeni nu o poate relua.

Astfel, incestul este interzis, deoarece mama nu poate fi luată ca un cuplu, astfel încât copiii sunt forțați să exogamie și să caute femei din alte triburi pe care le pot lua ca parteneri.

Introducerea narcisismului (1914)

Această scriere apare parțial ca o modificare a teoriei sale de conducere care a fost criticată dur de către fostul său discipol Carl Jung anterior. Aici Freud introduce narcisismul în teoria sa sexuală ca o parte structurală a subiectului, care se formează înainte ca subiectul să poată investi în obiecte libidinal.

Energia sexuală este plasată mai întâi în ego în timpul dezvoltării sexuale, astfel încât eul devine libidinizat . Această libidinizare este o completare a egoismului auto-conservării, deoarece datorită libidoului subiectul are dorința de a-și păstra sinele.

Este necesar ca anterior să existe un egiu constituit și libidinizat, astfel încât acest libido să poată lăsa ego-ul (deși nu este total) și să fie depus în obiecte de dragoste.

Obiectele pot fi însă pierdute și atunci când apare libidoul se retrage de la ele și se întoarce la sine, depunându-se în fanteziile lor, ceea ce permite obiectului să "trăiască" la nivel fantasmatic.

6 - Pulsoși și destine ale conducerii (1915)

În această lucrare, Freud dezvoltă în detaliu conceptul de conducere. Aici schimba modelul Stimul-răspuns al schemei pieptene, afirmând că stimulii de antrenare (adică unitatea) funcționează cu forță constantă și nu pot scăpa sau ataca.

Unitatea are patru componente:

  • Efortul / împingerea : Este suma forței sau a măsurii muncii constante realizată de unitate.
  • Scopul / sfârșitul : Este satisfacția care poate fi obținută prin anularea stării de stimulare a sursei.
  • Obiect : unitatea atinge obiectivul prin ea. Este un instrument.
  • Sursa : corpul însuși, găurile sale, suprafața sa. Este experimentat ca emoție.

Unitatea nu este satisfăcută în obiect. Prin libidou, ego-ul investește un obiect pentru care unitatea poate fi satisfăcută (anulați stimulul), folosind-o ca instrument.

Deoarece stimulul este constant, unitatea caută mereu obiecte pentru a-și atinge scopul, care va veni numai la moarte.

7. Reprimarea (1915) și 8. Inconștientul (1915)

Aceste două lucrări sunt atât de strâns legate încât este foarte dificil să vorbești despre unul fără a mai fi nevoie să menționezi cealaltă.

Freud detaliază natura inconștientului, dându-i trei definiții: un descriptiv (tot ce nu este conștient), dinamic (sunt conținutul reprimat) și sistemic (este funcționarea inconștientului ca structură a aparatului psihic).

Cu privire la natura represiunii, Freud afirmă că a existat o represiune primară înainte de represiunea cunoscută sau secundară. Această represiune primară nu era mulțumită, ci temelia inconștientului prin împărțirea ei din conștient.

Este o operație fondatoare care înscrie reprezentarea conducerii în psihic și explică funcționarea particulară a inconștientului, în care diferite legi guvernează cele ale conștiinței sau realității.

9 - Sinele și Id-ul (1923)

În acest text, Freud afirmă că individul este în primul rând un id, adică că nu are conștiință de sine și că acționează în conformitate cu principiul Pleasurei, căutând satisfacția sa instinctuală prin obiecte.

Id-ul este total inconștient, dar o parte din acesta este modificată datorită relației sale cu lumea exterioară, devenind sine, care este parțial conștientă.

Superego-ul, la rândul său, este alcătuit din alterarea care a avut loc în ego (de natură inconștientă). Aceste modificări provin din conștiința morală și din auto-critică, precum și dintr-un sentiment de vinovăție inconștient. Superego-ul este extrem, crud și feroce și din aceasta apare necesitatea pedepsei.

Partea conștientă a eului este legată de accesul la motilitate. "Eu" este un vasal de trei maeștri:

Din ea, care caută în mod constant satisfacția instinctuală, forțând-o să investesc obiecte libidinale diferite.

Despre realitate, deoarece nu poate investi nici un obiect și trebuie să respecte regulile și legile realității în care trăiește.

Superio, pentru că trebuie să respecte propriile lor morale și sociale, precum și nevoia de a se pedepsi prin încălcarea legii.

10 - Altele

10 - Disconfortul culturii

11 - Psihopatologia vieții de zi cu zi

12 - Viitorul unei iluzii

13 - Moise și religia monoteistă

14- Joke și relația cu inconștientul

15 - O amintire din copilarie a lui Leonardo da Vinci

16 - Contribuția la istoria mișcării psihanalitice

17 - Diagrama psihanalizei

18 - Inhibare, simptom și suferință

19- Afazia

Ce credeți că a fost cea mai importantă carte a lui Freud?