Cele 15 importante teorii ale psihologiei

Există mai multe teorii în psihologie . Aceasta se datorează faptului că este o disciplină științifică care cuprinde mai multe ramuri și domenii de studiu.

Psihologia este știința care este responsabilă pentru studierea comportamentului și a proceselor mentale, analizându-le dintr-o dimensiune comportamentală, cognitivă și afectivă.

De la înființare, au fost dezvoltate multiple teorii în domeniul psihologiei. Apoi, vor fi prezentate câteva dintre cele mai importante. De asemenea, puteți vedea cele 6 școli principale de psihologie.

Lista celor mai remarcabile teorii din psihologie

Mentalist teoriile

Aceste teorii includ toți cei care folosesc idei și termeni, cum ar fi sufletul, psihicul, mintea și procesele mentale, printre altele. Ei folosesc, de asemenea, introspecție din punct de vedere metodologic.

1- Psihologia filosofică

Această psihologie se concentrează asupra studierii naturii intime a persoanei sau a vieții, explicând-o prin principii metafizice.

Apariția psihologiei este situată în lumea greacă și în originea cunoașterii formale. Era o parte a filosofiei care se ocupa de temele sufletului. Aceste origini sunt reflectate în numele lui; Psyche în greacă înseamnă suflet și logos, cunoaștere rațională.

Autorii care subliniază în această parte a psihologiei ar fi Plato și Aristotel. Platon a considerat că oamenii au fost formați de două substanțe opuse, corp și minte, adoptând o poziție dualistă.

Ucenicul său a fost Aristotel, care a susținut că sufletul era forma corpului care și-a determinat esența și că ființele vii au diferite tipuri de suflete.

2 - Psihologia facultăților

Această teorie a fost apărată de San Agustín, Reid și Juan Calvino. El a susținut că, datorită activității anumitor facultăți a substanței gânditoare, s-au produs fenomene mentale.

În teoria sa, Sf. Augustin afirmă că sufletul omenesc este nemuritor și spiritual, că nu se găsește într-o anumită parte a corpului și că se alătură corpului într-un mod rănit sau ca o formă de pedeapsă.

El a explicat, de asemenea, că oamenii au două căi de a obține cunoștințe; prin simțurile care ne permit să cunoaștem lumea sensibilă și prin rațiune, care ne permite să ajungem la adevăr și înțelepciune.

3- Naturalismul

Acest curent afirmă că legile naturii sunt ceea ce determină dezvoltarea omului și a societății.

Ea ține cont atât de influența caracteristicilor biologice și individuale ale fiecăruia și de mediul în care este persoana în general.

4- structuralism

A fost apărat de Wundt și Titchener, care se bazează pe legile fizice și utilizează introspecția ca metodă de studiu a proceselor mentale.

Această teorie se concentrează asupra persoanei care efectuează o observare a propriei persoane, starea sa de spirit și starea sa mentală, pentru reflecție, analiză și interpretare.

Teorii ale condiționării stimulului-răspuns

Aceste teorii pretindeau că psihologia a fost considerată atât știință, cât și fizică, așa că au avut o metodologie care sa axat pe acele aspecte observabile și testabile.

5- Conexionalismul

Thorndike, cu această teorie, definește învățarea ca rezultat al asocierii dintre stimuli și răspunsuri. Asociații care vor fi întărite sau slăbite prin natura lor.

Fundamentul de conexiune a lui Thorndike a fost asocierea dintre impresiile senzoriale și impulsurile de acțiune. El afirmă, de asemenea, că cea mai caracteristică formă de asociere este cea obținută prin încercări și erori.

Principala sa contribuție a fost formularea legii efectului. Acest lucru dictează că, dacă un anumit răspuns dat de subiect este urmat de întărirea consecințelor, răspunsurile menționate vor avea o probabilitate mai mare de apariție viitoare când același stimul va reapărea.

Pe de altă parte, atunci când consecințele care urmează unui răspuns nu sunt satisfăcătoare, probabilitatea de emisie va fi mai mică atunci când acest stimul este prezentat din nou.

Alte legi pe care le-a stabilit au fost legea exercitării sau repetării. Cu aceasta, afirmă că, de mai multe ori, se dă un răspuns la prezența unui stimul, cu cât timpul de retenție va fi mai lung.

Consolidarea legăturilor va apărea, de asemenea, ca o consecință a practicii, a legii de utilizare și a slăbirii conexiunilor atunci când practica este întreruptă.

6- Behaviorism

Behaviorismul este dezvoltat de Watson la începutul secolului al XX-lea. În studiile sale, el a pus deoparte sentimente și experiențe interne, deoarece el a crezut că acestea sunt obiecte imposibile de studiu, deoarece acestea au fost fenomene neobservabile.

Prin urmare, el neagă folosirea unor metode subiective, cum ar fi introspecția deoarece credea că observarea externă a fost cea mai potrivită metodologie care a permis atingerea unei psihologii științifice.

Prin urmare, acest curent are ca obiect de studiu comportamentul observabil, recurgerea la proceduri experimentale pentru observarea acelor răspunsuri produse la stimulii prezenți în mediul înconjurător.

Teoria sa este cunoscută sub numele de răspuns-stimul, această relație fiind rezultatul interacțiunii subiectului cu mediul său.

7- Neobehaviorismul și condiționarea operantului

Behaviorismul se bazează pe ideea principală că un stimul provoacă un anumit răspuns, această abordare fiind nuanțată de neobehaviorism.

Acest curent specifică faptul că comportamentul nu poate fi explicat doar pe baza stimulilor, răspunsurilor și condiționării prealabile.

Autorii aparținând acestui curent, cum ar fi Skinner, Hull și Tolman, consideră că este, de asemenea, necesar să se studieze procesele mentale.

Obiectivul său principal este studiul comportamentului uman, dar pentru aceasta este necesar să se înțeleagă și să se analizeze și procesele mentale ale oamenilor. Aceste procese mentale sunt ceea ce fac individul să acționeze într-un anumit mod înainte de stimulii mediului.

Aceste variabile intermediare care sunt aranjate între stimul și răspuns sunt fiziologice, nu direct observabile, dar necesare pentru a înțelege comportamentul indivizilor.

Neobehaviorismul sa axat pe aspecte care anterior au fost ignorate de acest curent, cum ar fi procesele motivaționale, percepția și gândirea.

Teoriile psihanalitice

Acest set de teorii psihologice se concentrează pe studiul inconștientului, acordând o importanță majoră permanenței în subconștient a impulsurilor reprimate.

Ei cred că evenimentele experimentate în copilărie sunt fundamentale pentru dezvoltarea persoanei, precum și faptul că comportamentul și cunoașterea umană sunt determinate de unitățile iraționale care își au rădăcinile în inconștient.

8 - Psihanaliza

Această teorie apare în secolul al nouăsprezecelea de Freud, un neurolog care este considerat tatăl psihanalizei.

Freud acordă o importanță deosebită inconștientului și analizei conflictelor interne, deoarece el crede că o mare parte a ceea ce o face și gândește o persoană este determinată de procese inconștiente.

Termenul psihanaliză se referă la o metodă de cercetare și analiză a proceselor mentale, o tehnică psihoterapeutică și un corp de cunoaștere psihologică.

Pentru el, componentele care alcătuiesc personalitatea indivizilor sunt id-ul, care acționează numai pe baza plăcerii și a satisfacției impulsurilor; de sine, care reprezintă rațiunea și bunul simț și superego-ul, o parte etică și morală care internalizează forțele represive ca o consecință a educației.

Pe de altă parte, explică evoluția psiho-sexuală pe care o urmează oamenii atunci când trece printr-o serie de etape. Fiecare dintre ele se concentrează pe diverse activități legate de satisfacerea impulsurilor prezente în fiecare fază. Acestea sunt:

• Faza orală: de la naștere la an.
• Faza anală: de la 1 la 3 ani.
• Faza phallică: de la 3 la 6 ani.
• Latență: între 6 și 12 ani.
• Faza genitală: de la 12 ani și peste.

Dacă etapele sunt depășite în mod corespunzător, se va dezvolta o personalitate sănătoasă. Pe de altă parte, dacă acest lucru nu se întâmplă, persoana va dezvolta o viață cu represiuni.

Aceste represiuni sunt mecanisme de apărare iraționale folosite de ego în fața impulsurilor reprimate.

Teoria psiho-socială

Această teorie a fost dezvoltată de Erikson, un psihanalist care datorită teoriei sale a marcat baza psihologiei evolutive.

Acest psiholog a încercat să explice modul în care persoana se maturizează în toate aspectele vieții sale. Gândiți-vă că mediul care înconjoară individul este esențial, precum și adaptarea acestuia la acest mediu.

Etapele în care diviziunea psihosocială a persoanei este împărțită este de opt ani și fiecare etapă este trecută cu succes, va fi trecută în etapa următoare. Dar dacă acest lucru nu se întâmplă, persoana va avea un conflict în acea etapă care va duce la dificultăți în această zonă.

1. Stadiul de încredere față de neîncrederea de naștere pe an.
2. Etapa de autonomie versus rușine și îndoială de la 1 la 3 ani.
3. Etapa de inițiativă versus culpabilitate de la 3 la 6 ani.
4. Etapa de muncabilitate versus inferioritate de la 7 la 12 ani.
5. Stadiul de confuzie față de rolul identității de la 12 la 20 de ani.
6. Stadiul intimității față de izolarea de la 21 la 40 de ani.
7. Etapa de productivitate versus stagnare de la 40 la 70 de ani.
8. Etapa integrității sinelui față de disperarea celor 60 de ani până la moarte.

Erikson împarte viețile oamenilor în opt faze care sunt constituite din crize emoționale, cu două soluții posibile, unul favorabil și altul nefavorabil. Rezoluția lor va duce la dezvoltarea unei anumite personalități.

Teoriile cognitiviste

Aceste teorii fac parte din psihologia cognitivă, care dezvoltă studiul proceselor mentale implicate în cunoaștere.

Ei sunt responsabili pentru studiul acelor procese pe care indivizii le folosesc pentru a dobândi și organiza informația despre mediu, prin folosirea atât a proceselor mintale simple, cât și superioare.

10 - Teoria procesării informațiilor

Modelul stabilit de Atkinson și Shiffrin este o teorie care explică memoria umană, împărțind-o în trei tipuri diferite. Aceste tipuri sunt: ​​memorie senzorială, memorie pe termen scurt și memorie pe termen lung.

Teoria sa explică din punct de vedere structural că informația este dobândită în diferite faze și în care fiecare dintre ele formează un magazin diferit.

În plus, stabilește o analogie între memorie și computer, având în vedere că ambele procesoare operează pe această informație, care o stochează și o recuperează atunci când este nevoie.

Merită menționat, de asemenea, sistemul de control executiv sau abilitățile metacognitive. Acestea au originea în dezvoltare și funcția lor este de a conduce informațiile pe parcursul procesării lor corespunzătoare.

Pe de altă parte, există o altă teorie care se opune explicării procesării structurale. Acest lucru se va concentra mai mult pe un model procesual de informare.

Printre apărătorii acestui model se numără Craik și Lockhart, care afirmă că informațiile trec prin diferite faze din momentul în care persoana extrage caracteristicile senzoriale până la realizarea extragerii semnificației sale.

11 - Teoria lui Gestalt

Această teorie susține că mintea configurează, prin anumite principii, toate elementele care fac parte din ea. În primul rând, această configurație se face prin percepție și memorie.

Principiul central al acestei teorii este că mintea formează un întreg global cu tendințe de auto-organizare. Astfel, pentru apărătorii săi, formele întregi sunt ceva diferit, care depășește suma părților care o compun.

Principalele legi care trebuie subliniate în această parte a psihologiei ar fi:

• Legea similitudinii: afirmă că mintea face ca grupările să fie printre elementele cele mai asemănătoare.
• Legea proximității: afirmă că gruparea elementelor se face în funcție de distanța în care se află.
• Legea închiderii: se referă la modul în care mintea este responsabilă pentru adăugarea unui element atunci când lipsește pentru a obține o figură completă.
• Legea sarcinii: ar fi tendința de a grupa diferitele elemente în cel mai simplu mod posibil.

12 - Psihologie dialectică-genetică

Cel mai influent autor în această parte a psihologiei este Vygotsky, care consideră că învățarea este unul dintre principalele mecanisme de dezvoltare, acordând o importanță deosebită contextului în care apare.

Pentru el, interacțiunea socială este esențială în dezvoltarea oamenilor, devenind principala lor forță motrice. Astfel, procesul de învățare și procesul de dezvoltare interacționează.

Pentru această psihologie genetică dialectică, o bună predare este aceea în care învățarea este promovată într-un mediu social.

Teoria sa se referă la modul în care oamenii introduc deja un cod genetic sau o "linie de dezvoltare culturală", care se bazează pe învățarea atunci când individul interacționează cu mediul.

Dezvoltarea umană este formată și exprimată în termeni sociali, deoarece oamenii dezvoltă inteligența bazată pe instrumentele pe care le găsesc în mediul lor.

Teorii de predare

Teoriile despre instruire și predare sunt responsabile pentru explicarea și fundamentarea științifică a procesului de predare-învățare.

13 - Teoria învățării prin descoperire

Această teorie a fost dezvoltată de Bruner și, cu aceasta, expune rolul activ al ucenicului în procesul de învățare.

Promovează faptul că persoana dobândește cunoștințe prin ea însăși, astfel încât conținutul final la care se ajunge nu este expus de la început, ci este descoperit de către persoană în timp ce progresează.

Cu acest tip de învățare, acesta își propune să depășească limitele învățării mecanice, să promoveze stimularea și motivația elevilor, să îmbunătățească strategiile metacognitive și să învețe să învețe.

Bruner este o teorie a naturii constructiviste, afirmând că acesta este cel mai ideal mod de a învăța, prin descoperirea călăuzită și datorită motivației și curiozității de a învăța.

14 - Teoria instrucțională eclectică / sistemică

Această teorie rezultă din lucrarea făcută de Bandura, care a încercat să schimbe orientarea tradițională a teoriilor existente despre învățare. Alternativa pe care a propus-o a fost teoria învățării observaționale sau modelarea.

Studiul observațional apare atunci când elevul își păstrează în memorie imaginile și codurile verbale obținute prin comportamentul modelului observat.

Comportamentul inițial este reprodus, însoțit de compoziția care se face cu imaginile și codurile reținute în memorie și cu unele indicații de mediu.

15 - Teoria învățării semnificative

Această teorie a fost proiectată de Ausubel și apără o poziție contrară lui Bruner, deși, de asemenea, își încadrează teoria în psihologia constructivistă.

Pentru el, structura cunoașterii are o mare influență asupra noilor cunoștințe și experiențe, a condițiilor. Cu toate acestea, acestea din urmă modifică și restructurează cele anterioare.

Învățarea este semnificativă atunci când noile informații sunt conectate la un concept relevant deja existent în structura cognitivă. Astfel, aceste noi informații pot fi învățate în măsura în care alte informații, cum ar fi idei, concepte sau propoziții, sunt clare și se află deja în structura cognitivă a individului.

Ambele formează o învățare nouă sau o învățare semnificativă, care se manifestă în mai multe moduri, în funcție de contextul în care persoana este și experiențele ei.

Această învățare se opune învățării mecanice. Prin acest nou model se intenționează ca studenții să vină să înțeleagă materialul temeinic, care nu este pur și simplu un proces rotativ în care informația este încorporată fără să o înțeleagă.