Cele 6 tipuri de rezistență în educația fizică majoră

Diferitele tipuri de rezistență în educația fizică sunt: ​​statice, dinamice, maxime, explozive, rezistente, relative și absolute. Această clasificare se concentrează pe 4 aspecte principale: manifestarea acesteia, tipul contracției musculare, accelerația generată și rezistența la depășire cu o viteză specifică. În mod similar, aceste categorii sunt de obicei simplificate pentru a include concepte care au o prezență transversală în fiecare dintre definiții.

Referindu-se la un context fiziologic, forța este o capacitate musculară fundamentală care permite corpului să depășească o rezistență prin contracția mușchilor.

În plus, încercarea de a mișca, ridica, ține sau pernează un obiect încearcă să contracareze condițiile cum ar fi greutatea, gravitația sau structurile fixe și mobile în fața cărora se face opoziția.

Forța este necesară pentru ca ființele umane să poată îndeplini diverse sarcini legate de mediu, începând cu dezvoltarea și adaptarea.

De asemenea, este esențial pentru anumite activități profesionale și, în special, pentru exerciții sportive. Această particularitate va determina, într-o măsură mai mare sau mai mică, nivelurile de performanță necesare.

Manifestările de rezistență depind de diferiți factori cum ar fi vârsta, sexul, temperatura corpului, nivelul de pregătire, starea de oboseală sau tipurile de fibre musculare.

Alte aspecte mecanice sunt: ​​lungimea mușchiului, secțiunea transversală a mușchiului, tipul de pârghie, coordonarea intramusculară și intermusculară și tipul contracției musculare.

De asemenea, puteți vedea:

• 6 beneficii ale educației fizice pentru sănătate.
• Tipuri de rezistență în fizică.

Tipuri de forță în educația fizică

- Forța statică

Ca urmare a contracției izometrice, se crează o creștere a tensiunii elementelor contractante fără a exista o variație a lungimii în structura musculară.

Există o tensiune statică care nu generează o mișcare fizică, deoarece rezultatul forței și deplasării este egal cu zero. Aceasta permite menținerea unei anumite poziții de exercițiu.

În consecință, efortul intern generat și rezistența externă sunt contracarate deoarece au aceeași magnitudine, evitând mobilizarea în mod voluntar a masei.

Acest tip de manifestare trebuie tratată cu mare grijă în timpul practicii, având în vedere repercusiunile cardiovasculare care pot apărea atunci când efortul maxim este făcut.

Pe baza celor de mai sus, această metodă de formare are exercițiile izometrice obișnuite, concepute pentru a lucra cu forța maximă.

Deoarece sarcinile utilizate implică greutăți limită, ele necesită o tehnică rafinată pentru a evita rănile articulare sau musculare. Dacă acestea sunt bine executate, ele produc o hipertrofie musculară mare. Aceasta înseamnă că mărește masa musculară, dar nu forța.

- Forța dinamică

Spre deosebire de cea precedentă, în acest caz apare o contracție izotonică sau anizometrică care are ca rezultat o creștere a tensiunii musculare și o deplasare a structurii musculare.

Mișcarea generată poate fi o scurtare care determină forța dinamică concentrică și în care efortul intern depășește rezistența externă.

Pe de altă parte, mișcarea poate reprezenta o extindere a fibrelor musculare, generând forța dinamică excentrică, în care rezistența externă de depășire depășește efortul intern produs.

De asemenea, se referă la capacitatea organismului de a genera tensiuni pe o perioadă îndelungată pentru a contracara rezistențele non-maxime.

În ceea ce privește formarea, contracțiile excentrice facilitează mobilizarea intensităților mari folosind mai puțină energie, în ciuda asocierii cu dureri musculare târzii.

Unii cercetători subliniază faptul că acest tip de formare crește puterea musculară și a tendoanelor și că poate fi combinată cu exerciții elastice pentru îmbunătățirea metodelor de reabilitare.

Atunci când se face o mișcare de contracție în timp real, se produce o modificare în lungimea mușchiului și în tensiunea în care contracțiile izotonice și izometrice sunt combinate, ceea ce dă naștere unei operații auxotonice.

De asemenea, alți autori au făcut referire la posibilitatea de a efectua ceea ce sa numit contracții izocinetice.

Cele de mai sus se realizează utilizând dinamometre electromecanice pentru a prelungi consistența vitezei de contracție a mușchilor în timpul exercițiului, indiferent de intensitatea forței aplicate.

Acest tip de formare are repercusiuni importante în ceea ce privește puterea explozivă și în aplicarea terapiilor de reabilitare.

Pe de altă parte, este important să se ia în considerare tipul de interacțiune dintre principalele forme de contracție a fibrelor musculare, excentrice și concentrice.

În acest sens, se pot face referiri la două tipuri diferite de manifestări de forță în timpul mișcării, pe care experții în acest domeniu le-au denumit forță activă și forță reactivă.

În primul caz, forța se manifestă prin scurtarea mușchilor care se contractă în timpul unui ciclu simplu de muncă musculară.

În cel de-al doilea caz, există un ciclu dublu de muncă musculară care se manifestă ca o întindere-scurtare. Elongația acumulează energia potențială care devine cinetică în timpul fazei contracției concentrice.

- Forța maximă

De asemenea, cunoscut sub numele de forta bruta, este dat de preponderenta maselor corporale si se refera la cel mai mare efort care poate fi implementat in timpul unei singure contractii musculare maximale.

Aceasta înseamnă că va determina performanța în acele activități sportive în care este necesar să se controleze sau să se depășească o anumită rezistență, cum ar fi în haltere.

În ceea ce privește controlul, aceasta se referă la faptul că sistemul muscular ar putea fi supus unei contracții statice sau izometrice cu cerințe de forță maximă sau submaximală.

Acesta din urmă este reprezentat de un efort care nu este maxim și poate apărea în condiții statice și dinamice. Acesta este de obicei exprimat ca procent din forța maximă.

În plus, acest tip de forță poate fi combinat cu un alt tip de cerință, cum ar fi o viteză mare de contracție sau o cerere ridicată de rezistență. Unele sporturi, cum ar fi aruncarea de ciocan, gloanțe sau canotaj, pot servi drept exemplu.

Cercetătorii subliniază că, pe măsură ce rezistența la depășire devine mai puțin intensă, cu atât este mai mare intervenția forței maxime în timpul mișcării.

În cadrul forței dinamice maxime a fost posibilă distingerea a două categorii suplimentare, a forței concentrice maxime și a forței excentrice maxime.

Primul indică faptul că efortul maxim posibil se produce atunci când rezistența se poate mișca o dată sau puțin. Al doilea se referă la opunerea unei rezistențe care se mișcă în direcția opusă față de individ.

Factorii care determină forța maximă în timpul antrenamentului

• Secțiunea transversală a mușchiului sau hipertrofie.
• Coordonarea intermusculară și coordonarea intramusculară.
• Sursele de energie pentru sinteza proteinelor musculare.

- Forța explozivă

Acest concept se referă la capacitatea indivizilor de a dezvolta tensiuni musculare maxime într-o perioadă scurtă de timp.

Câteva cazuri clare de acest tip de forță sunt halterofilii atunci când acestea ridică rapid o greutate specifică, posturile de la sfârșitul mișcării, jumperii când se ridică sau sprinterii când încep. În plus, capacitatea de reacție este fundamentală pentru performanța atletică.

Este, de asemenea, cunoscut ca forță-viteză sau putere în care încercați să aplicați o forță în cel mai scurt timp posibil.

Aceasta implică imprimarea unei accelerații maxime la corp în comparație cu rezistența, deoarece viteza inițială generată de această masă depinde de aceasta. În acest sens, există o relație strânsă între ceea ce se numește viteză și putere.

Acest tip de reacție va fi condiționat de tipul fibrelor musculare. Pentru această manifestare de forță, acțiunea fibrelor albe, rapide sau FT este critică.

Spre deosebire de fibrele roșii, lente sau ST, acestea au o viteză mare de contracție, pot genera mai multă forță în timpul mișcării și sunt bine adaptate condițiilor anaerobe intense.

Există investigații care fac o diferențiere între ceea ce este forța explozivă și forța rapidă.

Pentru prima, este stabilită depășirea rezistențelor non-maxime prin putere. În ceea ce privește al doilea, se aplică o accelerație mai mică decât maximul pentru a depăși o rezistență similară cu cea anterioară. Termenul de forță lentă sau pură este, de asemenea, inclus aici.

Elementele elastice ale fibrelor musculare joacă un rol preponderent în aplicarea forței explozive. Importanța dată acestor componente a dat naștere la încorporarea altor tipuri de forțe în care ciclul de întindere-scurtare joacă un rol principal în timpul mișcării.

Acesta este modul în care apare forța plyometrică. Aceasta este capacitatea de a obține un efort maxim, în absența unor rezistențe ridicate și cu cel mai mare stimulent posibil, cât mai curând posibil și în funcție de energia acumulată în timpul fazelor de întindere și scurtare.

În această categorie au fost stabilite două subcategorii conexe, care sunt următoarele:

Forța elastică explozivă

Se referă la forța potențială stocată de mușchi atunci când există o întindere. Se întâmplă să devină energie cinetică în momentul contracției concentrice. Acest lucru implică faptul că elementele elastice ale mușchilor funcționează ca un izvor.

Forța reactivă-elastică explozivă

În acest caz, ceea ce se întâmplă este o reducere semnificativă a ciclului de întindere-scurtare care încorporează efectul restituirii reflexului miotatic, ceea ce mărește contracția ulterioară. Această fază trebuie să fie între 240 și 160 de milisecunde pentru a obține avantajele reprezentate de actul reflex pe parcursul anului.

5- Forța de rezistență

Acest efort variază în funcție de timpul de aplicare și implică capacitatea organismului de a rezista la oboseală. Această capacitate de a rezista la uzură în timpul exercițiilor fizice poate fi scurtă, medie și lungă.

Această combinație de forță și rezistență precisă a relației dintre intensitatea sarcinii și durata efortului pentru a determina care dintre cele două este mai preponderent.

Pentru așa-numita forță de rezistență pe termen scurt, încercăm să depășim oboseala cu privire la intensitățile mai mari de 80% din repetarea maximă.

În această situație predomină tensiunea musculară ridicată, închiderea căilor arteriale, lipsa oxigenării, absența nutrienților în sânge și factorii locali în momentul exercițiului.

În același mod, rezistența de rezistență de jumătate de durată permite ca eforturile să fie menținute înainte de încărcări care variază de la 20% până la 40% din repetarea maximă.

În acest scenariu, capacitățile legate de rezistență și forță vor contribui cu o valoare aproximativ similară în ceea ce privește performanța în timpul sesiunii de instruire.

În cele din urmă, puterea de rezistență pe termen lung presupune executarea unui efort susținut în fața unei sarcini sub 20% din repetarea maximă. În acest context de instruire, sursele aerobice legate de generarea de energie sunt esențiale pentru manifestarea puterii locale.

Forța relativă și absolută

Puterea absolută

Forța absolută este sentimentul pur de exprimare a forței. Factorul preponderent este greutatea corporală a individului. Cu cât corpul are mai multă masă, cu atât este mai mare forța pe care o poate exercita asupra unei rezistențe date.

Acest lucru înseamnă că, atâta timp cât există o cantitate mai mare de miofibrili musculare, cota de efort generată va fi mai mare.

Pentru a fi precis, forța absolută poate fi înțeleasă ca proporția forței pe care orice organism o poate produce indiferent de greutatea corporală.

Acest lucru este evidențiat prin compararea unui elefant cu o furnică. Deși elefantul are o putere absolută care depășește cu mult pe cea a furnicii, atunci când greutatea este luată în considerare, furnica este, fără îndoială, mai puternică.

Forța relativă

Rezistența relativă este reprezentată de proporția de efort bazată pe greutatea corporală. Se manifestă în atleți, cum ar fi gimnaste, trambuline și jumperi ale căror niveluri de rezistență relativă presupun un grad ridicat de astfel de efort.

Pe baza acestui criteriu, s-au stabilit categoriile legate de tărie, cum ar fi halterofia, lupte, judo, box, etc.

Un alt factor important este forța limită, care se referă la o amploare de efort care nu poate fi obținută în mod voluntar.

Unii cercetători afirmă că, pentru ao realiza, este necesară aplicarea unor condiții psihologice extreme, medicamente sau electrostimulare. Prin urmare, ele o echivalează cu forță absolută.