Itifalofobia: simptome, cauze și tratamente

Itifalofobia este o fobie specifică care se caracterizează prin teama de erecțiile sexuale. În acest fel, o persoană care are acest tip de fobie are niveluri ridicate de anxietate atunci când suferă o erecție sexuală în corpul său.

Această modificare psihologică provoacă un nivel ridicat de disconfort la persoana care suferă, deoarece se teme în mod constant de posibilitatea unei erecții. De asemenea, această frică ciudată provine dintr-o problemă sexuală mai mult decât evidentă.

În acest articol vom vorbi despre acest tip ciudat de fobie, îi vom explica caracteristicile, simptomele și cauzele sale și vom discuta despre tratamentele psihologice care pot fi folosite pentru a interveni în acest tip de probleme.

Caracteristicile itifalofobiei

Este o modificare psihologică care face parte din tulburările de anxietate cunoscute sub numele de fobii specifice.

Fobiile specifice se caracterizează prin faptul că se confruntă cu o teamă intensă și persistentă în legătură cu o anumită situație sau obiect care, de obicei, cauzează disconfort extrem.

În cazul itifalofobiei, această teamă se limitează la situațiile în care persoana are o erecție în organele sale sexuale, adică în penis.

În acest fel, persoana care suferă de itifalofobia nu are o alterare sexuală, ci o tulburare de anxietate.

Această primă conceptualizare este importantă deoarece, datorită caracteristicilor acestei fobii specifice, termenii pot fi confundați și asociază anxietatea cu o tulburare de origine sexuală.

Astfel, în timp ce fobia păianjenilor sau a sângelui sunt boli ușor asociate cu stări de anxietate, poate fi oarecum mai ambiguă.

De fapt, atunci când o persoană suferă de acest tip de fobie, este, de asemenea, important să se ia în considerare consecințele la nivel sexual pe care anxietatea le-a suferit în momentele în care apare o erecție.

Cu toate acestea, originea anxietății nu se bazează pe o schimbare sexuală ci pe o tulburare de anxietate, astfel încât modificarea sexuală suferită în aceste situații ar trebui interpretată ca o consecință a tulburării, nu ca o cauză sau a bolii însăși.

Deci, când vorbim despre itifalofobia, ne referim la o fobie specifică situațiilor în care erecția este experimentată în penis.

Acum ... Ce anume este o fobie specifică? Care sunt caracteristicile acestor tulburări de anxietate?

Care sunt fobiile specifice?

Înainte de a explica termenul de fobie specifică, trebuie remarcat faptul că experiența fricii este foarte frecventă la om și, în plus, se referă la o situație absolut normală, cu o componentă cu grad ridicat de adaptare.

De fapt, foarte sigur, fără experiențele de frică și durere, specia umană, precum și multe alte specii nu ar exista astăzi.

În acest fel, frica, împreună cu alte emoții, cum ar fi furia, îndeplinește o valoare importantă preventivă în fața daunelor pe care individul le poate suferi.

Când vorbim despre frica adaptivă, ne referim la un set de senzații care sunt puse în mișcare ca răspuns normal la pericolele reale.

Cu toate acestea, atunci când răspunsul fricii apare în situații în care nu există nici o amenințare reală, nu mai putem vorbi despre frica adaptivă.

Tocmai în acest moment apare termenul fobie, adică atunci când descriem reacții de teamă nedorite.

Fobiile specifice pot fi de multe tipuri: fobii la animale, fobii de mediu cum ar fi fenomene atmosferice, precipitații etc. Fobia la sânge sau la răni, fobia la situații concrete cum ar fi ascensoare, avioane sau incinte închise și un alt tip de fobie cum ar fi fobia de a vomita, de a contracta boli etc.

După cum am menționat, unele tipuri de fobii specifice sunt mai cunoscute și mai răspândite decât altele.

Astfel, fobia păianjenilor, a sângelui, a avioanelor sau a înălțimilor este o schimbare populară cunoscută, în timp ce un alt tip de fobie precum itifalofobia care ne privește în acest articol poate fi mai ciudată și mai ambiguă.

Cu toate acestea, caracteristicile tuturor tipurilor de fobii sunt practic identice și singurul lucru care variază este obiectul temut.

De aceea, în timp ce în fobia păianjenului obiectul temut este păianjenul și în fobia sângelui este sângele în sine, în cazul itifalofobiei obiectul temut este să experimenteze o erecție sexuală.

Caracteristicile fobiilor specifice

Frica trăită de toate tipurile de fobie specifică posedă o serie de caracteristici comune:

  1. Este disproporționată față de cerințele situației. Aici se consideră că reacția nu corespunde existenței unei situații deosebit de periculoase sau amenințătoare pentru individ.
  2. Nu poate fi explicat sau motivat de către individ.
  3. Este dincolo de controlul voluntar.
  4. Aceasta duce la evitarea situației îngrozitoare.
  5. Aceasta persistă în timp.
  6. Este maladaptiv.
  7. Nu este specific unei anumite faze sau vârste.

În plus, acest nume de fobie specifică a fost folosit pentru a se referi la toate acele fobii în care reacția fricii este circumscrisă sau focalizată pe anumite obiecte sau situații.

Caracteristici specifice ale itifalofobiei

Cu toate acestea, trebuie remarcat că nivelul de deteriorare a acestei tulburări de anxietate poate fi minim sau poate fi foarte ridicat.

În acest fel, o păianjen fobie poate provoca o perturbare minimă pentru persoana care suferă, deoarece va experimenta doar un tip de frică, cum ar fi cel pe care l-am menționat mai devreme atunci când vede sau este aproape de un păianjen, un fapt care se poate întâmpla foarte câteva ocazii.

În schimb, alte tipuri de fobii pot fi mult mai dezactivatoare. Un exemplu clar este tipul de fobie specifică despre care vorbim aici, itifalophobia.

Persoana cu itifalofobie nu va prezenta, ocazional, raspunsul unei frici extreme ca cineva care are fobie la spider, dar poate sa o experimenteze mult mai des.

Astfel, itifalofobia produce senzații extrem de ridicate de anxietate de fiecare dată când persoana suferă de o erecție, fapt care poate fi mai mult sau mai puțin frecvent în fiecare persoană, dar care se traduce într-o schimbare sexuală care este mai importantă și mai incapabilă.

De asemenea, fobiile se caracterizează printr-un comportament de evitare, adică persoana fobică încearcă în mod sistematic să evite obiectul temut.

Acest aspect al tulburării poate avea, de asemenea, un impact minim, de exemplu, asupra persoanei care suferă de fobii păianjen, deoarece acestea se vor limita pur și simplu la evitarea acestor animale, fapt care, în principiu, nu trebuie să afecteze viața unei persoane.

Cu toate acestea, în itifalofobia acest aspect este din nou mai dezactivat deoarece persoana care suferă această modificare va evita în mod sistematic orice practică sexuală și orice situație care poate induce o stare de entuziasm care are ca rezultat o erecție.

Astfel, fobiile, în ciuda faptului că sunt foarte asemănătoare, pot fi, de asemenea, foarte diferite în ceea ce privește impactul lor asupra vieții persoanei care suferă.

În acest sens, itifalofobia este una dintre cele mai dezavantajante fobii specifice, care produc un disconfort mai mare și care poate avea un impact negativ atât asupra calității vieții, cât și asupra funcționalității persoanei.

Simptomele itifalofobiei

Itifalofobia se caracterizează prin experiența unei reacții extreme de anxietate în acele situații în care persoana are o erecție.

În acest fel, pentru a putea vorbi despre itifalofobie, simptomele de anxietate pe care le vom observa în continuare trebuie să aibă loc în aceste situații specifice.

Simptomele principale pe care le prezintă o persoană cu ifalofobie în situațiile în care suferă o erecție sunt următoarele:

  1. Simptomele de anxietate

O activare a sistemului nervos simpatic este prezentată ca răspuns la coping sau anticiparea unei erecții.

În această activare există de obicei palpitații, transpirații, tremor, dispnee, greață, sentimente de nerealitate, senzație de instabilitate, teama de a muri, teama de a face nebunia sau disconfortul toracic.

O persoană cu itifalofobie nu va prezenta, în mod normal, toate aceste simptome atunci când este expusă situației lor de teamă (ridicarea penisului), dar le va experimenta pe cele mai multe dintre ele.

  1. evitare

Celălalt simptom principal pe care îl prezintă persoanele cu itifalophobia este evitarea sau minimizarea contactului cu situația temută.

Persoana va încerca să evite în orice moment orice situație care poate produce o erecție pentru a evita apariția simptomelor de anxietate, care sunt experimentate ca fiind insuportabile pentru persoana respectivă.

Acest fapt face ca persoana cu itifalofobie să fie complet incapabilă să mențină relațiile sexuale, deoarece această practică implică o erecție a penisului, motiv pentru care, după cum am remarcat, itifalofobia este o tulburare care implică o deteriorare mare.

De asemenea, situațiile și momentele în care o persoană poate suferi o erecție nu sunt în general previzibile, astfel încât persoana cu itifalofobie poate avea o stare de supraveghere destul de ridicată în timpul unui număr mare de situații pentru a evita obiectele lor fobice .

Cum este diagnosticat?

În ciuda faptului că itifalofobia se caracterizează prin prezența comportamentelor de anxietate și evitare în situațiile în care se poate produce o erecție, pentru a face diagnosticul, trebuie îndeplinite următoarele criterii:

  1. Prezența unei frică puternică și persistentă, excesivă sau irațională, declanșată de prezența sau anticiparea experimentării unei erecții.
  2. Expunerea la stimulul fobic (erecția) provoacă aproape invariabil un răspuns imediat al anxietății, care poate lua forma unei crize de suferință situațională sau mai mult sau mai puțin legată de o anumită situație.
  3. Persoana recunoaște că această teamă este excesivă sau irațională.
  4. Situația fobică este evitată sau susținută la costul unei anxietate sau disconfort intens.
  5. Comportamentele de evitare, anticiparea anxiosă sau disconfortul cauzat de situația temută interferează brusc cu rutina obișnuită a persoanei, cu locul de muncă sau cu relațiile sociale sau provoacă disconfort semnificativ din punct de vedere clinic.
  6. La cei sub 18 ani, durata acestor simptome trebuie să fi fost de cel puțin 6 luni.

Care sunt cauzele sale?

În zilele noastre, nu există un factor specific care să determine apariția itifalofobiei.

Se susține că există o anumită încărcătură genetică în această boală, însă acest factor nu explică totalitatea patogenezei itifalofobiei.

Pe de altă parte, se apără prezența factorilor de învățare. Se presupune că condiționarea clasică (corelarea unui stimul inițial neutru cu un stimulent aversiv) joacă un rol important în dezvoltarea itifalofobiei.

De asemenea, se presupune că fobiile specifice pot fi dobândite și prin informații verbale și învățare vicarială.

În general se înțelege itifalofobia din punct de vedere biopsychosocial, în care frica fobică este rezultatul interacțiunii factorilor biologici, psihologici și sociali.

Cum se trateaza?

Itifalofobia este o modificare psihologică care poate fi abordată prin psihoterapie.

În acest sens, tratamentele comportamentale cognitive s-au dovedit a fi eficiente deoarece reduc teama cu care se confruntă în situațiile fobice.

În general, aceste tratamente au două tehnici principale: relaxare și expunere.

Relaxarea permite reducerea activării corpului și a nervozității, astfel încât persoana să devină o stare de calm care oferă o capacitate mai mare de a se confrunta cu situația lor de teamă.

Tehnica de expunere pe de altă parte se bazează pe teoria că faptul că menține fobia erecției nu este frica în sine, ci comportamentele de evitare care se desfășoară în raport cu obiectul fobic.

În acest fel, dacă persoana reușește să abordeze situația temută și să învețe să-și controleze stările de anxietate prin relaxare, fobia se sfârșește prin a dispărea sau diminua.

De asemenea, în unele cazuri, tehnicile cognitive sunt de asemenea utilizate cu scopul de a elimina credințele false despre obiectul fobic.