Emerging Paradigms: Origine, exemple și contribuții la știință

Paradigmele emergente sunt schimbări sau tranziții de la o paradigmă (model) la alta, care au loc prin revoluție și constituie modelul de dezvoltare al științelor și al societăților în general.

O paradigmă este un grup de concepte, modele, teorii sau postulate care reprezintă o contribuție la un domeniu de cunoaștere. Cuvântul "paradigmă" provine din două termeni greci "para", care înseamnă "împreună" și "deiknumi", ceea ce înseamnă "arată, punct"; de asemenea, acest termen vine de la paradegma greacă, care înseamnă "exemplu, eșantion sau model".

Inițial, termenul "paradigmă" a fost folosit de greci în texte precum Timaeusul lui Platon pentru a se referi la modelul urmat de zei pentru a crea lumea.

Paradigmele emergente tind să apară din cauza prezenței unor variații sau anomalii. În acest sens, paradigmele emergente dau naștere la crearea de noi teorii care pot suplini teoriile anterioare, propunând explicații pentru anomaliile care au generat apariția lor.

În acest sens, paradigmele sunt transformări care apar atunci când modul obișnuit de gândire sau acțiune se schimbă și este înlocuit de o formă nouă și diferită.

Originea termenului "paradigma emergentă"

Termenul de "paradigme emergente" a fost propus de Thomas Kuhn, fizician, filozof și istoric al științei, născut în Cincinnati în 1922. A studiat fizica la Harvard și a absolvit ca summa cum laude în 1943; ulterior sa întors la această universitate și a obținut doctoratul în fizică în 1949.

În 1962, a publicat cartea Structura revoluțiilor științifice (Structura revoluțiilor științifice), în care apare pentru prima dată termenul "paradigma emergentă".

Structura revoluțiilor științifice a schimbat modul de gândire al multor oameni de știință și a influențat în așa fel încât în ​​prezent termenul "paradigme emergente", inițial schimbare de paradigmă, este cunoscut.

Pentru dezvoltarea acestui concept, Thomas Kuhn a fost inspirat de teoriile psihologului Jean Piaget, care a subliniat că dezvoltarea copiilor a fost compusă dintr-o serie de etape marcate de perioade de tranziție.

Etapele dezvoltării științei

Potrivit lui Kuhn, paradigmele sunt abordări care propun o cale de urmat pentru comunitatea științifică. Kuhn pătrunde mai adânc în structura științelor și explică faptul că acestea alternate între două perioade: normal și revoluționar.

Faza de reglementare

Faza normativă apare atunci când există un model care permite explicarea realității observate. În acest moment, membrii comunității științifice împărtășesc un cadru de cercetare, o matrice disciplinară sau o paradigmă.

Potrivit lui Ian Hacking, un filosof, în timpul acestei faze știința nu caută să rezolve anomaliile care ar putea apărea, ci mai degrabă "descoperă ce vrea să descopere".

Problema este că atunci când se acumulează multe anomalii, oamenii de știință încep să pună întrebări paradigmei și în acest moment începe perioada de criză în care oamenii de știință sunt dispuși să încerce orice teorie care să permită rezolvarea anomaliilor.

Etapa revoluționară

Pe de altă parte, faza revoluționară apare atunci când în realitate apar anomalii pe care modelul prestabilit nu le poate explica, dând naștere la dezvoltarea unei noi; Așa se nasc paradigmele emergente.

Aceste noi paradigme înlocuiesc paradigma deficitară și, odată acceptată, revine la faza normativă. În acest sens, știința este o activitate ciclică.

Paradigme emergente și științe sociale

Trebuie remarcat faptul că pentru Kuhn conceptul de paradigme emergente exclude științele sociale. De fapt, în prefața la cartea sa, autorul explică faptul că a dezvoltat acest termen pentru a face diferența între științele naturii și științele sociale.

Kuhn justifică această poziție afirmând că în cadrul științelor sociale nu există un consens în ceea ce privește natura problemelor științifice și metodele care trebuie utilizate. De aceea, aceste științe nu au putut urma un model sau o paradigmă.

Exemple de paradigme emergente

Teoria heliocentrică constituie o paradigmă emergentă, deoarece a schimbat modul de analiză a realității. În primul rând, teoria heliocentrică a lui Copernic ne-a permis să explicăm de ce păreau că planetele s-au mutat înapoi când poziția acestora a fost studiată.

În plus, această teorie a înlocuit teoria geocentrică a lui Ptolemeu; a fost acceptat faptul că soarele era centrul sistemului și că planetele, inclusiv Pământul, se învârtea în jurul lui.

Cu toate acestea, teoria lui Copernic nu a fost pe deplin dezvoltată, deoarece acest filozof a argumentat că planetele s-au mutat în orbite ciclice. În acest sens, apare o altă paradigmă care înlocuiește cea a lui Copernicus și care ridică faptul că planetele se mișcă în orbite eliptice.

De asemenea, teoria lui Darwin privind evoluția speciilor, selecția naturală și supraviețuirea celui mai potrivit, constituie paradigme emergente.

Paradigme emergente astăzi

În prezent, paradigmele emergente fac parte din toate aspectele societății, nu doar din științele naturale, așa cum inițial a propus Thomas Kuhn.

Există paradigme în lumea afacerilor, în științele sociale sau în cultură, printre altele. De exemplu, în științele sociale, în special în lingvistică, există o paradigmă a postpositivismului.

În acest sens, Robert Rulford a scris într-o coloană din The Globe and Mail că paradigmele nu se opresc într-o singură zonă de cunoaștere, ci trec de la știință la cultură, de la cultură la sport și de la sport la afaceri.

Impedimente în paradigmele emergente

Cel mai mare impediment pentru dezvoltarea paradigmelor emergente este "paralizia unei paradigme". Acest termen se referă la respingerea unor noi modele de analiză a realității, aderând la modelele actuale, chiar dacă nu sunt capabile să explice anomaliile. Un exemplu a fost respingerea inițială a teoriei heliocentrice a lui Copernic.