Care este teoria plecării duble?

Teoria dublei intrări este conceptul fundamental al sistemului contabil cel mai folosit de companii și organizații din lume pentru a-și înregistra operațiunile financiare.

Orice companie care dorește să obțină un profit trebuie să stabilească un sistem contabil care să îi permită să gestioneze și să păstreze o evidență detaliată a conturilor sale de active, pasive, capital, venituri și cheltuieli.

Evidența contabilă dublă oferă multe facilități în acest scop. În acest sistem, fiecare tranzacție de afaceri are un efect egal și opus asupra a cel puțin două conturi: o intrare pentru un cont care creditează și o altă intrare pentru un cont care debitează, echilibrând ambele părți.

Principiul derivă din regula care spune că "nu există debitor fără creditor și nu există niciun creditor fără debitor". Dacă a existat o intrare pentru un cont, a existat, fără îndoială, o ieșire dintr-un alt cont.

De exemplu, dacă o companie face o retragere de 1000 $ din contul său bancar, înscrierea în registru a înregistrării duble va reflecta o creștere a acestei sume în contul de numerar; iar pe de altă parte, se observă în aceeași tranzacție că contul bancar scade cu aceeași sumă.

Concepte cheie ale teoriei dublei intrări

Ecuația contabilă

Această practică de utilizare a unui registru dublu în contabilitatea servește, de asemenea, în sine pentru a detecta erorile. În primul rând, pentru a fi aplicate corect, suma tuturor debitelor trebuie să fie egală cu suma tuturor creditelor la sfârșitul anului fiscal.

O discrepanță în aceste două valori totale este un indicator clar că a fost făcută o eroare în jurnalul de tranzacții al cărților.

În al doilea rând, dubla intrare permite păstrarea echilibrelor contabile în echilibru:

Active = Pasive + Capital

Debit = credite

Menținerea întotdeauna echilibrată a conturilor unei companii face mai ușoară pregătirea unor rapoarte corecte și corecte ale bilanțului organizației, precum și evaluarea situației situației financiare a companiei și a structurii acesteia.

Coloanele MUST și HABER

Fiecare tranzacție înregistrată este denumită "înregistrare contabilă" și este păstrată în registre cu două coloane sau așa cum este cea mai cunoscută în reprezentarea denumită "conturi T", unde se înregistrează valorile valutare ale fiecărei mișcări.

În coloana din stânga, DEBE, debitele și veniturile sunt înregistrate. Termenii "taxă" sau "debit" sunt de asemenea utilizați atunci când o sumă este înregistrată spre stânga.

Coloana din dreapta, HABER, este desemnată să înregistreze cheltuielile și creditele, despre care se spune că sunt "creditate" sau "creditate".

În funcție de tipul de cont, sumele vor însemna o creștere sau o scădere a soldului. Conturi care cresc prin credit, scad cu debit; și conturile care cresc prin debit, scad cu credit.

Dacă vom folosi cele 5 tipuri de conturi menționate la începutul articolului, debitele și creditele ar corespunde după cum urmează: creșterea activelor și a cheltuielilor (pierderilor) prin debitare și scădere prin credit; și datoriile, veniturile (câștigurile) și capitalul (capitalul propriu) cresc pe credit și scad din debit.

bunuri

Sunt elementele, obiectele, resursele sau entitățile, corporale sau necorporale, pe care compania le deține și care au o valoare economică în sine.

Activele necorporale sunt drepturi care reprezintă bani sau ceva de valoare pentru companie; cum ar fi conturile de încasat, brevetele, investițiile, printre altele.

Imobilizările corporale sunt bunuri economice de natură fizică. Circulațiile sunt consumabile, convertibile, de vânzare și resurse utilizabile într-o perioadă mai mică de 12 luni; cum ar fi consumabile de birou și numerar (numerar).

Activele fixe reprezintă obiecte sau bunuri care au o durată de viață utilă de cel puțin un an sau mai mult; cum ar fi mașinile, echipamentele de birou, vehiculele, clădirile, terenurile etc.

Activele fixe sunt amortizate în timp și exprimate într-o manieră contabilă, scăzând valoarea lor ca active.

pasive

Acestea sunt obligațiile sau datoriile financiare pe care o companie le dobândește în cursul operațiunilor sale.

Obligațiile sunt lichidate în timp prin transferul de beneficii economice care includ bani, bunuri și servicii.

Acestea sunt înregistrate ca intrări în creștere prin coloana din dreapta și includ conturi, cum ar fi împrumuturi, conturi de plătit, credite ipotecare, venituri amânate, printre altele.

Pot exista datorii pe termen scurt și mediu și va depinde de tipul de răspundere

Acestea reprezintă un aspect vital al unei companii deoarece acestea sunt folosite pentru a finanța viitoarele operațiuni și pentru a plăti pentru extinderi mari. Diferența dintre datorii și active este capitalul social al societății.

Capital sau capital

Este valoarea reală a companiei în registrele contabile și va depinde întotdeauna de soldul formulei contabile.

Din altă perspectivă, partea sau gradul de proprietate asupra activelor companiei aparțin proprietarului sau partenerilor, prin scăderea sau anularea pasivelor.

În cazul în care pasivele depășesc activele, societatea este considerată în stare de faliment. Dar dacă activele sunt mai mult decât datorii, capitalul este diferența dintre ambele și înseamnă că societatea este activă.

Unele dintre conturile sale sunt acțiunile, injecția de capital, contribuțiile acționarilor și / sau investitorilor.

De exemplu, dacă o companie a cumpărat un vehicul de 30.000 de dolari cu un împrumut de 25.000 de dolari și a plătit restul cu un transfer bancar, vehiculul doar partea contabilă care corespundea 5.000 de dolari, într-adevăr face parte din capitalul propriu, deși valoarea activului este de 30.000 de dolari.

În timp ce datoria există, valoarea activului în cărțile companiei va fi întotdeauna de 5.000 de dolari.

Venituri și cheltuieli

Venitul corespunde cu banii pe care firma le câștigă pentru vânzările de produse sau pentru prestarea serviciilor, precum și banii primiți pentru dobânzi și dividende de titluri negociabile.

Veniturile sunt înregistrate la momentul livrării mărfii sau serviciului, chiar dacă plata nu a fost primită. Cele mai comune conturi sunt vânzările, veniturile pentru servicii, dobânda câștigată, printre altele.

Cheltuielile sunt cheltuielile care permit societății să opereze în activitatea economică respectivă, cum ar fi costurile de producție, întreținerea și transportul de mărfuri, plata salariilor și profiturilor, chiria, diurne etc.