Care este procesul de achiziție a cunoștințelor?
Procesul de dobândire a cunoașterii este modelul prin care omul își învață și dezvoltă inteligența, adică construiește cunoștințe.
Există mai multe teorii care explică procesul de dobândire a cunoștințelor. În acest sens, nu există un singur proces, dar sunt prezentate cât mai multe teorii.
De exemplu, Jean Piaget ridică teoria psihologică genetică, conform căreia procesul de dobândire a cunoașterii începe în copilărie.
În această etapă, subiectul vine în contact cu mediul, se referă la obiecte și dobândește cunoștințe. Această etapă este involuntară, deoarece dorința de a învăța vine de la ceilalți membri ai mediului și nu de la copil.
De asemenea, Piaget subliniază faptul că dobândirea de cunoștințe este un proces de construcție și deconstrucție. Aceasta înseamnă că copilul dobândește cunoștințe simple și le "construiește" prin asimilare.
Ulterior, copilul va adăuga mai multe cunoștințe, deci ideile sale anterioare ar trebui să fie deconstruite pentru a forma noi cunoștințe.
Apoi, această și alte teorii ale achiziției de cunoștințe vor fi explicate în profunzime.
Teoria psihologică genetică
Teoria psihologică genetică, de către francezul Jean Piaget, subliniază faptul că cunoașterea este dobândită prin procese de construcție și deconstrucție.
Cunoașterea este construită odată ce a fost învățată și distrusă și refăcută când se adaugă noi informații.
Astfel, procesul de construcție-deconstrucție se repetă de-a lungul vieții ființelor umane.
Potrivit lui Piaget, dezvoltarea cunoașterii are loc în patru etape, pe care le numește perioade cognitive. Aceste patru perioade apar în următoarea ordine:
1 - Perioada reflexelor, în care inteligența senzorimotoare influențează. Prima etapă merge de la naștere la achiziția de limbi (de la 0 la 2 ani, mai mult sau mai puțin).
Unul dintre exemplele principale ale acestei etape este reflectarea aspirației: atunci când apropiați un obiect de buzele unui copil, acesta va suge. Un alt exemplu este că, atunci când un copil va cădea, încercați să micșorați daunele căderii prin plasarea mâinilor ca protecție.
2 - Perioada de obiceiuri, marcată de simbolismul acțiunilor și nu de o reflecție în acest sens. În cele mai multe cazuri, acțiunile sunt efectuate datorită imitației. Această etapă durează de la 2 ani la 7 ani
De exemplu, copilul își perie dinții deoarece părinții lui i-au spus să facă așa ceva, nu pentru că știe că este o măsură de igienă. Copilul doar imită.
3- Perioada de operațiuni intelectuale concrete, în care copilul începe să analizeze cu atenție informațiile. Această etapă are loc între 7 și 11 ani.
Logica intervine în această etapă și permite copilului să se îndrepte spre un nivel de înțelegere aproape adult.
În acest sens, copilul este în măsură să execute raționamentul inductiv, în care trage concluzii din două sau mai multe premise. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, deducerile nu sunt disponibile.
4- Perioada de operațiuni intelectuale formale, etapa finală a dobândirii cunoștințelor, care are loc între 12 și 20 de ani. În această perioadă, tânărul este capabil să facă atât inducții cât și deduceri.
Această etapă este, de asemenea, cunoscută ca stadiul operațiilor intelectuale abstracte, deoarece ființa umană este capabilă să explice în jurul unor concepte abstracte.
De asemenea, există metacogniție, care este abilitatea de a gândi despre gândire.
Teoria achiziției de cunoștințe din materiale tipărite
Potrivit lui Ausubel, materialele tipărite reprezintă una dintre cele mai bune modalități de a dobândi cunoștințe odată ce procesul începe să fie voluntar.
Adică atunci când omul face decizia de a învăța (între 7 și 11 ani), cel mai simplu mod este de a face acest lucru prin citirea de texte tipărite.
În această teorie, Ausebel argumentează că învățarea prin texte scrise este adaptată la nevoile particulare ale fiecărui student: se adaptează nivelului de inteligență și nivelului de cunoaștere prealabilă a subiectului (pentru că puteți alege ce carte să aleagă fiecare nivel de învățare). În mod similar, este cuplat la viteza de citire.
Teoria macrostructurii
Teoria macrostructurii este legată de teoria lui Ausebel, deoarece susține că citirea și înțelegerea textelor scrise sunt procese de dobândire a cunoștințelor. Această teorie a fost ridicată de Van Dijk și Kintsh.
Teoria macrostructurii sugerează că atunci când citim un text, cititorul se confruntă cu două nivele de înțelegere: microstructura și macrostructura.
Microstructura se referă la înțelegerea cuvintelor și a propozițiilor individuale care alcătuiesc textul. Este vorba despre structura superficială a discursului, deoarece nu depășește forma cuvintelor.
La rândul său, macrostructura se referă la înțelegerea textului în ansamblu. La acest nivel, cititorul trebuie să înțeleagă semnificația propozițiilor ca întreg și nu ca unități individuale izolate. Adică, vine în contact cu structura profundă a textului.
În acest moment, cititorul poate renunța la idei care nu sunt importante pentru procesul de dobândire a cunoștințelor și asimilarea celor care sunt.
În acest sens, există mai multe tehnici care permit dobândirea cunoștințelor despre macrostructură, printre care evidențiază suprimarea, generalizarea și construcția.
Suprimarea constă în respingerea ideilor care nu sunt relevante pentru sensul general al textului. Pe de altă parte, generalizarea este o tehnică care permite ca conținutul mai multor să fie rezumat într-o singură propunere.
În cele din urmă, construcția este tehnica prin care o parte a informațiilor este dedusă și sensul este reconstruit. Această tehnică implică înțelegerea avansată a macrostructurii textului.
