Cele 10 tipuri principale de terapii psihologice
Cele mai frecvent utilizate tipuri de terapii psihologice pentru copii, adolescenți și adulți sunt terapia psihanalitică, terapia psihodinamică, terapia cognitiv-comportamentală, terapia comportamentală, terapia cognitivă, terapia umanistă, terapia gestalt, terapia neuropsihologică, terapia sistemică și coaching-ul.
În primul rând, trebuie să ținem cont de faptul că există diferite tipuri de terapii și ce nu toți psihologii efectuează același tip de muncă. Această primă evaluare este importantă deoarece fiecare tip de terapie are anumite caracteristici și este mai util pentru o serie de probleme.
Fiecare persoană care intenționează să meargă la psiholog ar trebui să documenteze anterior tipurile de terapii care există și cele care se potrivesc cel mai bine problemei lor.
Trebuie să se țină seama de faptul că clasele de terapie nu sunt concepute în funcție de problemele psihologice care le privesc sau de tulburările pe care intenționează să le trateze, ci corespund diferitelor școli și modalități de interpretare a psihologiei.
Cu toate acestea, tipurile de terapie au diferențe importante care trebuie luate în considerare la alegerea tipului de psiholog. Noi le examinăm mai jos.
Lista primelor 10 terapii
1- Terapia psihanalitică
Această terapie face ca nașterea psihologiei să devină o disciplină și își are originea în cel mai faimos terapeut Sigmund Freud, tatăl psihanalizei.
Teoria lui Freud explică comportamentul ființelor umane și se bazează pe analiza conflictelor inconștiente care provin, în principal, în timpul copilăriei.
De fapt, pentru a înțelege și a interpreta modificările psihologice, Freud a pus un accent deosebit pe impulsurile instinctuale care sunt reprimate de conștiință și rămân în inconștient.
Participând la aceste premise ale psihanalizei, terapeutul psihanalitic are sarcina de a scoate în evidență conflictele inconștiente prin interpretarea viselor, acțiunile eșuate și asocierea liberă.
Dintre acestea, cea mai folosită astăzi este asocierea gratuită, o tehnică care urmărește să exprime pacientului în sesiuni toate ideile, emoțiile, gândurile și imaginile mintale, așa cum sunt prezentate.
Această expresie se face sub premisa puterii terapeutice a catharsisului emoțional, adică a necesității ca oamenii să-și elibereze gândurile și emoțiile pentru a avea o stare bună de sănătate mintală.
Odată ce pacientul și-a exprimat el însuși, psihanalistul trebuie să determine ce factori reflectă un conflict inconștient și care nu.
Terapia psihodinamică
Terapia psihodinamică urmează linia luată de gândirea psihanalitică și este adesea confundată cu ea.
Cu toate acestea, psihanaliza și psihoterapia psihodinamică nu sunt exact aceleași.
Terapia psihodinamică lasă în urmă viziunea clasică a abordării analitice a sinelui, idului și super-ego-ului.
De fapt, psihoterapia psihodinamică este considerată "modernizarea psihanalizei", deoarece abandonează cele mai controversate și extremiste aspecte ale acestui curent.
Există modalități diferite de a realiza acest tip de terapie, dar toate au același obiectiv: de a oferi pacientului o stare de conștientizare a cauzelor și a conflictelor ascunse.
Terapia cognitiv-comportamentală
Terapia cognitiv-comportamentală presupune o distanțare totală a celor două terapii pe care le-am comentat anterior.
De fapt, atât conceptualizarea funcționării psihicului uman, cât și a practicii clinice sunt departe unul de celălalt.
Conform terapiei cognitiv-comportamentale (CBT), se înțelege că gândurile, convingerile și atitudinile afectează sentimentele și emoțiile, precum și comportamentul.
De fapt, se consideră că operațiunea se încadrează pe aceste trei domenii principale, care sunt alimentate reciproc.
În acest fel, o emoție intensifică un anumit tip de gândire, care motivează un comportament specific care, la rândul său, poate intensifica emoția inițială sau gândirea concretă.
Astfel, sub această premisă de funcționare, CBT este o terapie care încearcă să-i învețe pe pacient o serie de abilități pentru a face față mai bine diferitelor probleme.
De fapt, punctul fundamental pentru ca acest tratament să fie eficient este ca pacientul să devină conștient de funcționarea acestuia și să poată aplica strategiile propuse de psiholog pentru a-și îmbunătăți starea psihologică.
În plus, CBT lucrează atât la modelele de gândire, de a le identifica, de a le analiza și de a le adapta, precum și de modele de comportament, de a aplica tehnici care pot modifica comportamentul și pot avea efecte benefice.
CBT este tratamentul prin excelență a fobiilor și a altor tulburări de anxietate, deși în prezent este folosit pentru a trata orice tip de tulburare mintală.
4- terapia comportamentală
Terapiile comportamentale sunt o variantă a tratamentului comportamental cognitiv care se caracterizează, așa cum sugerează și numele său, concentrându-se doar pe componenta comportamentală.
După cum am văzut anterior, conform CBT există trei aspecte principale care marchează funcționarea unei persoane: gândire, emoții și comportamente.
Astfel, în timp ce CBT acoperă cele trei domenii discutate, terapiile comportamentale obțin o viziune mai extremă și se concentrează numai pe comportament.
Conform acestei abordări, comportamentul reprezintă elementul principal care trebuie abordat și se bazează pe faptul că, dacă acest lucru este modificat, rămășițele variabilelor (emoții și gânduri) vor fi de asemenea modificate.
Astfel, sesiunile terapeutice de acest tip de terapii se concentrează doar pe tehnici care vizează modularea comportamentului, cu scopul de a spori bunăstarea psihologică a oamenilor.
Deși este dovedit științific că în majoritatea cazurilor este convenabil să însoțească aceste tehnici cu tratamente cognitive (ca în CBT), terapia comportamentală este utilă în diferite cazuri.
În special în acei oameni în care este foarte complicat să încorporeze gânduri raționale, cum ar fi schizofrenia, sindroamele dementiale sau depresia foarte severă, includerea intervențiilor comportamentale poate fi cea mai bună opțiune de tratament.
5- Terapia cognitivă
Terapia congitiva configurează cealaltă parte a monedei tratamentului comportamental cognitiv, lăsând deoparte acelea care sunt îndreptate să intervină în comportament.
În acest fel, terapia cognitivă se concentrează numai asupra reconstrucției gândurilor persoanei, cu scopul de a elimina cele care cauzează disconfort și generează cogniții benefice pentru starea psihologică.
În cadrul acestui tip de terapie apar numeroase tehnici, cum ar fi reconstrucția cognitivă, dialogul Socratic sau modelul ABC.
Toate acestea se caracterizează prin faptul că terapeutul, printr-o analiză aprofundată a gândurilor pacientului, încearcă să corecteze cognițiile iraționale care apar.
Acest lucru nu înseamnă că psihologul îi spune pacientului ce ar trebui să gândească și ce nu ar trebui să facă, ci că el conceptualizează și analizează împreună cum trebuie văzute lucrurile și ce gânduri ar trebui adoptate.
Această terapie este utilizată din abundență pentru a trata depresiile (cu excepția fazelor foarte severe), tulburările adaptive și unele tulburări de anxietate, în special tulburarea de anxietate generalizată.
6- terapie umanistă
Psihologia umanistă este considerată a treia vală de psihologie, care include atât perspective cognitiv-comportamentale, cât și perspective psihanalitice.
Sa născut în mâinile lui Abraham Maslow și Carl Rogers la mijlocul secolului al XX-lea și este puternic influențată de fenomenologie și existențialism.
În terapiile umaniste se susține că individul este conștient, intenționat, în continuă dezvoltare, ale cărui reprezentări mentale și stări subiective sunt o sursă valabilă de cunoaștere despre sine.
Pacientul este considerat principalul actor atât în căutarea lui existențială, cât și în rezolvarea unor posibile probleme pe care le poate întâmpina.
În acest fel, terapeutul umanist are un rol secundar ca facilitator al procesului, permițând subiectului să găsească răspunsurile pe care el le caută singur.
Psihoterapeutul caută realizarea de sine a ființei umane, pentru ceea ce însoțește și ghidă pacientul său, dar toate deciziile vor fi luate întotdeauna de către pacient.
Gestalt terapie
Terapia cu gestalt este un tip particular de terapie umanistă dezvoltată de Fritz Perls, Laura Perls și Paul Goodman la mijlocul secolului trecut.
Din această poziție se înțelege că mintea este unitatea autoreglatoare și holistică și se bazează pe principiul de bază al psihologiei gestalt că întregul este mai mult decât suma părților.
Aceasta înseamnă că gestalt concepe ființa umană în ansamblu, integrând diferitele sale aspecte, cum ar fi obiectivele, nevoile, potențialul sau problemele specifice.
Astfel, în acest tip de terapii, tehnicile experimentale și creative sunt folosite pentru a îmbunătăți conștiința de sine, libertatea și auto-direcția pacientului.
Terapeutul nu spune pacientului ce să facă, ci folosește capacitatea educațională a dialogului.
Terapiile de gestalt dau o mare valoare momentului prezent și conștiinței de sine a experienței emoționale și corporale, individul fiind văzut dintr-o perspectivă integrată.
Din acest motiv, pentru mulți, Gestalt nu face o simplă terapie psihologică, ci se referă la o filozofie autentică a vieții care contribuie pozitiv la modul de percepere a relațiilor cu lumea din partea individului.
8- Terapie sistemică
Terapia sistemică dobândește, de asemenea, o viziune integrată a vieții oamenilor. Astfel, elementul principal care captează o mare parte din atenția în psihoterapie este setul de relații care ies din viața individului.
Conform acestei viziuni, atât ceea ce suntem, cât și ceea ce construim, derivă din interacțiunea pe care o facem cu diverșii stimuli ai lumii exterioare, fie ei oameni, grupuri de indivizi, moșii, activități etc.
Avantajul acestei psihoterapii este că, concentrându-se direct pe relațiile individuale, el se concentrează pe rezolvarea problemelor care pot fi foarte practice.
Se aplică în tratamentul tulburărilor conceptualizate, cum ar fi exprimarea modificărilor în interacțiuni, stilurile comunicative ale unui grup de oameni sau stilurile relaționale ale indivizilor.
Din acest motiv, terapia este folosită în prezent din abundență și cu rezultate foarte bune în rezolvarea problemelor de familie și a conflictelor de cuplu, prin terapiile grupului cunoscut.
Terapia sistemică se concentrează pe identificarea modelelor disfuncționale din comportamentul unui grup (sau a unui cuplu), astfel că încearcă să echilibreze sistemele de relații la nivel global și lasă deoparte problemele care apar numai la nivel individual.
9 - Terapia neuropsihologică
Terapia neuropsihologică și neurorehabilitație este responsabilă pentru efectuarea intervențiilor la persoanele de orice vârstă care prezintă un anumit tip de leziuni cerebrale sau disfuncții ale sistemului nervos.
Boli cum ar fi Alzheimer sau Parkinsons sau alte sindroame dementiale, tulburari amnestice, leziuni ale capului, leziuni cerebrale si alte patologii pot diminua abilitatile noastre cognitive.
În acest fel, terapia neuropsihologică este puțin mai departe de tratamentele discutate până în prezent și se concentrează asupra reabilitării abilităților cognitive prin efectuarea de activități diferite și prin adaptarea unor tratamente specifice.
10 - Coaching
În cele din urmă, coaching-ul este o altă funcție a psihologilor, deși nu configurează terapia psihologică în sine.
De fapt, în zilele noastre există tot mai mulți profesioniști (nu numai psihologi) care se alătură acestui tip de intervenție.
Trebuie să ne amintim că, spre deosebire de cele discutate mai sus, coaching-ul este o tehnică care vizează dezvoltarea personală, dar nu este vorba de psihoterapie.
Astfel, în ciuda faptului că acest tip de intervenție poate fi utilă în multe cazuri, este descurajat să o îndeplinească atunci când există modificări psihologice grave, mai ales dacă profesionistul care efectuează tratamentul nu este un psiholog.