Ce este auto-reglementarea emoțională?
Auto- reglementarea emoțională sau reglarea emoțională este o abilitate complexă care se bazează pe abilitatea oamenilor de a-și gestiona propria emoție.
Este facultatea care ne permite să răspundem la cerințele contextului nostru la un nivel emoțional într-un mod care este acceptat social. De asemenea, trebuie să fie flexibil pentru a se adapta la fiecare situație specifică, pentru a experimenta reacții spontane și pentru a întârzia aceste reacții când este de asemenea necesar.
Este un proces responsabil de evaluarea, observarea, transformarea și modificarea emoțiilor și sentimentelor, atât ale noastre, cât și ale celorlalți, formând astfel o funcție foarte importantă și indispensabilă pentru oameni.
Această capacitate ne permite să ne adaptăm cerințelor mediului și să ne adaptăm cerințelor specifice, modificându-ne comportamentul când este necesar.
Multe studii s-au axat pe investigarea acestei autoreglementări prin intervenția sa în funcționarea socială.
Caracteristicile autoreglementării emoționale
Reglementarea emoțională se referă la capacitatea pe care o aducem practic ca la o serie, la modificarea emoțiilor noastre în funcție de evenimentele care se desfășoară în jurul nostru, atât pozitive, cât și negative.
Este o formă de control, de gestionare a emoțiilor care ne permite să ne adaptăm la mediul nostru. Prin activarea strategiilor de reglementare reușim să modificăm emoțiile produse de motive externe care ne schimbă dispoziția obișnuită.
Această reglementare este necesară atât în fața emotiilor negative, cât și a celor pozitive, oferindu-ne capacitatea de a ne adapta în funcție de situația care apare.
Pentru a înțelege ce este, Gross și Thompson (2007) au propus un model care să-l explice pe baza unui proces compus din patru factori.
Prima ar fi situația relevantă care dă naștere la emoție, care poate fi externă datorită evenimentelor care apar în mediul nostru sau intern datorită reprezentărilor mintale pe care le facem. Al doilea ar fi atenția și importanța pe care o acordăm celor mai relevante aspecte ale evenimentului. Al treilea factor ar fi evaluarea efectuată în fiecare situație, iar a patra ar fi răspunsul emoțional care apare din cauza situației sau a evenimentului care apare în mediul nostru.
În plus, pentru unele autoreglementări este un exercițiu cognitiv de control care poate fi atins prin două mecanisme asociate cu diferite aspecte ale experienței emoționale.
Pe de o parte, am găsi mecanismul de reevaluare sau de modificare cognitivă, care este responsabil pentru modificarea unei experiențe emoționale negative, care o face benefică individului.
Pe de altă parte, găsim al doilea mecanism numit suprimare, care este un mecanism de control sau o strategie care este responsabilă pentru inhibarea răspunsului emoțional.
Gross și Thompson explică faptul că autoreglementarea poate fi efectuată la mai multe niveluri. Adică, aceste emoții pot fi reglementate prin modificarea situațiilor care le declanșează, transformându-le sau evitându-le.
Ele sunt, de asemenea, reglementate prin modificarea atenției și trecerea focalizării la o altă acțiune sau prin comportamente care să le distragă, prin reevaluarea situației care declanșează un anumit tip de reacții emoționale sau prin suprimarea răspunsului care apare înaintea acestor situații.
Ei definesc autoreglementarea ca proces care poate fi atât extern cât și intern și care ne permite să evaluăm și să ne modifici comportamentele, exercitând o influență asupra emoțiilor, asupra modului în care și când le trăim.
În plus, autoreglementarea ar fi un element care influențează în mod clar performanța elementelor necesare învățării, precum și atenția, memoria, planificarea și rezolvarea problemelor.
Pentru evaluarea și măsurarea sa au fost utilizați diferiți parametri, cum ar fi rapoartele auto-raportate, măsurile fiziologice sau indicii comportamentali, concentrându-se asupra interesului pentru calendarul reglementării pe tot parcursul procesului emoțional.
Gross diferențiază, de asemenea, strategiile de debut precoce sau antecedente, cum ar fi contextul și sensul atribuite situației, și strategiile cu debut târziu, axate pe răspunsul individual și pe schimbările lor somatic.
Modele de autoreglementare emoțională
Model de Russell Barkley (1998)
Barkley definește autoreglementarea ca fiind răspunsurile care modifică probabilitatea unui răspuns așteptat la un anumit eveniment.
Din acest model sunt propuse deficite în inhibarea răspunsurilor, care afectează anumite acțiuni de autoreglementare numite funcții executive, care sunt memoria de lucru nonverbală și verbală, auto-controlul activării, motivația și afecțiunea și reconstituirea sau reprezentarea elementelor, caracteristicilor și faptelor mediului.
Modelul autoreglementator al experiențelor emoționale ale lui Higgins, Grant & Shah (1999)
Ideea principală a acestui model este că oamenii preferă unele state mai mult decât alții și că autoreglementarea favorizează apariția acestora. În plus, oamenii care depind de auto-reglementare experimentează un fel de plăcere sau disconfort.
Acestea indică trei principii fundamentale care sunt implicate: anticiparea reglementării bazată pe experiența anterioară, referința de reglementare bazată pe punctul de vedere pozitiv sau negativ în funcție de moment și abordarea de reglementare, în cazul statelor finale cele pe care doriți să le atingeți, cum ar fi aspirațiile și realizarea de sine.
Modelul secvențial al autoreglementării emoționale de către Bonano (2001)
Acest model propune ca toți să avem inteligență emoțională care, pentru a fi utilizată eficient, trebuie să învețe să se autoregleze, propunând trei categorii generale.
Prima ar fi regulamentul de control care este regulamentul prezentat prin comportamente automate, a doua categorie ar fi reglementarea anticipativă pentru evenimentele emoționale viitoare care evidențiază râsul, scrisul, căutarea oamenilor din apropiere, evitarea anumitor situații etc. Cea de-a treia categorie ar fi o reglementare exploratorie pentru a obține noi resurse datorită apariției posibilelor schimbări în viitor.
Modelul cybernetic de Larsen (2000)
Aceasta ridică aplicarea modelului general de control cibernetic, care începe în funcție de starea de spirit pe care doriți să o atingeți și unde sunteți în acel moment.
Procesele sunt activate care pot fi automate, dar și controlate, pentru a reduce aceste diferențe între cele două stări ale minții, prin mecanisme care pot fi îndreptate spre interior ca distragere a atenției sau direcționate către exterior ca rezolvarea problemelor.
Modul de reglementare a spiritului bazat pe adaptarea socială a lui Erber, Wegner & Therriault (1996)
Se bazează pe adaptarea stării de spirit la evenimentul concret, fie pozitiv, fie negativ. În plus, ei afirmă că stările emoționale dorite variază în funcție de contextul social în care ne aflăm.
Modelul proceselor de autoreglementare ale lui Barret și Gross (2001)
Din acest model, înțeleg emoțiile ca rezultat al interacțiunii produse între procese explicite și implicite.
Pe de o parte, ele evidențiază importanța reprezentărilor noastre mentale despre propriile emoții și în care se intervin resursele cognitive asupra emoțiilor, accesul la aceste resurse și motivația fiecăruia. Pe de altă parte, găsim cum și când să reglementeze aceste emoții.
În plus, ele creează cinci strategii de autoreglementare, cum ar fi selectarea situației, modificarea situației, implementarea atenției, schimbarea cognitivă și modularea răspunsului.
Modelul homeostatic Forgas (2000)
Acest model încearcă să explice efectul pe care dispozitivele îl exercită asupra proceselor cognitive și sociale, sugerând că starea de spirit se învârte în jurul a ceva concret care activează mecanismele de reglementare pe măsură ce ne îndepărtăm de acel punct.
Conform acestei auto-reglementări emoționale este un proces homeostatic care este reglementat automat.
Reglementarea emoțională și psihopatologia
Studiile și cercetările susțin că multe dintre comportamentele problematice care provin de la oameni se datorează unor probleme în procesul de reglementare a emotiilor lor, având ca efect un efect negativ asupra sănătății generale a persoanei.
De exemplu, persoanele ale căror stil de reglementare este suprimată sunt mult mai susceptibile de a suferi modificări datorită diminuării expresivității lor afective, ducând la o scădere a comunicării stărilor interne ale persoanei și prezentarea unei activări a sistemului prietenos. În plus, ele generează efecte negative în ceilalți, având o expresie emoțională mai redusă și sunt percepuți ca nu foarte stimulativi atunci când se confruntă cu situații conflictuale.
Abilitatea de a controla emoțiile depinde de capacitatea, capacitatea de a distinge statele interne, de a-și trata mai bine stările emoționale. Problema apare atunci când această abilitate este deficitară, deoarece acești oameni nu sunt capabili să comunice despre stările lor interne.
Multe dintre comportamentele problematice, cum ar fi consumul de substanțe sau comportamentele auto-vătămătoare, pot fi consecința unei deficiențe notabile în procesul de reglementare emoțională.
Astfel, eforturile pe care le facem pentru a ne modifica stările emoționale sunt adaptate și funcționale, dar ele pot fi, de asemenea, disfuncționale și negative pentru individ.
Mulți autori înțeleg autoreglementarea emoțională ca un continuum care se extinde la doi poli opuși care ar ocupa extremele.
Pe de o parte, persoanele cu o autoreglementare emoțională sau dereglementare afectivă s-ar găsi într-un pol, ducând la o instabilitate emoțională excesivă. Iar în celălalt pol găsim oameni cu autocontrol emoțional excesiv, care au asociat niveluri ridicate de anxietate, reactivitate emoțională și depresie.
Reglementarea emoțională și neuroștiința afectivă
De mult timp, nucleul sau centrul de studiu al emoțiilor a fost sistemul limbic.
Ulterior, atenția sa concentrat asupra aspectelor corticale ale procesării emoționale, iar studiile au arătat că cortexul cerebral, în special cortexul prefrontal, are un rol și o participare la emoții.
Sistemul limbic
Două părți principale ale sistemului nervos sunt implicate în emoții. Unul dintre ele ar fi sistemul nervos autonom și o altă parte fundamentală, sistemul limbic.
Acest sistem este compus din structuri complexe, cum ar fi amigdala, hipotalamusul, hipocampul și alte zone din apropiere situate pe ambele maluri ale talamusului. Toți joacă un rol-cheie în emoțiile noastre și sunt, de asemenea, implicați în formarea amintirilor.
Amigdala joacă un rol esențial în emoții, atât la om cât și la alte animale. Această structură a creierului este strâns legată de răspunsurile de plăcere, precum și de răspunsurile de teamă.
Hipocampul joacă un rol-cheie în procesele de memorie. O persoană nu poate construi noi amintiri dacă este deteriorată. Participă la stocarea informațiilor în memoria pe termen lung, inclusiv cunoștințele și experiențele trecute.
Hipotalamusul este responsabil pentru reglarea funcțiilor, cum ar fi foamea, setea, răspunsul la durere, plăcere, satisfacție sexuală, furie și comportament agresiv, printre altele. De asemenea, reglementează funcționarea sistemului nervos autonom, care reglează pulsul, tensiunea arterială, respirația și excitarea ca răspuns la circumstanțele emoționale.
Celelalte domenii conexe conectate la acest sistem ar fi gyrus cingulate, care asigură calea prin care se conectează talamusul și hipocampul. Ea este legată de asocierea amintirilor la durere sau mirosuri și în focalizarea atenției către evenimente cu mare conținut emoțional.
O altă zonă ar fi zona tegmentală ventrală a cărei neuroni sunt eliberați datorită dopaminei, neurotransmițătorului care produce senzații de plăcere în organismul nostru, astfel încât oamenii care suferă de daune în acest domeniu întâmpină dificultăți în obținerea plăcerii.
Ganglionii bazali sunt responsabili pentru experiențele pline de satisfacție, atenția atenției și comportamentele repetitive.
Cortexul prefrontal
Este o parte a lobului frontal care este strâns legată de sistemul limbic. Este o zonă implicată în realizarea planurilor pe termen lung, planificarea comportamentului cognitiv complex, luarea deciziilor, adoptarea măsurilor, gândirea viitorului, moderarea comportamentului social și exprimarea personalității ( relația dintre personalitate și funcțiile cortexului prefrontal).
Activitatea de bază a acestei regiuni este realizarea acțiunilor conform gândurilor, în funcție de obiectivele interne.
