Cele 6 funcții lingvistice și caracteristicile acestora
Cele mai relevante funcții ale limbajului includ expunerea referințelor și reprezentărilor lumii, exprimarea emoțiilor și stimularea reacției persoanelor cu care interacționează. Aceste funcții pot fi incluse în procesul comunicativ, în care tot ceea ce este transmis este informația între indivizi.
Ca fenomen social, limba joacă un rol foarte important în viața ființelor umane. Modul codat în care oamenii folosesc limbajul, folosind simboluri, sunete, mișcări, reguli și structuri complexe, este unul dintre fenomenele diferențiatoare în raport cu alte specii.
Limba este înnăscută fiecărei ființe umane, indiferent de diferențele demografice, socio-economice și etnice. Chiar în timp, sistemele lingvistice au fost dezvoltate pentru a standardiza comunicarea între persoanele cu dizabilități auditive și vizuale; Este vorba, de exemplu, de limbajul semnelor și de scrierea în braille.
Limba oferă un mijloc perfect de a codifica și transmite toate tipurile de idei: de la subtil și simplu la foarte complex. Funcțiile lingvistice permit oamenilor să formuleze propoziții, să ceară, să răspundă, să salute, să-și ia rămas bun și alte forme de interacțiune.
Modelul lingvistic
Limba a fost studiată de discipline precum sociolingvistica și psihologia, mai ales în a doua jumătate a secolului XX.
Lingvistul ruso-american Roman Jacobson este cunoscut că a dezvoltat un model în 1958, unde descrie în detaliu modul în care actul de comunicare ar trebui să funcționeze printr-o limbă.
Acest model este încă destul de valabil, în ciuda faptului că există și alte teorii despre funcțiile lingvistice. Fiecare dintre funcțiile prezentate este asociată cu unul dintre elementele comunicării.
Principalele funcții ale limbii
Funcția de referință
Contextul a ceea ce este discutat influențează funcția referențială. Încercă să descrie și să reprezinte situația, obiectul sau starea mentală în conversație. Se mai numește și funcția cognitivă sau informativă.
Această funcție expune conexiunile dintre referentii lumii reale și referințele din minte, din cunoștințe sau din idei. Cu acești referenți, oamenii stabilesc contextul conversației.
Funcția referențială recunoaște numai semnificația reală și adevărată a cuvintelor; adică, ia în considerare doar operabilitatea și utilitatea mesajului pentru a stabili contextul cât mai clar posibil.
Funcția poetică
Este una care se concentrează asupra mesajului însuși ca mijloc de expunere a ideilor, recunoscând elementul estetic sau creativ al utilizării limbajului. În această funcție sunt luate în considerare aspecte precum simbolul și limbajul figurativ.
Asocierea dintre sensuri, repetarea sunetelor, accentele, pronunțiile și relațiile dintre cuvinte și fraze sunt variante care fac utilizarea limbii mai organică și mai creativă.
Această funcție este folosită ca materie primă pentru poezie și alte forme de exprimare literară, dar nu este exclusă pentru ele.
Sloganurile și glumele publicitare sunt exemple de utilizare a funcției poetice sau estetice a limbajului.
Funcția emoțională
De asemenea, numită funcție expresivă sau afectivă, este legată de expeditorul mesajului și de intențiile sale.
Această funcție nu trebuie privită doar ca modul de utilizare a limbajului pentru a comunica emoțiile și sentimentele umane. Recunoaște în special atitudinile expeditorului față de ceea ce exprimă. Orice mesaj, oricât de neutru va fi, va dezvălui întotdeauna starea vorbitorului.
Folosind limba împreună cu interjecții, schimbări de ton, accent, volum, ritm și schimbări de sunet (fără a schimba semnificația cuvintelor), se adaugă și alte informații importante despre starea internă a emițătorului.
Funcția Phatic
Este folosirea aceleiași limbi pentru a se asigura că cei implicați comunică corect. Obiectivul funcției phatic este interacțiunea însăși: să o stabilească, să o prelungească, să o termine sau să confirme dacă există încă.
Este exemplificat mai ales prin salutări și conversații ocazionale, în special în rândul străinilor, unde interacțiunea este rapidă și banală.
În conversațiile telefonice cu dificultăți de conectare, este foarte frecvent să folosiți cuvinte precum "salut?", "Bună ziua" sau "puteți să mă auziți?", Pentru a afla dacă există contactul.
Funcția metalinguistică
Numită și funcția reflexivă, funcția metalingvistică pentru oameni de a stabili criterii de înțelegere în raport cu mesajul și contextele de comunicare. În acest sens, este legat de codul procesului comunicativ.
Cu această funcție, limba este utilizată pentru a descrie ea însăși, pentru a păstra mesajul clar și pentru a evita confuzia sau neînțelegerea.
Deoarece diferiți oameni pot folosi limba în mod diferit, este important ca cei implicați să știe că sunt înțeleși și că înțeleg mesajul astfel încât comunicarea să fie corectă.
În acest sens, trebuie luați în considerare factorii socio-culturale, socio-economice și educaționale legate de folosirea limbajului care poate genera diferențe în semnificațiile cuvintelor și expresiilor. Exemple sunt dialectele, sociolecii, idioletele, jargonul, slangul, printre altele.
Cu funcția metalingvistică, cei implicați folosesc limbajul pentru a stabili măsuri de înțelegere atunci când există îndoieli sau posibile neînțelegeri.
Funcția de apel
Funcția apelativă este direct legată de destinatarul mesajului. Accentul său se pune pe elementele de limbă utilizate cu scopul de a schimba oamenii, de a schimba percepțiile, de a adapta comportamentele sau de a răspunde într-un anumit mod.
Cele mai frecvente exemple sunt folosirea imperativelor, a comenzilor, a cererilor și a solicitărilor, printre altele.
