Care a fost rolul bisericii în cultura medievală?

Rolul bisericii în cultura medievală a fost protagonist datorită puterii exercitate de această instituție în toate aspectele politice, culturale și economice ale societății. În general, în Evul Mediu, singura instituție europeană universală era Biserica. Acesta a fost ghidul spiritual al poporului și al guvernului lor.

În acest sens, în Evul Mediu erau două state, una pământească și cealaltă divină. O nobilitate din micile aristocrații a controlat prima și a condus prin porunca lui Dumnezeu. Biserica era entitatea responsabilă cu controlul celui de-al doilea stat. Prin urmare, prelații catolici au reprezentat o clasă foarte influentă.

În acest context, rolul bisericii în cultura medievală a fost acela de a asigura bunăstarea spirituală a conducătorilor și de a se asigura că societatea sa dezvoltat conform preceptelor creștine. Din rolul său de senzor moral al societății, biserica exercita un control strict asupra tuturor manifestărilor artistice și culturale ale timpului.

De asemenea, a participat activ și în alte domenii. Printre altele, și în încercarea de a impune o pace creștină, a reglementat zilele în care a fost permis războiul. În plus, a instituit instanțe pentru a pedepsi crimele religioase. Cea mai gravă infracțiune care ar putea fi comisă în aceste vremuri era erezia. Aceasta a fost pedepsită atât de societatea civilă, cât și de cea religioasă.

Organizarea clerului în Evul Mediu

Pentru a menține rolul bisericii în cultura medievală, clerul trebuia să aibă o structură organizațională eficientă. Această structură a fost impusă pentru ignoranța, tulburarea și violența care au caracterizat societatea feudală încă de la începuturi.

În principiu, toți membrii bisericii au fost grupați sub denominația clerului. Acest cler a fost împărțit în două ramuri, secular și obișnuit. Ambele ramuri au avut ca lider absolut Papa.

În raport cu clerul secular, el a fost alcătuit din toți membrii bisericii care au trăit o viață normală în contact și trăind cu laicii (civili, nereligioși). În acest grup au aparținut preoții parohi, arhiepiscopii și episcopii.

Primul a exercitat conducerea unor districte mici numite parohii. Setul de mai multe parohii era cunoscut sub numele de eparhie care era sub responsabilitatea unui episcop. Și mai multe eparhii au format o arhiepiscopie care era responsabilitatea unui arhiepiscop.

În ceea ce privește clerul obișnuit, era vorba de cei care se despărțiseră de viața lumească și au mers să trăiască în mănăstiri. Ei erau cunoscuți ca călugări și au urmat, pe lângă cei catolici, regulile ordinului sau congregației lor. Toți erau sub conducerea unui stareț care era singurul contact al mănăstirii cu lumea exterioară.

Rolul bisericii în cultura medievală și în ariile ei de influență

Zona economică

Rolul bisericii în cultura medievală în sfera economică a fost preponderent. În tot acest timp, religia a dominat viața de zi cu zi. Preoții au fost cheia funcționării economiei obișnuite.

Printre altele, oficialii bisericești au promulgat și au aplicat legile care guverneau tranzacțiile de zi cu zi. De asemenea, au intervenit în dispute economice internaționale și au menținut armate pentru a-și proteja averile. Biserica creștină catolică a fost extrem de bogată și a controlat o extindere importantă a terenurilor.

În acest sens, majoritatea veniturilor lor proveneau din contribuțiile voluntare ale credincioșilor, care au primit în schimb atât servicii spirituale, cât și seculare (care au durat secole).

Pe de altă parte, biserica a primit o taxă numită o zecime prin care au fost garantate 10% din întreaga producție a terenurilor aflate sub controlul său.

Datorită puterii sale economice, Biserica Romano-Catolică avea mai multă putere decât orice monarh. Chiar și regi, dușmani și prinți dădeau cel puțin o parte din puterea lor harului autorităților religioase.

Zona politică

În domeniul politicii, rolul bisericii în cultura medievală a fost de asemenea evidențiat. Stăpânirea bisericii nu se limita numai la țară sau la o regiune. Reprezentanții lor și-au exercitat influența în fiecare parte a continentului european în care creștinismul a triumfat.

În toate aceste locuri, ei au plecat de la a fi garanți ai credinței religioase la dominația împărățiilor și regiilor. Pentru aceasta au folosit amenințarea excomunicării în opoziție cu legile lui Dumnezeu.

Biserica medievală romano-catolică a încercat să-și îndeplinească scopurile lumii spirituale prin dobândirea puterii și a influenței în lumea pământească. Astfel, în Europa medievală exista o suprapunere a aspectelor religioase și politice care erau foarte caracteristice acestei societăți.

Astfel, rolul bisericii în cultura medievală include și dominarea politică a monarhilor și a domnilor feudali, care au rămas în conflict constant. Frica de a merge împotriva autorității religioase ia descurajat să lupte între ei. Prin urmare, se poate spune că acest domeniu a garantat, într-un fel, pacea în Europa de Vest.

Pe de altă parte, fiind biserica administratorul sacramentelor religioase, sa bucurat de un monopol care a plasat puterea politică într-o situație de vasal-ali natural și forțată în fața autorității religioase.

Pe partea monarhilor, ei au folosit biserica ca o modalitate de a avea avantaje politice împotriva adversarilor lor. Această căsătorie autorizată și oficiată între copiii regilor. Aceste alianțe au fost însoțite de creșterea teritoriilor și a comorilor care au consolidat puterea familiilor înrudite.

Zona culturală

Înrădăcinarea tradițiilor care proveneau din lumea creștină a fost o parte importantă a rolului bisericii în cultura medievală. Cultul și-a pus bazele în studiul Vechiului Testament și al naturii lui Dumnezeu. Biblia, tradusă din greacă și ebraică în latină, a fost folosită ca o metodă filosofică pentru a înțelege rolul omului pe pământ.

Pe de altă parte, mișcarea monahală a avut o mare preponderență în difuzarea generală a ideilor creștine, a creștinismului în general și a conformării profilului cultural al societății.

Călugării au influențat aproape fiecare aspect al vieții medievale. Aceștia erau cei mai de succes agricultori, au gestionat proprietăți mari și au stabilit exemple de bune practici agricole.

Ei au fost, de asemenea, cei mai educați și învățați. Ei au devenit gardienii cunoașterii. Prin urmare, ei au educat mulți copii de nobili, dând astfel o prejudecată religioasă cunoștințelor împărtășite.

În același fel, călugării au fost perfecționați ca scribi. În exercitarea abilităților lor, au copiat manuscrise, atât civile cât și religioase, și au decorat manuscrise sacre.

Regii și prinții europeni au început să recruteze călugări ca oficiali. Aproape toate înregistrările administrative ale perioadei medievale se datorează acestora.