Agricultura Olmec: Caracteristici, alimente și tehnici

Agricultura Olmec a reprezentat principala activitate de trai pentru civilizația Olmec, una dintre cele mai importante din Mesoamerica în perioada prelacritică.

Considerată mama culturilor mezoamericană, agricultura Olmec a pus bazele, nu doar de practici, ci și de organizare, pentru societățile care se vor extinde de la Pre-Clasic la perioada pre-hispanică.

Situat în sudul Mexicului, Olmecii au adaptat în favoarea lor diferitele condiții ale pământului, inventând și dezvoltând diferite tehnici de producție agricolă pe întreaga perioadă de existență (1500 - 500 î.Hr. aproximativ).

Principala regiune în care a fost cunoscută prezența Olmec corespunde Golfului Mexic, fiind principalele regiuni ale acestei culturi San Lorenzo de Teotihuacán, La Venta și Tres Zapotes. O regiune care prezintă caracteristici naturale ale junglei groase și ale corpurilor fluviale de mare importanță.

Agricultura Olmec depășește cultivarea sau domesticirea mediului; Acesta a servit ca un impuls pentru primele structuri organizaționale ale societăților mezoamericane, în ceea ce privește diviziunea muncii, tratamentul terenurilor și activitățile comerciale atunci când se ocupă de inputuri pe care nu le-au putut produce.

Principalele produse ale agriculturii Olmec

Baza dietei Olmec a fost produsul agriculturii sale, împreună cu o practică mixtă de pescuit și vânătoare. Porumb, fasole, squash, chili și roșii au fost principalele culturi.

Studii mai recente au aruncat posibilitatea altor produse agricole, cum ar fi avocado, tomate și cartofi.

Alte suporturi arheologice au gestionat posibilitatea ca Olmecii să aibă contact și chiar produse cultivate, non-comestibile, cum ar fi bumbacul și tutunul, datorită cunoștințelor evidențiate de civilizațiile din apropiere, ceea ce ne permite să deducem că Olmecii pot marca precedentul.

Primele semne de cultivare și producție a porumbului Olmec datează din 1400 î.Hr.; Deși consumat, la început nu a fost considerat un element de greutate în dieta Olmec, dar a devenit rapid mai important la nivel cultural.

Olmecii au început să consume variante cu porumb în dieta lor ca nixtamal, care consta dintr-un amestec de porumb cu cenușă și scoici.

Importanța porumbului a fost atât de importantă în civilizația Olmec, încât au avut propria divinitate asociată cu agricultura: șarpele cu pene.

În ciuda atributelor atribuite, a existat o dezbatere despre importanța acestei divinități față de alții pentru agricultura Olmec.

Adaptabilitatea față de mediu

Olmecii s-au așezat lângă corpurile râurilor, astfel că vânătoarea și pescuitul erau alte activități de trai. Moluștele, peștele și broaștele țestoase au fost principalele produse pe bază de pește, menținând un nivel nutrițional ridicat în dieta Olmec, spre deosebire de alte regiuni.

Grosimea mediului terestru nu a oferit cele mai bune condiții pentru vânătoare, deși se știe că jaguari, mistreți, cerbi, tapieri, printre altele, au trăit în regiune. Totuși, se știe puțin despre importanța pe care o au în dieta Olmec.

Cele mai multe dintre produsele cultivate de civilizația Olmec sunt încă produse astăzi. De asemenea, Olmecs a profitat de consumul de plante și ciuperci locale tipice regiunii.

Regiunile care au ocupat Olmec, au prezentat ecosisteme complet diferite în limbajul preclassic.

Această civilizație trebuia să genereze o agricultură adaptată junglei dense în care se aflau, cu terenuri inegale și dificultăți fluviale pe care trebuiau să le depășească.

Tehnici de cultivare

Principala tehnică utilizată în culturile Olmec a fost tăierea și arderea, care a constat în arderea unei suprafețe întregi de plante și buruieni pe teren, permițând așezarea cenușii, care funcționează ca un îngrășământ și apoi însămânțarea produsului necesar. Cea mai mare parte a terenurilor agricole Olmec are calitățile rezultate din această tehnică.

În cadrul acestei tehnici, Olmecii au lucrat în mod tradițional două recolte pe an: laptele anului, care corespunde principalei recolte și tonamilului, corespunzătoare iernii.

Recolta principală este cea mai dificilă, deoarece terenul virgin trebuie curățat pentru prima dată.

Conform calendarelor studiate, curățarea terenului a fost efectuată în luna martie; vegetația a ars în luna mai, cea mai uscată lună, iar recolta a început în iunie. Recoltarea a avut loc de obicei între mijlocul lunii noiembrie și decembrie.

În ceea ce privește recolta de iarnă (tonamil), recolta a fost începută în ianuarie pentru a se recolta între mai și iunie. Se știe că principala cultură a oferit o cantitate mai mare de alimente pe hectar comparativ cu recolta de iarnă.

Pentru studiile despre civilizația Olmec, faptul că două recolte mari au fost efectuate de două ori pe an este sinonimă cu abundența hranei, fără a număra culturi, cu excepția zonelor periferice sau a focalizării asupra agriculturii fluviale.

În momentul în care Olmecii aveau această metodă de lucru, porumbul deja dobândise o importanță aproape divină, prin urmare majoritatea extensiilor de teren arabil au fost folosite pentru cultivarea acestui obiect.

O altă tehnică agricolă susținută de Olmecs, deși într-o mai mică măsură, a fost aceea de a permite inundațiilor, prin irigații și prin utilizarea sedimentelor din râuri ca îngrășământ, pe sectoare controlate de teren pentru a permite culturi noi.

Cu toate acestea, această tehnică sa dovedit a fi nefavorabilă pe termen lung, deoarece a erodat pământul, lăsând-o eventual inutilizabilă.

Olmecii obișnuiau să-și găsească casele pe un teren înalt, cu care erau siguri de eventualele inundații, permițându-le să se apropie de pământul fertil.

Satele Olmec au fost distribuite pe întreg teritoriul sudic al Mexicului, astfel încât să poată acoperi nevoile lor atât cu cultivarea pe țărm, cât și prin țărm.

Olmecii, ca civilizație bazată pe Mesoamerican, au făcut niște instrumente care le-au facilitat supraviețuirea, iar unele au fost aplicate, printre altele, în agricultură.

Piatra, lemnul și osul au fost principalele materiale ale uneltelor și au fost folosite pe culturile în care au tăiat vegetația.

Agricultura Olmec a permis nu numai o metodă eficientă de subzistență, printr-un control relativ asupra mediului natural din regiunile ocupate, dar și ca precedent care a dus la dezvoltarea de noi tehnologii, noi ritualuri și noi structuri organizatorice care evoluează în mod continuu.