25 Poezii de fericire și bucurie (scurte)

Am lăsat o listă de poezii de fericire ale unor mari poeți ai istoriei, cum ar fi Pablo Neruda, Ruben Dario, Antonio Machado, Federico Garcia Lorca, Gustavo Adolfo Bécquer, Vicente Aleixandre și mulți alții.

Ați putea fi, de asemenea, interesat de aceste fraze pozitive sau de cele ale fericirii.

Sonet de vin ( Jorge Luis Borges )

În ce regat, în ce secol, sub ce tăcere

conjuncție a stelelor, în ce zi secretă

că marmura nu a salvat, curajos

și ideea singulară de a inventa bucurie?

Cu toamnele de aur au inventat-o. Vinul

curge roșu de-a lungul generațiilor

ca râul timpului și pe calea greoaie

El ne dă muzica, focul și leii.

În noaptea jubilării sau în ziua adversă

înalță bucuria sau atenuează frica

și noul dithirambo pe care ți-l citesc astăzi

Odată ce arabul și persanul au cântat.

Vino, învață-mă arta de a-mi vedea propria poveste

ca și cum ar fi fost deja cenușă în memorie.

Remorse ( Jorge Luis Borges )

Am comis cel mai rău păcat

pe care un om o poate comite. Nu am fost

fericit. Că ghețarii de uitare

trageți-mă și pierdeți-mă, nemilos.

Părinții mei m-au îngropat pentru joc

riscante și frumoase ale vieții,

pentru pământ, apă, aer, foc.

Le-am falsificat. Nu eram fericit realizat

Nu era voia lui tânără. Mintea mea

a fost aplicată la porfirările simetrice

a artei, care intersectează nuditatea.

M-au lăsat cu curaj. Nu eram curajos.

Nu mă abandonează. El este întotdeauna alături de mine

Umbra de a fi mizerabil.

Oda în ziua fericită (Pablo Neruda)

De data asta, lasă-mă

fi fericit,

nimic nu sa întâmplat nimănui,

Nu sunt nicăieri,

se întâmplă numai

Sunt fericit

pe toate cele patru laturi

din inimă, mersul pe jos,

dormind sau scris.

Ce-ți voi face eu, sunt

fericit.

Sunt mai multe nenumărate

că iarba

în prairie,

Simt pielea ca un copac dur

și apa de mai jos,

păsările de mai sus,

marea ca un inel

în talie,

din pâine și din piatră pământul

aerul cântă ca o chitară.

Tu pe lângă mine în nisip

esti nisip,

cântă și cânți,

lumea

este astăzi sufletul meu,

cântec și nisip,

lumea

este gura ta azi,

lăsați-mă

în gură și în nisip

fi fericit,

fi fericit pentru că da, pentru că respir

și pentru că respirați,

fi fericit pentru că ating

genunchiul tău

și este ca și cum ar fi jucat

pielea albastră a cerului

și prospețimea sa.

Astăzi mă lași

numai pentru mine

fi fericit,

cu tot sau fără toate,

fi fericit

cu iarba

și nisipul,

fi fericit

cu aer și pământ,

fi fericit,

cu tine, cu gura ta,

fi fericit

Mori încet (Martha Medeiros)

Moare încet, care nu călătorește,

care nu citește,

care nu aude muzica,

care nu găsește har în sine.

Mori încet

care îi distruge iubirea de sine,

care nu lasa ajutor.

Mori încet

care devine sclav al obiceiului

repetând în fiecare zi la fel

călătorii,

care nu schimbă marca,

el nu îndrăznește să schimbe culoarea lui

îmbrăcăminte

sau nu vorbiți cu cine nu

cunoscut.

Mori încet

care evită o pasiune și vârtej

de emoții,

doar acelea care returneaza luminozitatea

la ochi și a restabili inimile

distrus.

Mori încet

care nu întoarce roata atunci când este nefericită

cu munca ta, sau cu dragostea ta,

care nu riscă pe cei sigur sau pe cei nesiguri să meargă

în spatele unui vis

care nu este permis, nici măcar o dată în viața sa,

fugiți de sfaturile sensibile ...

Live azi!

Riscul astăzi!

Fă-o astăzi!

Nu vă lăsați să muriți încet!

Nu vă opriți de a fi fericit!

XXVI - Aleluia! (Rubén Darío)

Trandafiri roz și albi, ramuri verzi,

proaspete și proaspete corolă

buchete, bucurie!

Cuiburi în copaci calzi,

ouăle în cuiburile calde,

dulceață, bucurie!

Sarutul acelei fete

blonda, iar bruneta asta,

și femeia aceea neagră, Alegría!

Și burta acelei fetițe

cincisprezece ani și brațele lui

Armonios, Bucurie!

Și suflarea pădurii virgine,

și cea a femelelor virgine,

și rimele dulci ale Aurora,

Bucurie, bucurie, fericire!

Fericirea (Manuel Acuña)

Un cer albastru de stele

strălucind în imensitate;

o pasăre îndrăgostită

cântând în pădure;

pentru atmosfera aromelor

a grădinii și a florii portocalii;

lângă noi apa

germinarea din primăvară

inimile noastre aproape,

buzele noastre mult mai mult,

te ridici în ceruri

și te urmăresc acolo,

care este dragostea mea viata,

Aceasta este fericirea! ...

Cruce cu aceleași aripi

lumile idealului;

pentru a scurge toate bucuriile,

și grăbește-te bine;

de vise și de fericire

reveni la realitate,

trezirea printre flori

a gazonului de primăvară;

amândoi ne privim unul pe altul,

cei doi ne saruta mai mult,

care este iubirea, viața mea,

Aceasta este fericirea ...!

Remorse (Jorge Luis Borges)

Am comis cel mai rău păcat

pe care un om o poate comite. Nu am fost

fericit. Că ghețarii de uitare

trageți-mă și pierdeți-mă, nemilos.

Părinții mei m-au îngropat pentru joc

riscante și frumoase ale vieții,

pentru pământ, apă, aer, foc.

Le-am falsificat. Nu eram fericit realizat

Nu era voia lui tânără. Mintea mea

a fost aplicată la porfirările simetrice

a artei, care intersectează nuditatea.

M-au lăsat cu curaj. Nu eram curajos.

Nu mă abandonează. El este întotdeauna alături de mine

Umbra de a fi mizerabil.

- Vă sugerez să fiu fericit (Sor Juana Inés de la Cruz)

Să presupunem că sunt fericit,

gândul trist, o vreme;

poate mă poți convinge,

deși știu contrariul,

că numai în reținere

ei spun că sunt daune,

dacă vă imaginați-vă fericit

Nu vei fi atât de nefericită.

Serviti-mi intelegerea

un timp de odihnă,

și înțelepciunea nu este întotdeauna

cu beneficiul găsit.

Toată lumea este o părere

de opinii atât de multe,

că ceea ce este negru

celălalt test care este alb.

Unele sunt atractive

ce altceva concepe furia;

și ce aceasta pentru ușurare,

pe care o are pentru muncă.

Cel care este trist, cenzura

vesel de lumină;

iar cel vesel le face distractiv

pentru a vedea suferința tristă.

Cei doi filosofi greci

Ei bine, acest adevăr sa dovedit:

bine ceea ce în râsul unu,

A cauzat în celălalt plâns.

Sărbătați-vă opoziția

A fost pentru atâtea secole,

fără de care unul avea dreptate

până acum a aflat.

Înainte, în cele două drapele tale

lumea a fost invocată,

ca umor dictează,

toată lumea urmează partea.

Unul spune că râde

numai lumea este vrednică;

iar alta, nenorocirile lor

Sunt doar pentru plâns.

Pentru tot ceea ce este dovada

și motivul pe care să-l bazeze;

și nu există nici un motiv pentru nimic,

de a avea motive pentru ambele.

Toți sunt judecători egali;

și fiind la fel și mai multe,

nu există nimeni care să poată decide

care este cel mai de succes.

Ei bine, dacă nu este nimeni care să-l condamne,

De ce crezi tu, greșit,

ce ți-a făcut Dumnezeu

decizia cauzelor?

Sau de ce, împotriva ta,

sever inuman,

între amar și dulce,

Doriți să alegeți amar?

Dacă înțelegerea mea este a mea,

De ce trebuie să găsesc întotdeauna

atât de neclar pentru ușurare,

atât de ascuțite pentru daune?

Discursul este oțel

care servește ambele capete:

pentru a ucide, de vârf,

pentru buton, pentru adăpost.

Dacă știți pericolul

vrei ca sfatul să o folosească,

Ce defecțiune are oțelul

de utilizare greșită a mâinii?

Nu știe, știind cum să facă

discursuri subtile, zadarnice;

că cunoștințele constau numai

în alegerea celor mai sănătoase.

Speculați nenorocirile

și să examineze omens,

serveste doar acel rau

crește cu anticiparea.

În activitatea viitoare,

atenția, subtilizarea,

mai formidabil decât riscul

El se preface, de obicei, la feint.

Cât de fericită este ignoranța

din care, indoctamente înțelept,

găsiți ceea ce suferă,

în ceea ce ignoră, sacru!

Nu intră întotdeauna în asigurare

îndrăznețe zboruri wit,

care caută tron ​​în foc

și găsesc un mormânt în plâns.

Cunoașterea este de asemenea viciu

că dacă nu se oprește,

când știi cel puțin

Havocul este mai dăunător;

și dacă zborul nu te va lăsa,

în subtilitățile primate,

pentru îngrijirea celor curioși

uita ce este necesar.

Dacă mâna cultivată nu împiedică

cresteti pana la copacul copac,

elimină substanța din fruct

nebunia buchetelor.

Dacă să mergem la lumină navă

nu deranjează balastul greu,

servește zborul care este

cea mai mare prăpastie.

În amenajarea inutilă,

Ce contează pentru câmpul de flori,

dacă nu există fructe în toamnă,

Poate să țină flori în luna mai?

Care este folosirea spiritului

producând multe nașteri,

dacă mulțimea este urmată

eșecul de a le întrerupe?

Și pentru această nenorocire cu forța

eșecul trebuie urmat

a fi cel care produce,

dacă nu mort, rănit.

Ingenuitatea este ca focul,

că, cu materia nerecunoscătoare,

El consumă mai mult

când se arată mai clar.

Este de la propriul tău Domn

atât de vasallo rebel,

ceea ce se transformă în infracțiunile lor

brațele adăpostului său.

Acest exercițiu prost,

această dorință grea greu,

în ochii oamenilor

Dumnezeu le-a dat să-i exercite.

Ce ambiție nebună ne duce

dintre noi uitați?

Dacă trebuie să trăiești atât de puțin,

Care este folosirea cunoașterii atât de mult?

Dacă, după cum știți,

ar exista un seminar

sau școală unde să ignorați

locurile de muncă vor fi predate!

Cât de fericit a trăit

cel care, prudent,

miscarea amenintarilor

de influența stelelor!

Învățăm să ignorăm,

gândiți-vă, bine, găsim

că cu cât adaug mai mult la discurs,

Eu o folosesc atât de mult de-a lungul anilor.

Cântecul de primăvară (Federico García Lorca)

eu

Copiii plini de bucurie pleaca

Din școală,

Punerea în aer cald

Din aprilie, cântece de licitație.

Ce bucurie adâncă

Tăcerea aleii!

O tăcere sa spulberat

pentru râde de argint nou.

II

Mă duc în după-amiaza

Printre florile grădinii,

Plecând pe drum

Apa tristetii mele.

Pe muntele singur

Un cimitir din sat

Arată ca un câmp plantat

Cu boabe de cranii.

Și chiparoșii au înflorit

Ca niște capete uriașe

Ce se întâmplă cu orbite goale

Și părul verzui

Înghețați și îndurați

Orizontul contemplă.

Aprilie divină, veniți

Încărcate cu soare și esențe

Umplut cu cuiburi de aur

Cranii flori!

Mi-a spus o după-amiază (Antonio Machado)

Mi-a spus o după-amiază

a primăverii:

Dacă căutați drumuri

în floare pe pământ,

Omoară-ți cuvintele

și auzi sufletul tău vechi.

Că aceeași lenjerie

Te-am văzut

costumul duelului tău,

rochia de petrecere

Iubeste-ti bucuria

și iubiți-vă tristețea,

dacă căutați drumuri

în floare pe pământ.

Am răspuns după-amiaza

a primăverii:

- Ai spus secretul

că în sufletul meu spune:

Urăsc bucuria

pentru ura de durere.

Dar înainte de a merge

calea voastra florida,

Aș vrea să vă aduc

sufletul meu vechi a murit.

Mi-am închis orele de bucurie în tine (José Martí)

În tine mi-am închis orele de bucurie

Și durere amară;

Permiteți cel puțin ca în orele voastre să plece

Sufletul meu cu lada mea.

Mă duc la o casă imensă unde mi-au spus

Ce înseamnă să expire viața.

Țara mă duce acolo. Pentru patrie,

A muri este să te bucuri mai mult.

Poezia pierdută în câteva versete (Julia de Burgos)

Și dacă au spus că sunt ca un amurg devastat

unde deja durerile au adormit!

Simplă oglindă în care eu iau lumea.

Unde intru în singurătate cu mâna mea fericită.

Porturile mele au sosit după bărci

căutând să scape din nostalgia sa.

Luna s-au întors la blițul meu

că am plecat cu numele meu țipând dueluri

până când toate umbrele tăcute erau ale mele.

Mi-au întors elevii legați de soarele iubirii lor.

Oh dragoste distra în stele și porumbei,

cum roua mea fericită îmi traversează sufletul!

Fericit! Fericit! Fericit!

Agravată în gravitații cosmice agile,

fără reflecție sau altceva ...

-Locus amoenus (Garcilaso de la Vega)

Curge apele cristaline pure,

copaci pe care îi căutați,

pajiște verde de umbră proaspătă,

păsările care vă aduc aici certuri,

iedera care trece prin copaci,

răsuciți prin sânul său verde:

Eram atât de străin

a răului grav pe care îl simt

cel al conținutului pur

cu singurătatea ta m-am recreat,

unde cu somn dulce sa odihnit,

sau cu gândul

unde n-am găsit

dar amintiri pline de bucurie.

Sunteți toți fericiți? (Luis Cernuda)

Onoarea de a trăi cu onoare glorios,

Patriotismul față de patria fără nume,

Sacrificiul, datoria buzelor galbene,

Ei nu merită să devoreze un fier

Câte puțin câte puțin un trup trist din cauza lor.

Mai apoi, virtutea, ordinea, mizeria;

Totul, totul, cu excepția înfrângerii,

Înfrângerea dinților, în spațiul înghețat

Într-un cap în două solitudini,

Știind nimic altceva decât să trăiești este să fii singur cu moartea.

Nu așteptați niciodată acea pasăre cu brațele unei femei,

Cu vocea unui om, întunecată cu delicatețe,

Deoarece o pasăre, chiar dacă este îndrăgostită,

Nu merită să-l aștepte, ca orice monarh

El speră că turnurile să se coacă la fructe putrede.

Să strigăm,

Să strigăm într-o aripă în întregime,

Pentru a scufunda atât de multe ceruri,

Ajunge apoi la solitudini cu mâna disecată.

Cuvinte pentru Julia (José Agustín Goytosolo)

Nu te poți întoarce

deoarece viata te impinge deja

ca un urlet nesfârșit.

Fiica mea, e mai bine să trăiești

cu bucuria oamenilor

să plângă în fața peretelui orb.

Vă veți simți înconjurat

te vei simți pierdut sau singur

Poate că nu vrei să te naști.

Știu foarte bine că vă vor spune

că viața nu are obiect

aceasta este o afacere mizerabilă.

Apoi aminteste mereu

din ceea ce am scris o zi

Gândește-te la tine așa cum cred acum.

Viața e frumoasă, o să vezi

ca în ciuda durerilor

vei avea prieteni, vei avea dragoste.

Un singur bărbat, o femeie

astfel luate, unul câte unul

Ele sunt ca praful, ele nu sunt nimic.

Dar când vă vorbesc

când vă scriu aceste cuvinte

Mă gândesc și la alte persoane.

Destinul tău este în altele

viitorul tău este propria ta viață

Demnitatea ta este a tuturor.

Alții te așteaptă să te opui

Fie ca bucuria voastră să vă ajute

cântecul tău printre melodiile tale.

Apoi aminteste mereu

din ceea ce am scris o zi

gândindu-te la tine

așa cum cred acum.

Nu vă dați niciodată sau plecați

lângă drum, nu spune niciodată

Nu mai pot so iau și aici stau.

Viața este frumoasă, veți vedea

ca în ciuda durerilor

vei avea dragoste, vei avea prieteni.

În caz contrar, nu există altă opțiune

și această lume așa cum este

va fi tot moștenirea ta.

Iartă-mă, nu știu cum să-ți spun

nimic mai mult decât înțelegi

că sunt încă pe drum.

Și întotdeauna amintesc mereu

din ceea ce am scris o zi

gândindu-mă la tine ca acum

La copacul uscat (Antonio Machado)

La bătutul vechi, împărțit de fulger

și în jumătatea lui putredă,

cu ploile din aprilie și cu soarele mai

au ieșit niște frunze verzi.

Edelul centenar de pe deal

care linge Duero! Un mușchi gălbui

acesta smulge coaja albă

la trunchiul putred și prăfuit.

Nu va fi, ce plopi plang

care păzesc drumul și malul râului,

locuită de păduri de noapte.

Armata de furnici la rând

se urcă prin ea și în interiorul ei

păianjenii își înghit țesutele.

Înainte să te dau jos, ulmul Duero,

cu toporul tăietorul de lemn și dulgherul

te transforma în păr de clopot,

coardă de carieră sau coș de jug;

înainte de roșu la domiciliu, mâine,

arzi de la o colibă ​​mizerabilă,

pe marginea unui drum;

înainte de a dezlănțui un vârtej de vânt

și să zdrobească suflarea ferăstrăilor albe;

înainte ca râul spre mare să te împingă

prin văi și râuri,

elm, vreau să scriu în portofoliul meu

harul ramurii verzi.

Inima mea așteaptă

de asemenea, spre lumină și spre viață,

O altă minune a primăverii.

Ora douăsprezece (Jorge Guillén)

Am spus: Totul este deja plin.

Un aspen vibrat.

Frunzele de argint

Au sunat cu dragoste.

Verdele erau gri,

Dragostea era soare.

Apoi, amiaza,

O pasăre a căzut

Cântecul tău în vânt

Cu o asemenea adorație

Că sa simțit cântată

Sub vânt floare

Crescut printre porumb,

Mai mare. Eram eu

Centrul în acel moment

Din atât de mult în jur,

Cine a văzut totul

Completați pentru un zeu.

Am spus: Totul, complet.

Doisprezece la ceas!

Vocea (Herberto Padilla)

Nu e chitara asta

sau sperie frica la miezul noptii

Nu este personalul său rotund și blând

ca ochiul unui bou

Nu este mâna care se freacă sau se agăță de frânghii

căutând sunetele

ci vocea umană când cântă

și propagă visele omului.

În acest moment (Walt Whitman)

În acest moment, stând singur, dornic și grijuliu,

Mi se pare că în alte țări există și alți bărbați care tânjesc și gândesc,

Cred că pot privi mai departe și le pot vedea în Germania, Italia, Franța, Spania,

Și departe, și mai mult, în China, în Rusia sau în Japonia, vorbind alte dialecte,

Și cred că dacă aș fi putut să-i întâlnesc pe acești oameni

cu ei mi-aș uni, așa cum fac eu cu oamenii din țara mea,

Oh! Înțeleg că am deveni frați și iubitori,

Știu că voi deveni fericit cu ei.

Frumusețe (Herman Hesse)

Jumătate din frumusețe depinde de peisaj;

iar cealaltă jumătate a persoanei care o privește ...

Cele mai strălucitoare zori; cele mai romantice apusuri de soare;

cele mai incredibile paradisuri;

Ele pot fi întotdeauna găsite pe fețele celor dragi.

Când nu există lacuri mai deschise și mai adânci decât ochii lor;

când nu există grote de minuni comparabile cu gura lui;

când nu există ploaie care să-și depășească strigătul;

nici soarele care strălucește mai mult decât zâmbetul lui ......

Frumusețea nu îl face pe posesorul fericit;

ci pentru cine poate iubi și adora.

De aceea este atât de frumos să te uiți la tine când sunt acele fețe

ele devin peisajele noastre preferate ...

LXVII (Gustavo Adolfo Bécquer)

Cât de frumoasă este să vezi ziua

încoronat cu focul în creștere,

și sărutul lui de foc

straluceste valurile si intoarceti aerul!

Cât de frumoasă este după ploaie

din toamna tristă în după-amiaza albastră,

din florile umede

parfumul suge până când este mulțumit!

Cât de frumoasă este când se află în fulgi

zăpada albă tăcută cade,

a flăcărilor neliniștite

vezi limbile roșiatice flutter!

Cât de frumos este atunci când este somn

dormi bine ... și sforăi ca un sochantre ...

și mâncați ... și să obțineți grăsime ... și ce avere

că acest lucru nu este de ajuns!

Aerul curat a alergat (Ricardo Peña)

Aerul pur a alergat

pentru părul meu negru.

Visul meu era blând

o petală fină.

Un opal care aerul

sărutat cu încântare.

Cât de bine au mirosit câmpul

marea, briza ușoară.

Orașul paradisului, în orașul meu din Malaga (Vicente Aleixandre)

Ochii mei vă văd întotdeauna, orașul zilelor mele marine.

Susținând de pe muntele impunător, abia se opri

în cădere verticală la valurile albastre,

pari să domnești sub cer, peste ape,

intermediar în aer, ca în cazul în care o mână fericită

Te-aș fi ținut înapoi, un moment de glorie, înainte să se scufunde pentru totdeauna în valuri iubitoare.

Dar tu ești aspru, nu te duci niciodată în jos, și oceanul oftat

sau mai jos pentru tine, orașul zilelor mele fericite,

orașul mamei și albul în care locuiam și îmi amintesc,

orașul angelic care, mai presus de mare, își prezidează spumele.

Streets abia, ușoare, muzicale. motive

unde florile tropicale ridică palmele lor groase.

Palmi de lumină care deasupra capului, aripi,

ele influențează luminozitatea brizei și se suspendă

pentru o buze ceresc ce trece

îndreptat spre cele mai îndepărtate insule magice,

că acolo în albastru indigo, eliberat, navighează.

Acolo am trăit, de asemenea, oraș amuzant, oraș adânc.

Acolo, unde tinerii se culcă pe piatra amară,

și unde pereții strălucitori se sărută mereu

celor care întotdeauna traversează, ceainice, în strălucire.

Acolo am fost condusă de o mână maternă.

Poate un gard floare o chitara trista

au cântat melodia bruscă suspendată în timp;

noile quiets, iubitul mai liniștit,

sub lună veșnică, care trece instantaneu.

O gură de veșnicie te-ar putea distruge,

oraș minunat, moment în care în mintea unui Dumnezeu ați ieșit.

Oamenii dintr-un vis au trăit, nu au trăit,

strălucind veșnic ca o respirație divină.

Grădini, flori. Marea încurajare ca un braț care craves

în orașul care zboară între munte și abis,

alb în aer, cu suspans de calitate a păsărilor

că niciodată nu. Oh orașul nu pe pământ!

Prin această mână maternă m-am născut lumină

pentru străzile tale inerte. Piciorul gol în timpul zilei.

Piciorul gol în noapte. Luna mare Soare pur

Acolo cerul era tu, orașul în care locuiai.

Orașul în care ați zburat cu aripile deschise.

Oltre la spera (Dante Alighieri)

Dincolo de orb roll mai lent

vine suspinul ca pieptul meu expiră:

noul intelect cu care dragostea se măsoară

Celtic înălțime pe aripile de lament.

Când ajunge la vârful încercării sale

a se vedea femeia pe care nici un alt egal

prin splendoarea sa: căruia îi îndreaptă totul

de dragoste pentru cea mai înaltă performanță.

Văzând-o așa, cu o voce subtilă și arzătoare,

Dragostea vorbește inimii suferinței

care îl interoghează și nu înțelege nimic.

Eu sunt cel care vorbesc cu mine și cu frumosul

Membranza de Beatriz, totul clipește

și mintea mea luminată o înțelege.

Sunt vertical (Sylvia Plath)

Sunt vertical.

Dar aș prefera să fiu orizontal.

Nu sunt un copac cu rădăcini în pământ

minerale absorbante și dragoste maternă

astfel încât frunzele să înflorească în fiecare martie,

nici eu nu sunt frumusețea grădinii

de culori izbitoare care atrage exclamații de admirație

ignorând că își va pierde petalele în curând.

În comparație cu mine, un copac este nemuritor

și o floare, deși nu atât de înaltă, este mai izbitoare,

și vreau longevitatea unuia și curajul celuilalt.

În seara aceasta, sub lumina infinitezimală a stelelor,

copacii și florile și-au vărsat mirosurile proaspete.

Mă plimb între ei, dar ei nu-și dau seama.

Uneori cred că atunci când dorm

Trebuie să arăt ca ei la perfecțiune,

au ascuns deja gândurile.

Pentru mine, este mai natural să stai în picioare.

Atunci când cerul și eu vorbim liber,

și așa voi fi util atunci când în sfârșit am magazin:

atunci copacii mă vor putea atinge o dată,

iar florile vor avea timp pentru mine.

Plăcerea (Charlotte Brønte)

Adevărata plăcere nu este inspirată în oraș,

Nici măcar în templele unde locuiește Arta,

Nici în palate și în turnuri unde

Vocea lui Grandeur este agitată.

Căutați unde se află High Nature

Tăierea lui între pădurile maiestuoase,

Unde își dă toate bogățiile,

Mutarea în frumusețe proaspătă;

În cazul în care mii de păsări cu cele mai dulci voci,

În cazul în care furtuna sălbatică furia

Și mii de curenți se alunecă ușor,

Aici se formează concertul său puternic.

Du-te acolo unde visează pădurea împachetată,

Baut în lumina palidă a lunii,

Spre bolta de ramuri de crampe

Sunetele goale ale Noaptei.

Du-te la locul unde a fost inspirat

Începe vibrațiile cu cântecul tău,

Până la toată valea singură și liniștită

Sună ca o simfonie circulară.

Du-te, stai pe o margine a muntelui

Și priviți lumea din jurul vostru;

Dealurile și golurile,

Sunetul cheilor,

Orizontul îndepărtat legat.

Apoi, uită-te la cerul larg de deasupra capului tău,

Depresiunea nemișcată și profundă a albastrului,

Soarele care își aruncă razele de aur,

Nori ca perlele azure.

Și în timp ce privirea ta se află pe această scenă vastă

Gandurile voastre vor merge cu siguranta departe,

Deși anii necunoscuți ar trebui să treacă între

Momentele trecătoare și trecătoare ale Timpului.

Spre vârsta în care Pământul era tânăr,

Când Părinții, gri și bătrâni,

Ei l-au lăudat pe Dumnezeu cu o melodie,

Ascultă în tăcere mila lui.

Îi veți vedea cu barba de zăpadă,

Cu haine de forme ample,

Viața lor liniștită, plutitoare ușor,

Rareori au simțit pasiunea furtunii.

Atunci o plăcere liniștită, solemnă va pătrunde

În cel mai intim al minții tale;

În acea aură delicată spiritul tău va simți

O moale nouă și tăcută.

În grădina mea o pasăre avansează (Emily Dickinson)

În grădina mea o pasăre avansează

pe o roată cu spițe-

de muzică persistentă

ca o moară rătăcitoare -

nu întârzie

pe coarde coapte,

test fără aterizare

lauda la plecare,

când a gustat toate aromele -

magia ta cabriolet

se va turna in distanta -

apoi mă apropii de câinele meu,

și amândoi ne întrebăm

Dacă viziunea noastră era reală,

sau dacă am fi visat grădina

și acele curiozități -

Dar el, pentru a fi mai logic,

arată spre ochii mei stângaci -

florile vibrante!

Răspuns subtil!

Clopotele duble pentru tine (John Donne)

Cine nu se uită la soare când se întunecă?

Cine își ia ochii de pe cometă când explodează?

Cine nu ascultă un clopot când dintr-un anumit motiv?

Cine poate ignora acel clopot a cărui muzică îl îndepărtează din această lume?

Nici un om nu este o insulă întreagă.

Fiecare om este o bucată de continent, o parte a întregului.

Dacă marea are o bucată de pământ, toată Europa este diminuată,

ca și cum ar fi fost un promontoriu, sau casa unuia dintre prietenii tăi sau ai ta.

Nici o persoană nu este o insulă; moartea oricărui om mă afectează,

pentru că sunt unită cu toată omenirea;

prin urmare, niciodată să nu întrebați cine are clopotul; Se dublează pentru tine.

Stai aproape de inima mea (Rumi)

Inima mea, stați aproape de cel care vă cunoaște căile

Veniți sub umbra copacului care se îmbină cu flori proaspete,

Nu umblați neîngrijit prin bazarul parfumeriei,

Rămâi în magazinul de zahăr.

Dacă nu puteți găsi adevăratul echilibru, oricine vă poate păcăli:

Oricine poate decora ceva din paie

Și te face să-l iei pentru aur.

Nu vă sprijiniți cu un castron înaintea oricărui vas de fierbere

În fiecare oală deasupra aragazului, veți găsi lucruri foarte diferite:

Nu în toată trestia de zahăr există zahăr, nu în toate abisurile există vârfuri;

Nu toți ochii pot vedea, perle nu abundă în toate mările.

Oh, negru, cu vocea ta de miere întunecată! Continuă să gemeni!

Doar extazul tău poate pătrunde în inima tare a pietrei!

Predă și dacă prietenul nu te primește,

Veți ști că interiorul vostru se dezvăluie ca un fir

Nu vrea să treacă prin ochiul unui ac!

Inima trezită este o lampă, protejează-o cu grosimea mantalei tale!

Grăbește-te și scapă de acest vânt, deoarece vremea este nefavorabilă.

Iar când ai scăpat, vei ajunge la o fântână

Și acolo veți găsi un prieten care va hrăni întotdeauna sufletul tău

Și cu sufletul tău întotdeauna fertil, vei deveni un copac mare care crește înăuntru

Oferind fructe dulci pentru totdeauna.

Cânt pentru mine (Walt Whitman)

Cânt pentru mine, o persoană simplă și izolată,

Cu toate acestea, pronun pe cuvântul democrație, cuvântul Masa.

Cânt la organismul uman de la cap până în picioare,

Singurele mele motive nu sunt numai fizionomia sau numai creierul,

Eu spun că Forma completă este demnă,

Și eu cânte femeii la fel cum cânt la Macho.

Viața imensă în pasiune, puls, putere,

Viața fericită, formată în cea mai liberă acțiune,

sub regula legilor divine

Îl cânt pe omul modern.

Pietre mici în fereastră (Mario Benedetti)

Din când în când, bucuria aruncă cu pietricele fereastra mea.

Vrea să-mi spună că așteaptă acolo, dar mă simt calm, aproape că aș spune chel.

Voi păstra durerea într-un loc de ascundere și apoi să mă confrunt cu tavanul, o poziție galațională și confortabilă de a filtra filmele și de a le crede.

Cine știe unde sunt piesele mele următoare sau când povestea mea va fi calculată, cine știe ce sfat am să inventez încă și ce scurtătură o să găsesc pentru a nu le urma.

E în regulă că nu voi juca evacuare, nu voi tatua amintirea cu uitare, rămân multe de spus și taci și există și struguri pentru a umple gura.

Este bine că sunt convins că bucuria nu arunca mai mult pietricele, voi deschide fereastra, voi deschide fereastra.