Definiția filozofiei conform lui Aristotel
Aristotel definește filozofia ca fiind calea de acces la cunoaștere. Potrivit filosofului, această cunoaștere este dobândită prin gândire logică și structurată. Cu toate acestea, pentru a înțelege această afirmație, trebuie mai întâi să înțelegeți diferența dintre cunoștințe și credințe.
Cunoașterea este rezultatul unui proces de interogare, care oferă răspunsuri clare, cum ar fi "cât sunt două plus două?" Sau "cât de rapid se extinde universul?". De asemenea, științele naturale sunt responsabile pentru studierea acestor cunoștințe, bazate pe experiențe și cunoscute sub numele de cunoștințe empirice.
Pe de altă parte, credințele sunt convingeri care răspund la întrebări care nu au o soluție clară sau evidentă, precum "care este scopul existenței mele?" Sau "de ce este rău?". În acest sens, credințele joacă un rol important în definirea potențialului nostru
Având în vedere cele de mai sus, filosofia a provenit din Grecia și a fost subiectul interesului diferiților savanți, printre care și Aristotel (384 - 322 î.Hr.). Pentru filosoful grec, filozofia a fost baza pentru înțelegerea axiomelor care alcătuiesc cunoașterea.
Cuvântul filozofie provine din termenii greci "phileo" și "sophia" și poate fi tradus ca "dragoste pentru înțelepciune". În acest sens, filozofia diferă de cunoaștere deoarece căută adevărul, indiferent de utilitatea acestui "adevăr".
În general vorbind, lucrările lui Aristotel au modelat filosofia de-a lungul secolelor, marcându-le înainte și după în studiul și aprecierea lor. De aceea caracteristicile filozofiei acestui filozof sunt definite mai jos.
Caracteristicile filozofiei lui Aristotel
Pentru a pune filosofia în mișcare și a gândi logic, Aristotel a propus să execute o serie de pași.
Pentru a începe, obiectele trebuie respectate și descrise. Ulterior, ființa umană ar putea extrage cunoașterea acestor obiecte prin raționamente deductive și inductive.
În raționamentul deductiv, se ajunge la o concluzie după studierea premiselor; Valabilitatea acestor argumente nu depinde de cunoștințele empirice, ci de logica cu care se evaluează premisele. Pe de altă parte, în raționamentul inductiv, premisele sunt extrase dintr-o concluzie dată.
Un exemplu de raționament deductiv este silogismul propus de Aristotel. Syllogismul este un tip de argument care are două premise și o concluzie.
Dintre cele două premise, prima prezintă o propunere universală, în timp ce a doua este o afirmație mai specifică în propunerea universală. Iată trei exemple de silogism:
- Toate ființele umane sunt muritoare (propoziția universală)
- Aristotel este o ființă umană (Declarație specifică)
- Aristotel este muritor (Concluzie)
Tipuri de cunoștințe în conformitate cu Aristotel
Aristotel spune că există trei tipuri de cunoștințe: empeiria, tekhene și phronesis . " Empeiria" se referă la experiență, "tekhene" se referă la tehnică, în timp ce "phronesis" se referă la virtutea morală și etică.
Aceste trei moduri reprezintă modalități de abordare a cunoștințelor empirice, subliniind sensul utilitar al acestei cunoașteri.
Diferența dintre "a ști ce" și "a ști de ce"
Potrivit lui Aristotel, gândirea filosofică diferă de alte tipuri de raționament, deoarece filozofia încearcă să răspundă de ce credințele noastre, în timp ce pentru alte rațiuni este suficient să știm că credem în ceva. Luați ca exemple următoarele două fraze:
- Știu că citirea cărților în timpul meu liber este mai bună decât vizionarea televiziunii.
- Știu de ce citirea cărților în timpul meu liber este mai bună decât vizionarea televiziunii.
Prima teză reflectă opinia unei persoane cu privire la modul în care trebuie folosit timpul liber; cu toate acestea, motivele care justifică această poziție nu sunt prezentate. În ceea ce îl privește, a doua teză reflectă faptul că emitentul poate prezenta motive care să-și apere declarația.
În acest sens, filosofia face distincția între emoții și motive, căutarea celui din urmă fiind principalul obiectiv al gândirii filosofice.
Filosofia naturii
Aristotel consideră că universul este o punte între două extreme: într-una din extremi există o formă fără materie; la cealaltă extremă, există materie fără formă.
Pentru a explica trecerea de la materie la formă, Aristotel propune "filosofia naturii". Mișcarea este cheia acestui proces. Aristotel distinge patru tipuri de mișcări:
1 - Mișcarea care afectează substanța unui lucru, mai presus de toate, începutul și sfârșitul acestuia.
2 - Mișcarea care generează schimbări în calitatea unui lucru.
3 - Mișcarea care generează schimbări în cantitatea unui lucru.
4 - Mișcarea care generează locomoție.
Transcendența filozofiei lui Aristotel
Aristotel, discipol al lui Platon, continuă să se gândească la profesorul său. În istoria filozofiei, puteți găsi două experiențe care generează nevoia de a filosofa: minune și îndoieli.
Astfel, filosoful grec Platon (428 - 348 î.Hr.) a scris în cartea sa Theaetetus că uimirea este principala caracteristică a unui om care iubește înțelepciunea, de aceea constituie principiul filosofiei.
Experiența uimii arată că prima abordare față de cunoaștere nu este, de fapt, cunoscută, deoarece este imposibil să fii surprins de un eveniment sau de un element care este cunoscut și înțeles. Puteți afla mai multe despre lucrările lui Platon consultând acest link.
