Ce este limba literară? Caracteristici și elemente principale
Limba literară este o modalitate de exprimare artistică, în care scriitorul intenționează să transmită o idee într-un mod mai frumos și stilizat estetic pentru a atrage atenția cititorului.
Poate fi folosit în proză sau în versuri. De asemenea, poate fi verbal și utilizat în comunicarea zilnică. Limbajul literar este o limbă specială în măsura în care prioritizează modul de transmitere a mesajului decât în mesajul însuși.
Este evident că un mesaj literar dezbrăcat de forma sa pierde sau își schimbă sensul, își pierde potențialul conotativ și, cu acesta, caracterul său literar (Sotomayor, 2000, p. 29). Folosirea acestui mod de exprimare implică în mod inevitabil activitate creativă.
Folosirea acestui dialect de limbă a fost foarte populară în Evul Mediu pentru a crea un efect dramatic (engleză Oxford Living Dictionaries, 2017). Prin urmare, este foarte prezent în scrierile liturgice. În zilele noastre este frecventă găsirea ei în poezii, poezii și cântece.
Limba literară este suficient de maleabilă pentru a interfera cu alte scrieri ne-literare, cum ar fi memorii și piese jurnalistice.
În funcție de structură și conținut, limbajul literar se regăsește în genele lirice, narative, dramatice și didactice.
Caracteristicile limbajului literar
1- Originalitate
Limba literară este un act de creație conștientă (González-Serna Sánchez, 2010, p. 49), în care scriitorul poate avea libertatea de a scrie într-un mod original și nepublicat, considerând sensul potrivit pe care îl dă cuvintelor și în acest fel se îndepărtează de limbajul comun.
2 - Voință artistică
Intenția finală a ceea ce este scris este de a crea o lucrare de artă, adică prin cuvinte care transmit frumusețe. Stilul și modul de a spune mesajul despre conținutul în sine sunt privilegiate.
3 - Intenție de comunicare specială
Limba este o mașină de comunicare și este ceea ce îi dă sens. Prin urmare, limba literară are o intenție comunicativă de a comunica frumusețea literară într-un scop practic (González-Serna Sánchez, 2010).
Limba connotativă sau subiectivă
Revizuirea originalității și ficțiunii caracteristice limbajului literar, scriitorul este suveran în a da sens cuvintele pe care le dorește și dă cuvântul său înțelesuri multiple și multiple (spre deosebire de un text tehnic sau ne-literar), adică plurisignificarea . În acest fel, fiecare receptor va avea o asimilare diferită.
5 - Utilizarea ficțiunii
Mesajul creează realități fictive care nu trebuie să corespundă realității externe. Scriitorul poate fi foarte versatil și poate transporta cititorul în alte dimensiuni aproape identice cu viața reală, dar ireal la sfârșitul zilei.
Această lume a ficțiunii este rezultatul viziunii particulare a autorului asupra realității, dar în același timp generează în receptor câteva experiențe vitale proprii care specifică în citirea orizontului așteptărilor cu care se apropie un text (Sotomayor, 2000, pp. 28-29).
5- Importanța formularului
Relevanța formei în limba literară îi determină pe scriitor să se ocupe de "textura" limbii ca atare, cum ar fi alegerea atentă a cuvintelor, ordinea cuvintelor, construcția muzicalității, sintactica și lexicală etc.
6- Funcția poetică
Urmărind un scop estetic, limbajul literar profită de toate posibilitățile expresive disponibile (fonică, morfosintactică și lexicală) pentru a produce curiozitate și atenție din partea cititorului.
7- Folosirea figurilor retorice sau a figurilor literare
Vom înțelege aici, în sensul cel mai larg, orice tip de resursă sau manipulare a limbajului cu scopuri convingătoare, expresive sau estetice (Garcia Barrientos, 2007, p. 10).
Figurile retorice sunt modalități de a folosi cuvintele într-un mod neconvențional pentru a determina ciudățenia cititorului și a conferi mai multă semnificație textului. Din aceste resurse găsim o mare varietate în două categorii principale: dicție și gândire.
8- Aspect în proză sau versuri
Este aleasă pe baza nevoilor autorului și a genului ales (Herreros & García, 2017).
Limba literară poate fi prezentă în cele două forme de limbă: proză sau versuri.
În proza, care este structura naturală pe care o are limba, o apreciem în fabule, povestiri și romane. Ea servește pentru a îmbogăți descrierea textelor.
În cazul versului, compoziția sa este mai atentă și mai solicitantă, deoarece lucrările lirice măsoară numărul de silabe (măsura), accentele ritmice în versuri (ritmul) și relația dintre versuri și rimă (stanzas).
Putem aprecia această formă în poezii, poezii, imnuri, cântece, ode, elegane sau soneturi.
Elemente care participă la comunicarea literară
Acestea sunt aspectele care constituie un proces comun de comunicare, dar funcționează diferit atunci când vine vorba despre comunicarea literară.
1- Emitent
Agentul are drept scop generarea de emoții sau stimularea imaginației, un mesaj mai sensibil față de expeditorul comunicării care se concentrează asupra conținutului.
2- Receiver
Este cine primește mesajul. Nu este o persoană specifică, ci o ipoteză cerută de textul în sine (González-Serna Sánchez, 2010, p. 51).
Amintiți-vă că limbajul literar este o expresie a comunicării artistice și fără presupunerea că "cineva" va primi mesajul (chiar și senzorial) pe care autorul dorește să îl transmită, și-ar pierde semnificația.
3 canale
Este mijlocul prin care mesajul literar este comunicat. Este, de obicei, în formă scrisă, deși poate fi verbal atunci când o poezie este recitată, un monolog este spus sau cântat.
4 Context
Contextul, în general, se referă la circumstanțele, temporale, spațiale și socio-culturale în care mesajul este circumscris, dar în cazul limbajului literar, libertatea scriitorului de a-și restrânge imaginația provoacă contextul operei literare realitatea, a oricărei lucrări literare) este ea însăși (González-Serna Sánchez, 2010, p. 52).
5- Cod
Acestea sunt semnele care vor fi folosite pentru a transmite mesajul, dar în acest caz nu este folosit în același mod pentru că nu există o interpretare univocă a textului, ci explicarea plurisignificării.
