Ce sunt Xilema și Floema?

Xylem și phloem sunt țesuturi prezente în plantele superioare (plantele vasculare), adică cele care au un sistem circulator.

Aceste două țesuturi sunt responsabile pentru transportul diferitelor substanțe. În timp ce xylemul permite transportul de apă și săruri minerale, phloemul este responsabil pentru transportul de zaharuri și alte produse vegetale.

Xylomul este responsabil de transportul ascendent, de la rădăcini până la tulpină și frunzele plantelor. Spre deosebire de xilem, transportul phloem poate fi atât ascendent, cât și descendent.

Din cele de mai sus, se observă că xilemul și phloemul sunt două elemente ale sistemului circulator al plantelor.

Atât termenul xylem cât și termenul phloem provin din cuvintele grecești. Xilema înseamnă lemn, în timp ce phloem înseamnă scoarță.

Xyllemul este, de asemenea, cunoscut sub numele de lemn de foc. La rîndul său, phloemul este numit și vaselor liberiene, țesuturi sau luturi sterile.

Sistemul circulator al plantelor superioare: xylem și phloem

Xylem și phloem sunt componentele sistemului circulator al plantelor vasculare. Aceste două structuri sunt responsabile pentru conectarea vârfului plantei (tulpină, ramuri și frunze) cu fundul acesteia (rădăcini).

Rădăcinile absorb apa și mineralele necesare pentru ca planta să supraviețuiască. Cu toate acestea, de la rădăcini până la partea superioară a plantelor există o distanță considerabilă (în funcție de mărimea plantei). Aici intervine xilemul.

Chelnerul

Xylemul este compus dintr-o serie de vase care conectează planta de la un capăt la altul. Aceste nave garantează transportul în sus al apei la viteză maximă.

Forța de transport a substanțelor de la un capăt al plantei la celălalt provine din două fenomene esențiale: osmoză și aspirație.

Osmoza apare atunci când rădăcinile plantelor absorb apa și o deplasează către stema plantei. Cu toate acestea, forța de absorbție nu este suficientă pentru a face apa să ajungă în frunzele plantei.

Aici intervine aspirația. Aceasta se întâmplă când o parte din apa din plantă se evaporă. Această insuficiență de apă determină ca țesuturile să poată absorbi apă din țesuturile adiacente. În acest fel, apa ajunge în partea superioară a plantei.

Trebuie remarcat faptul că xilemul nu numai că intervine în transportul de substanțe, ci este, de asemenea, un element important pentru susținerea plantei.

Acest lucru se datorează faptului că xylemul este compus dintr-un perete de țesut lignit de plante, suficient de puternic pentru a da stabilitatea plantei.

Xyllemul poate fi observat atunci când un copac este tăiat. Când un copac a fost tăiat, o serie de inele concentrice pot fi văzute. Aceste inele sunt rămășițe ale țesuturilor xylem străvechi.

Țesutul xylemului moare după un an și apoi se formează un nou xilem. Acesta este motivul pentru care fiecare inel reprezintă un an de viață al unui copac.

Xilemul este format din trei tipuri de celule: traheide, trahee și fibre. Traheidele au o formă alungită și ascuțită. Peretele celular este lignit, ceea ce îi conferă o consistență tare și rezistentă.

Pe de altă parte, traheele sunt traheide mai specializate. Acestea sunt organizate sub formă tubulară pentru a crea vasele care constituie xilemul. Funcția sa este transportul.

În cele din urmă, fibrele sunt formațiuni groase (cu pereți ligniți). Funcția sa nu este cea de transport de substanțe. În schimb, acestea sunt responsabile pentru furnizarea de sprijin suplimentar pentru plante.

Floemul

Plantele sunt organisme autotrofice, ceea ce înseamnă că își produc propria lor hrană. Această hrană (zaharuri) este generată prin fotosinteză, un proces care apare în frunzele plantelor.

Zahărul produs prin fotosinteză trebuie distribuit în toate părțile plantei, deoarece aceasta este o sursă de energie. Aici intervine phloemul.

Celulele phloem se găsesc în întreaga plantă. Acestea sunt responsabile de transportul zahărului și al altor molecule care au fost create prin fotosinteză.

Floemul este compus din două tipuri de celule: tuburile sterile și celulele adiacente. Tuburile de sită sunt alungite. Ele sunt formate din celule cribosas care sunt organizate în mod vertical, una pe cealaltă.

Aceste tuburi au diviziuni între celulă și celulă ale căror capete sunt perforate pentru a permite trecerea diferitelor substanțe.

Pe de altă parte, celulele atașate sunt mai mici decât celulele ecranate. Ei nu au o formă precisă. Acestea sunt responsabile de reglarea activităților tuburilor de sită.