De ce are loc moartea celulelor în timpul dezvoltării embrionare?

Moartea celulelor în timpul dezvoltării embrionare se datorează unui proces biologic programat de eliminare a celulelor nedorite. Acest proces este, de asemenea, cunoscut ca sinucidere de celule sau apoptoză.

Este un proces auto-distructiv controlat, care facilitează reînnoirea țesuturilor și purificarea celulelor inutile.

De asemenea, este responsabil pentru eliminarea celulelor defecte sau a celor care reprezintă un factor de risc pentru integritatea specimenului.

În același mod, acest proces este asociat cu îndepărtarea celulelor care îndeplinesc funcții tranzitorii în anumite etape ale dezvoltării.

În consecință, moartea celulară în timpul dezvoltării embrionare ajută la controlul numărului și calității celulelor care alcătuiesc țesuturile, atât în această fază cât și în anumite etape ale dezvoltării ulterioare.

Moartea celulelor se produce datorită impactului stimulilor puternici, fie în interiorul fie în exteriorul celulelor. Aceasta activează programul genetic care induce distrugerea ADN-ului și ordonează degradarea proteinelor.

În cazul în care procesul este modificat pe parcursul dezvoltării acestuia, acesta poate favoriza apariția tulburărilor metabolice, bolilor neurodegenerative, tulburărilor sistemului imunitar, malformațiilor congenitale, apariției tumorilor etc.

Acest proces de sinucidere a celulelor promovează homeostazia; adică echilibrul în mediul intern al organismelor prin mecanisme de autoreglementare.

Cum se dezvoltă moartea celulară?

Primele semne care duc la moartea celulară în timpul dezvoltării embrionare sunt, de exemplu, leziuni ADN, leziuni ireparabile ale țesuturilor sau prezența infecțiilor virale.

Ordinea de inițiere a protocolului de apoptoză poate proveni din diferite moduri: poate proveni din aceeași celulă (sinucidere de celule), din semnale extracelulare sau ca o instruire iminentă a sistemului imunitar.

Apoptoza este un proces activ energetic care necesită biosinteza proteinelor. Membrana plasmatică rămâne intactă, iar materialul celular este protejat de corpurile apoptotice.

Apoi, degradarea conținutului se produce prin acțiunea caspazelor (proteinelor). Mai multe componente celulare sunt implicate activ în această fază a procesului și nu apare niciun fel de inflamație.

Celula care moare modifică dramatic forma, reducând volumul acesteia. La rândul său, membrana care acoperă celula suferă, de asemenea, modificări, iar unele proeminențe apar pe suprafața membranei.

Proteinele sunt degradate și ADN-ul este fragmentat. Organoidele celulare și citoplasma condensează, nucleul se descompune și componentele din interiorul mitocondriilor sunt eliberate în exterior, determinând moartea celulelor.

Ulterior, se dezvoltă fagocitoza organismelor apoptotice, adică digestia particulelor nocive aruncate prin moartea celulelor.