Care este nodul Borromean?

Nodul Borromean este folosit în teoria psihanalitică propusă de Jacques Lacan pentru a se referi la o structură compusă din trei inele, corespunzătoare legăturii celor trei registre existente în toate subiectele vorbite. Acestea sunt registrul realului, registrul imaginarului și, registrul simbolic.

Legarea acestor registre este esențială pentru ca subiectul să aibă o realitate consecventă. Și în ea mențineți un discurs și o legătură socială cu ceilalți care îl înconjoară.

Prin structura nodului Borromean, fiecare dintre registre se nodulează cu ceilalți, astfel încât, dacă cineva este eliberat, ceilalți fac și el acest lucru, aceasta fiind calitatea esențială a acestei structuri.

Această teorie lacaniană poate fi împărțită în două momente. În primul dintre ele, Numele Tatălui acționează ca o lege fundamentală. Se înțelege ca un semn primordial, fiind cel care reunește cele trei înregistrări propuse de Lacan.

În cel de-al doilea moment al teoriei sale, el reduce nodul Borromean la doar trei inele care sunt legate astfel încât sunt responsabile de coerența structurii.

Spre sfârșitul învățăturii sale, Lacan adaugă un nod al patrulea, pe care îl numește Sinthome.

Cum ar trebui să fie înțeles nodul Borromean?

În teoria sa psihanalitică, Lacan încearcă să explice structura psihică a subiectului, bazată pe cea a nodului borromeian.

Introduceți acest concept pentru a vă gândi la structura limbajului și efectele sale asupra subiectului. În acest fel, el putea să se gândească la registrul simbolic și la relațiile sale cu registrul real și imaginar.

Această structură Borromean este apoi compusă din trei inele, fiecare reprezentând cele trei registre propuse de Lacan. Acestea sunt registrul imaginarului, cel al simbolicii și al registrului realului.

Primul se referă la locul unde sunt produse primele identificări ale subiectului cu celelalte.

Al doilea, registrul simbolic, reprezintă semnificanții, adică cuvintele cu care individul se identifică.

Și a treia înregistrare simbolizează realul, înțelegându-l ca pe cel ce nu poate fi reprezentat simbolic, pentru că nu are sens.

Aceste trei inele reprezentate apoi de registrele componente ale structurii psihice a subiectului sunt legate împreună. În așa fel încât dacă unul din inele este tăiat, ceilalți o fac și ei.

Fiecare dintre aceste inele se suprapune cu celelalte, formând puncte de intersecție cu celelalte inele.

Diferitele moduri de nodificare vor fi cele care determină diferitele structuri ale subiectivității. În măsura în care subiectul este înțeles a fi un tip particular de nod, vă puteți imagina diferite forme de noduri între cele trei registre.

În felul acesta, din perspectiva psihanalitică lacanică, structura psihică a subiectului trebuie înțeleasă ca o formă particulară în care nodul boromean este legat.

Analiza va fi înțeleasă ca fiind practica de a deconecta și de a transforma nodurile pentru a produce o nouă structură.

Acesta este modelul folosit de Lacan în anii '70 pentru a explica notiunea pe care a avut-o pana atunci despre psihicul uman.

În acest model, cele trei inele reprezintă marginile sau găurile dintr-un corp, în jurul căruia urcă dorința. Ideea lui Lacan este că psihicul este în sine un spațiu în care marginile sale sunt înfășurate într-un nod, care este în centrul ființei.

În 1975, Lacan a decis să adauge un al patrulea inel la configurația a trei. Acest inel nou a fost numit Sinthome (simptom). Conform explicațiilor sale, ar fi cel de-al patrulea element care să țină psihicul blocat.

Din această perspectivă, obiectivul analizei Lacanian este de a debloca legătura prin ruperea nodului stralucitor. Asta este, desfaceți acest al patrulea inel.

Lacan descrie psihozele ca o structură cu nodul Borromean dezlegat. Și el propune că în unele cazuri poate fi împiedicat prin adăugarea acestui al patrulea inel pentru a lega structura celorlalte trei.

Orientarea lacaniană se îndreaptă spre real, fiind ceea ce contează în psihanaliză pentru el.

Două momente din teoria nodului Borromean

La început, teoria psihanalitică lacaniană propune nodul boromean ca model al structurii psihice a subiectului, înțelegând această structură ca o metaforă în lanțul semnificativ. Ea concepe dezlănțuirea (psihopativa până atunci) ca ruperea unei legături în lanțul menționat.

Spre sfîrșitul teoriei sale, el se apropie de nod de real (nu mai este de la simbolic). El renunță la noțiunea de lanț și înțelege diferitele efecte ale structurii psihice ca pe un laps al nodului Borromean.

În primul moment, Lacan explică faptul că semnificătoarele sunt legate într-un mod Borromean, spunând că tăierea uneia dintre legăturile aceluiași, eliberează restul.

În acest fel, Lacan își face studiile asupra nodului borromean în raport cu structura psihotică. Înțelegerea declanșării psihozei ca o pauză sau tăiere într-una dintre legăturile lanțului de semnificanți. În acest fel, nebunia este concepută ca deconectarea nodului borromean.

Avansată de teoria sa, Lacan face o întoarcere în ea, nu mai ia în considerare nodul boromean ca lanț semnificativ, ci relația dintre cele trei registre (simbolice, imaginare și rele).

În acest fel, nodul Borromean nu va mai reprezenta structura psihică, dar Lacan va spune că este structura ca atare.

La un moment dat în teoria sa, Lacan introduce existența unui al patrulea element, pe care la numit numele Tatălui. În cele din urmă, el conchide că, în realitate, cele trei registre legate se susțin reciproc și se bazează pe existența unei coerențe proprii.

Din această nouă perspectivă nu vom mai lua în considerare o declanșare, ci o posibilitate de alunecare în nod. Aceasta este posibilitatea unei noduri proaste a aceluiași lucru.