Anxietatea la copii: simptome, tipuri, cauze și tratamente

Anxietatea la copii constă în apariția unui sentiment intens de disconfort fără un motiv obiectiv care o justifică, însoțită de sentimente de reținere și gânduri reiterative.

Este una dintre modificările psihologice care apar cel mai frecvent în copilărie. Studii recente au arătat că ratele de prevalență a acestui tip de probleme psihologice la copii ar fi între 9 și 21%.

Caracteristicile anxietății la copii

Simptome cognitive și somatice

Răspunsurile la anxietate includ atât simptomele cognitive (referindu-se la gândire), cât și simptomele somatice (care se referă la organism), care exprimă o supraactivare a sistemului autonom al creierului.

La copii, manifestările de anxietate vor fi diferite în funcție de stadiul de dezvoltare în care se află.

Copii mai mici

Copiii mai mici tind să prezinte comportamente stridente, activitate excesivă, apel de atenție, dificultăți în momentele de separare și alterări afective atunci când dormi.

În aceste cazuri, o evaluare slabă a simptomelor de anxietate poate duce adesea la diagnostice inadecvate, cum ar fi tulburarea de deficit de atenție cu sau fără hiperactivitate (ADHD) sau tulburarea negativistă defiantă.

Copii mai în vârstă

Pe de altă parte, copiii mai în vârstă (adolescenți și preadolescenți) au o capacitate mai mare de a descrie experiențele lor subiective și sunt capabili să experimenteze anumite simptome, cum ar fi teama, nervozitatea, tensiunea sau furia, precum și manifestarea unor comportamente inadecvate sau anti-sociale.

Mediul este important

În plus, în anxietatea copilariei, mediul în care se dezvoltă copilul și, prin urmare, contextul în care își exprimă simptomele are o importanță deosebită.

În timp ce la adulți acești factori pot trece neobservate, un mediu care afectează în mod negativ reacțiile unui copil la anxietate poate provoca probleme în dezvoltarea lor.

Dacă un copil își exprimă simptomele de anxietate într-un mediu compresiv în care părinții sau îngrijitorii pot folosi strategii care ajută copilul să-și gestioneze nervozitatea, copilul va putea să-și gestioneze în mod satisfăcător stările de anxietate.

Cu toate acestea, dacă copilul se dezvoltă într-un mediu în care este învinuit pentru simptomele sale sau forțat să se confrunte cu acestea, atunci când el încă nu dispune de resursele personale necesare pentru a face acest lucru, dezvoltarea lui poate fi compromisă în mare măsură.

Tipuri de tulburări de anxietate din copilărie

Manualele de diagnostic în psihopatologie încă nu prezintă o clasificare detaliată a tulburărilor de anxietate care pot apărea în copilărie.

Acest fapt este explicat deoarece majoritatea tulburărilor de anxietate care apar în timpul copilăriei nu se extind, de obicei, în timpul stadiului adulților, deoarece tulburările emoționale pe care copiii le manifestă tind să se diferențieze mai puțin clar decât cele prezentate de adulți.

Cu toate acestea, în același mod ca și adulții, copiii pot, de asemenea, să experimenteze și să sufere de simptome și tulburări de anxietate. De fapt, prevalența acestor modificări în timpul copilariei poate ajunge la 21%.

Pe de altă parte, dacă un copil suferă de anxietate pe o bază frecventă, crește șansele de a suferi de o tulburare de anxietate la vârsta adultă.

Apoi, vom comenta cele 7 tulburări de anxietate care apar cel mai frecvent și care sunt mai relevante la copii.

Tulburare de tulburare de anxietate

Conform unor studii, aceasta este cea mai răspândită tulburare de anxietate din copilărie. Anxietatea de separare constă în a trăi sentimente excesive de anxietate atunci când copilul trebuie să se despartă de părinții săi sau de figurile care îi îngrijesc.

Discuția de separare de părinți este de obicei un fenomen comun în rândul copiilor, deci este considerat un răspuns normal în primele luni de viață.

Cu toate acestea, de la vârsta de 3-4 ani, copilul are deja capacitatea cognitivă de a înțelege că separarea de părinți nu înseamnă pierderea lor pentru totdeauna, astfel încât experimentarea anxietății excesive în separarea de aceste vârste configurează o modificare psihologică.

Mai exact, copiii cu tulburări de anxietate de separare se confruntă adesea cu următoarele simptome atunci când se distanțează de părinți:

• Excesivă îngrijorare sau disconfort atunci când sunt separate.
• Frica irațională de a-și pierde părinții sau ceva rău i se întâmplă.
• Rezistența de a merge în locuri fără părinți.
• Rezistența de a fi singur.
• Au avut coșmaruri repetate despre răpiri, accidente sau pierderi ale părinților lor.
• Simptome somatice: dureri abdominale, vărsături, greață, palpitații, tremor sau amețeli.

Tulburare datorată hipersensibilității sociale în copilărie

Principala caracteristică a acestei tulburări este tendința de a experimenta senzații de anxietate extremă atunci când se leagă sau coincide cu străinii.

În ciuda faptului că contactul cu străinii este, de obicei, o situație foarte neplăcută pentru majoritatea copiilor, în tulburarea de hipersensibilitate socială la copil, copilul are nivele anormale anormal de ridicate când această situație se găsește.

De asemenea, anxietatea pe care o trăiește în aceste situații îl conduce în mod sistematic să evite contactul cu străinii și interferează remarcabil în viața sa socială.

Astfel, tulburarea de hipersensibilitate socială nu ar fi definită de timiditatea sau lipsa de predispoziție de a se referi la străini, ci în a trăi o stare în care este total uimită și guvernată de sentimentele lor de anxietate atunci când copilul este expus acestor situații.

Această tulburare apare de obicei la începutul școlarizării și este adesea combinată cu dorința mare de a avea relații personale cu familia și prietenii, manifestând multe comportamente de afecțiune și atașament față de acești oameni.

Afecțiune fobică de anxietate

După cum se specifică în manualul de diagnostic ICD-10, tulburarea de anxietate fobică este o psihopatologie specifică a copilăriei.

Temerile sunt o manifestare considerată normală în copilărie. De exemplu, mulți copii pot întâmpina temeri sau neliniști în timpul somnului sau al somnului.

De asemenea, în aceste situații în care copiii manifestă temeri și temeri, ei pot suferi de iluzii perceptuale. De exemplu, erorile de recunoaștere a unui stimul real, când percepeți haina atârnată în spatele ușii camerei ca un monstru când nu există lumină.

Cu toate acestea, aceste temeri sunt considerate normale și nu constituie o tulburare de anxietate.

Vorbim despre fobii atunci când temerile iraționale în anumite situații și obiecte sunt însoțite de o evitare a stimulului care provoacă teama, provoacă o mulțime de anxietate și interferează cu funcționarea zilnică a copilului.

Acest tip de fobie include temeri la animale, trăsnet, întuneric, zbor, merg la medic sau spații închise.

Tulburare de evitare a școlii

În această tulburare, copilul se confruntă cu o teamă irațională față de școală, ceea ce duce la o evitare sistematică a acestor situații și, prin urmare, la un absenteism total sau parțial.

De obicei, debutul acestei tulburări este de obicei treptat, copilul nu începe să evite complet școala imediat. De asemenea, afectează de obicei copiii cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani, deși poate fi văzut deja la copii mult mai mici.

În general, lipsa de participare la școală din cauza fricii și a disprețului față de aceste situații este, de obicei, o indicație suficientă pentru a lua în considerare posibilitatea ca copilul să sufere de o tulburare de anxietate și să îl adreseze serviciilor de sănătate mintală.

Fobia socială

Fobia socială apare, de obicei, la adolescenți și se caracterizează prin anxietate excesivă cu privire la posibilitatea de a spune ceva sau de a acționa într-un anumit mod, care poate fi umilitor sau jenant.

În acest fel, adolescentul începe să evite orice activitate în fața altora din cauza anxietății excesive pe care o prezintă în acele situații și a temerii că trebuie să-i fie rușine în fața altora.

Acțiuni precum vorbirea, mâncarea, scrierea, participarea la petreceri sau vorbirea cu figuri de autoritate sunt adesea foarte temuți de faptul că persoana nu este în măsură să le îndeplinească.

Tulburare de anxietate generalizată

Anxietatea generalizată este caracterizată de nervozitate și anxietate excesivă, unele gânduri de îngrijorare extremă și necontrolată, care apar în cea mai mare parte a zilei, timp de câteva săptămâni.

Preocupările se referă adesea la un număr mare de aspecte și sunt, de obicei, însoțite de simptome fizice, cum ar fi tahicardia, transpirația, uscăciunea gurii, tremurul etc.

De asemenea, anxietatea este prezentată într-un mod generalizat și constant și nu se limitează la o anumită situație. Anxietatea generalizată apare de obicei mai mult la adulți, dar copiii pot suferi de asemenea.

Tulburare de panică

În cele din urmă, tulburarea de panică constă în asistarea unei crize de anxietate într-un mod recurent și neașteptat.

Aceste crize se bazează pe episoade de frică extremă care începe brusc și produce simptome cum ar fi teama de a muri sau de a pierde controlul, palpitații, senzație de sufocare, transpirație excesivă, tremurături, amețeli, greață și alte semne fizice de anxietate.

Această tulburare ar putea fi foarte relevantă în rândul copiilor. Studiile recente arată că până la 16% dintre tinerii între 12 și 17 ani pot suferi un episod de acest tip.

Cauze de anxietate la copii

Problemele de anxietate sunt explicate astăzi din modelul cauzal al vulnerabilității la stres. Conform acestui model, copiii care suferă de acest tip de tulburare psihologică ar avea o serie de factori predispozanți sau de risc pentru a suferi de o tulburare de anxietate.

Cu toate acestea, tulburarea nu s-ar manifesta până la apariția unui factor de mediu care ar declanșa prezentarea anxietății.

Factorii care pot fi implicați în tulburările de anxietate din copilărie sunt:

• Factori genetici și constituționali.
• Temperamentul și caracterul copilului.
• Stilul educațional și îngrijirea părinților.
• Evenimente de viață stresante.
• Mediu social nefavorabil.

tratament

Tratamentul anxietății găzduiește, de obicei, atât intervenții psihosociale, cât și intervenții psihofarmacologice. Cu toate acestea, la copii este obișnuit să se recurgă la medicamente numai în cazuri foarte grave care necesită o anumită stabilizare înainte de a începe cu psihoterapia.

În general, tratamentele psihoterapeutice includ, de obicei:

Tratamentul pentru scăderea răspunsului fiziologic

• Exerciții de relaxare
• Exerciții de exerciții.
• Creșterea activităților plăcute pentru copil.

Îmbunătățirea răspunsului afectiv al copilului.

• Creșterea încrederii în sine
• Creșterea stimei de sine
• Intervenție în posibile probleme afective.

Tratamentul cognitiv

• Modificați stilul cognitiv de a considera situația drept amenințătoare.
• Stabiliți o legătură între anxietate și gândire într-un mod ușor de înțeles pentru copil.
• Psihoeducați copilul astfel încât el să-și poată atribui emoțiile pentru el însuși și nu pentru mediul înconjurător sau pentru agenții externi, pentru a vedea că el este cel care își creează propriile sentimente.
• Schimbarea expresiilor din "această situație mă face nervoasă" la "mă încurc în această situație".
• A provoca sentimente de anxietate într-o situație naturală pentru a face conștiente gândurile de frică și relația ei cu emoțiile.

Îmbunătățiți comportamentul pe care copilul îl evită

• Expunerea copilului la situațiile de teamă pentru a-și putea descurca anxietatea în contexte reale.
• Învățați copilul să-și controleze anxietatea, expunându-l la situații de teamă.
• Instruiți copilul în strategiile de coping specifice situației temute.
• Dezvoltați auto-observarea fundalului, a comportamentului și a gândurilor prin înregistrări comportamentale în situații de teamă.

Psihoeducația părinților copilului

• Învățați-i pe părinți cum ar trebui să răspundă la anxietatea copilului.
• Învățați-i să nu deterioreze stima de sine a copilului datorită problemelor lor de anxietate.
• Învățați-i să nu accepte ca valide gândurile anxioase ale copilului.
• Învățați-i să ofere copilului spații de calm și liniște.