Cum insectele respiră?

Insectele respiră prin trahee. Aceasta duce oxigenul la animal și elimină dioxidul de carbon din metabolismul său.

Insectele, ca și oamenii, au nevoie de oxigen pentru a trăi și a elibera dioxidul de carbon, dar totuși, nu se poate spune că insectele respiră pe măsură ce oamenii le înțeleg.

Insectele nu conțin plămâni sau ghiare pentru a primi oxigen din aer sau apă. De asemenea, nu transportă oxigen prin sistemele lor circulatorii. De asemenea, puteți să aflați mai multe despre respirația traheală: caracteristicile și exemplele de animale.

Respirația în insecte: sistemul traheal

Insectele absorb aerul prin mici găuri care acoperă partea inferioară a corpului lor numite spiracles sau pori respiratori. Acestea se deschid atunci când insecta își extinde mușchii abdomenului și se închide atunci când insecta contractează mușchii abdominali.

Când aerul intră în spiracole, acesta se mișcă prin sistemul traheal, format dintr-o rețea extinsă de tuburi foarte subțiri care circulă în întregul corp al insectei.

Aceste traheale, atunci când se ramifică, devin mai subțiri, ajungând în toate țesuturile, ajungând la celule. Este similar cu ceea ce se întâmplă la om cu privire la capilarele sanguine.

Insectele respira prin difuzie

Schimbul de gaze sau ceea ce înțelegem ca respirație se face în principal prin difuzarea prin pereții celulari, ducând oxigenul direct la diferitele țesuturi ale corpului.

Aerul care ajunge în trahee, prin difuzie, este distribuit prin toate țesuturile care ajung în celule, furnizând oxigenul necesar în timp ce colectează excesul de dioxid de carbon, care este expulzat prin spirale.

Aceasta explică mișcarea gazelor. În plus, într-o anumită măsură, insectele sunt capabile să-și controleze respirația. Insectul deschide și închide spiralele folosind contracții musculare.

O insectă care trăiește într-un mediu uscat și pustiu va menține supapele închise pentru a preveni pierderea umidității.

Insectele pot, de asemenea, pompa mușchii prin corpul lor pentru a forța aerul prin tuburile traheale, accelerând astfel aprovizionarea cu oxigen.

În căldură sau sub stres, insectele pot chiar elibera aerul prin deschiderea alternativă a diferitelor spiracole și prin folosirea mușchilor pentru a-și extinde sau contracta corpurile.

Sistemul respirator al unei insecte este foarte eficient pentru organismele mici. Pe măsură ce mărimea corpului crește, eficiența scade. Când diametrul corpului depășește 3 centimetri, nevoile respiratorii nu pot fi îndeplinite.

Prin urmare, sistemul respirator al insectelor limitează dimensiunea corpului. Trebuie avut în vedere faptul că nici un sistem de transport, cum ar fi sângele, nu este implicat în mișcarea oxigenului sau a dioxidului de carbon în jurul corpului.

Cum respire insectele acvatice?

În timp ce oxigenul este abundent în aer (nivelurile de O2 din aer sunt de 200.000 de părți pe milion), acesta este considerabil mai puțin accesibil în apă (atingând doar 15 ppm). În ciuda acestei provocări respiratorii, multe insecte trăiesc în apă în timpul anumitor etape ale ciclului lor de viață.

Cele mai multe insecte pot supraviețui subacvatic pentru perioade lungi, închizând spiracolele și încetinind metabolismul lor, dar insectele acvatice au făcut unele adaptări speciale pentru a supraviețui sub apă.

Insectele acvatice, pentru a-si creste absorbtia de oxigen in apa in timp ce sunt scufundate, folosesc structuri care cresc efectiv suprafata disponibila pentru schimbul de gaze.

Multe insecte care locuiesc în apă au creastă traheală, mici structuri traheale care le permit să ia mai mult oxigen din apă decât ar putea altfel, într-un mod similar celui pe care îl fac peștii.

Aceste găuri se găsesc adesea în abdomen, dar în unele insecte se găsesc în locuri ciudate și neașteptate. Unele plecópteros, de exemplu, au crevete anale care arată ca un grup de filamente care se extind de la capetele lor spate. Sau, ca niște larve libelule, care au creastă în interiorul rectului lor.

Unele nevertebrate acvatice folosesc pigmenți respiratori pentru a extrage oxigenul din apă. Larvele țânțarilor care nu se înțepesc (din familia chironomid), printre câteva grupuri de insecte, posedă hemoglobine, la fel ca și vertebratele.

Larvele de chironomide, datorate hemoglobinei, au o culoare roșie strălucitoare, din care numele lor provine de la viermi de sânge sau viermi roșii.

Acești viermi de sânge se pot dezvolta chiar și în apă cu niveluri excepțional de scăzute de oxigen. Își strâng trupurile în fundul noroios al lacurilor și iazurilor, saturând hemoglobinele cu oxigen.

Când se opresc în mișcare, hemoglobinele eliberează oxigenul, permițându-le să respire chiar și în mediile acvatice cele mai poluate.

Cu toate acestea, unele insecte care locuiesc în medii acvatice, își primesc oxigenul din aer, folosind un sistem de trahee deschis, asemănător cu insectele terestre. Unele dintre aceste insecte acvatice, cum ar fi viermii de șobolani, păstrează o legătură cu suprafața aerului printr-o structură similară cu cea a unui tub de scufundare.

Unele specii de larve de țânțari profită de aprovizionarea cu oxigen pe care unele plante acvatice o stochează sub apă, numite vacuole.

Oxigenul este un produs rezidual al ciclului respirator, dar vă ajută să plutiți. Larvele de țânțari își folosesc tuburile respiratorii pentru a perforța vacuolele și a inspira oxigenul.

Unele gândacuri și insecte acvatice sunt capabile să se scufunde prin a purta un balon temporar de aer cu ele, la fel ca un scafandru care transportă un rezervor de aer.

Alții, cum ar fi gândacul elmidae, din clasa coleopterelor, mențin un film permanent de aer în jurul corpurilor.

Aceste insecte acvatice sunt protejate de o rețea de fire de păr mici (fire de păr) care resping apa, asigurând un spațiu constant de aer pentru extragerea oxigenului. Această structură, numită plastron, le permite să fie permanent scufundate.