Râsete: Cum funcționează și cele 5 tipuri principale

Râsul este una dintre formele de exprimare pe care corpul nostru le are înainte de situații plăcute. Ați putea spune că este expresia bucuriei prin excelență și este o serie de mișcări și sunete care implică, în principiu, gura și fața, dar care implică de cele mai multe ori întregul corp.

Râsul este rezultatul unei emoții și, ca atare, are o componentă intelectuală și una afectivă. Este necesar să simțiți emoția pentru a râde, dar și pentru că intelectul nostru captează semnalele care vor hrăni râsul.

Cu aceste câteva elemente menționate, puteți vedea câte domenii ale corpului nostru acționează în timpul râsului.

Deși unele râsete foarte primitive, ca cele ale gâdilării, nu necesită muncă intelectuală, aproape toate celelalte sunt cernute de inteligența umană.

Aceasta este ceea ce face ca oamenii care râd să tindă să se abțină de la realitatea lor pe durata râsului. Este greu să râzi și să gândești lucruri negative în același timp.

Indiferent dacă este vorba de un reflex sau de un râs provocat intelectual, această acțiune provine dintr-o senzație de plăcere, astfel încât are și o mare legătură cu senzorialele.

Și așa cum provine din plăcere, ea generează și plăcere în individ. Acestea sunt bazele care fac râsul un aliat excelent pentru psihic și pentru organism.

De ce este un râs important pentru sănătatea mintală?

Râsul este contagios. Acest lucru face ca acesta să fie un comportament prosocial și un instrument foarte util pentru lucrul în grupuri.

Conform neurofiziologiei, această contagiune se datorează așa-numitelor neuroni oglinzi din creierul nostru, care, atunci când detectează râsul, trimit semnale care îi împing pe om să râdă.

Această caracteristică socială a râsului ajută la susținerea relației dintre pacient și terapeut și consolidează legăturile cu alte persoane implicate în terapie, chiar și în oameni timizi sau cu dificultăți de exprimare. Și un subiect care socializează este și cel care este mai conștient de el însuși.

În cuvintele lui Ramón Mora (2010): "Oamenii râd de multe ori prin surprindere, euforie, bucurie, triumf sau fericire" (p. 38), dar și "când sunteți obosiți, confuzi, uimiți, ", Etc. Prin urmare, râsul este "total imprevizibil" și "nedefinit ca aproape toate stările psihologice".

Potrivit aceluiași autor, și în termeni neurofiziologici, în timpul râsului există "modificări respiratorii și cardio-circulatorii, activarea sistemului dopaminergic și a altor circuite neuroendocrine și imunologice" (p. 39). Neurofiziologia râsului este responsabilă de eficacitatea terapeutică.

În timp ce o persoană râde, se eliberează o serie de hormoni și neurotransmițători pozitivi pentru organism, cum ar fi endorfina (reduce durerea și crește euforia), serotonina (scade anxietatea, reglează somnul și crește plăcerea) și dopamina motivație, învățare și plăcere), printre altele.

În concluzie, râsul este capabil să încurajeze optimismul, acceptarea de sine, integrarea socială, ancorarea în prezent, gestionarea conflictelor și stresul, deschiderea mentală, reprogramarea răspunsurilor negative, creativitatea, memoria, învățarea și multe altele. În general, râsul este sinonim cu bunăstarea psihologică globală.

Tipurile de râs

Este vital să înțelegem diferitele tipuri de râs pe care omul le poate emite. În acest sens, au fost făcute mai multe distincții: pentru vocale, note muzicale, intensitate, ton, durată, calitate, efect sau sursă.

Distincția prin vocale (ja, je, ji, jo, ju) sau note muzicale nu are o validitate științifică suficientă. Distincția după ton, durată sau intensitate are studii psihofiziologice multiple, dar nu este un aspect previzibil sau controlabil prin terapie. Cu toate acestea, este folosit ca un sistem de măsurare și evaluare a eficacității sale.

În cele din urmă, distincțiile calitative (timide, zadarnice, infantile, Machiavelliene etc.) variază foarte mult de la teoretic la teoretic, astfel încât utilitatea lor este redusă la fiecare model specific.

Vor fi deosebirile prin efect sau sursă care vor fi cele mai utile, deoarece acestea sunt pragmatice pentru elaborarea planurilor de îngrijire terapeutică.

Conform efectului său, râsul poate servi pacientului pentru:

1. Conectați experiențele interne și externe.
2. Exprima idei sau sentimente
3. Interacționați cu mediul
4. Explorați problemele, resursele personale, alternativele și soluțiile.
5. Satisfaceți nevoile fizice, psihologice, sociale sau spirituale.

În același mod, prin efectul său, râsul poate servi terapeutului pentru:

1. Motivați participarea și vindecarea.
2. Validați aspectele pozitive ale pacientului.
3. Exercitați influența și întăriți răspunsurile specifice ale pacientului.
4. Empatia și sincronizarea cu emoțiile pacientului.

În cele din urmă, după sursa ei, râsul poate fi împărțit în:

1. Spontan: este natural, involuntar și irațional (umorul are o componentă intelectuală, dar nu puteți raționaliza motivul pentru care se răspunde cu râs).
2. Testat: este voluntar, fără stimul extern sau justificare.
3. Stimulat: fizic sau reflexiv, ca și în gâtlej.
4. Inducerea: prin droguri sau droguri.
5. Patologică: apare exclusiv în cursul tulburărilor medicale sau psihologice.

Pentru terapia râsului, râsul spontan va fi repetat, iar cele mai utile vor fi testate, cele stimulate având o utilitate minimă și excluzând cele induse și patologice.

Deși rasul repetitiv are studii mai puțin susținătoare, în fiecare zi se ridică mai mult pe axa muncii în multe modele de terapie de râs.

Râsul de râs are condițiile ideale pentru a fi controlat într-un mod mai bun decât râsul spontan și este egal sau mai contagios, astfel încât acesta poate ajunge până la râs spontan.

Prin urmare, este mai sigur în orice vârstă sau stare medicală și, de asemenea, mai accesibil prin faptul că nu este asociat cu umorul.

Aceasta sparge credința greșită că râsul necesită umor bun, fericire sau un motiv și rupe credința, de asemenea, greșită că terapia râsului este un exercițiu care face pe oameni să râdă de forța glumelor, gâtlejelor sau glumelor.

Pentru a fi validată ca o știință, terapia râsului nu se poate baza pe ceva la fel de imprevizibil ca râsul spontan.

În mod similar, râsul spontan este vital pentru om și, ca atare, terapia râsului nu poate fi separată de el. Dar îl folosește într-un binomial cu râsul repetitiv, pentru un control mai mare al variabilelor și eficacității. Din acest binomial toate dinamica acestei terapii sunt proiectate.