Cele 5 organe ale simțurilor și funcțiile lor principale

Cele 5 organe ale simțurilor sunt ochii, pielea, nasul, urechile și limba. Funcțiile sale principale au legătură cu interacțiunea dintre corpul uman și stimulii mediului său.

Informațiile furnizate de simțuri sub formă de impulsuri nervoase permit omului să se miște în siguranță și independent. Cu organele simțurilor, oamenii pot percepe lumina, sunetul, temperatura, gusturile și mirosurile.

Acești stimuli devin impulsuri nervoase care sunt interpretate de creier pentru a genera un răspuns. Acest proces este posibil datorită receptorilor senzoriali.

Ce sunt receptorii senzoriali?

Organele de simț au receptori senzoriali. Acestea sunt structuri cu celule specializate în detectarea unor tipuri specifice de variații ale condițiilor de mediu.

Dacă astfel de variații depășesc o anumită valoare (prag), se generează impulsul nervos care va călători prin neuroni.

În funcție de tipul de stimul pe care îl percep, receptorii senzoriali sunt clasificați ca chemoreceptori, mecanoreceptori, termoreceptori și fotoreceptori.

chemoreceptors

Acestea permit perceperea elementelor chimice legate de arome și mirosuri.

mecanoreceptorii

Acestea sunt receptorii care permit perceperea texturilor, presiunii, vibrațiilor (cum ar fi undele de sunet), simțul echilibrului și contactul sau nu al obiectelor sau al altor persoane.

thermoreceptors

Acest tip de receptori intervin în percepția temperaturilor.

fotoreceptori

Cu acest tip de receptoare, energia electromagnetică poate fi percepută.

Cele 5 organe ale simțurilor și funcțiile lor principale

1- Pielea: simțul atingerii

Pielea este cel mai mare organ al corpului uman, deoarece îl acoperă complet. Sensul de atingere funcționează pe piele. Acest sens ne permite să percepem calitățile obiectelor externe, cum ar fi textura, temperatura, durerea, presiunea, printre altele.

În acest fel, ființele umane pot calcula dacă ating sau nu anumite obiecte, în funcție de capacitatea lor de a rezista la senzațiile pe care le produc astfel de obiecte. Terminalele interne nervoase pot funcționa și ca senzori de atingere.

Organele sexuale și degetele sunt părțile corpului cu cel mai mare număr de terminații nervoase.

Pielea are mecano și termoreceptori în toate straturile sale, care sunt dermă, epidermă și hipoderm.

Acești receptori sunt prezentați sub formă de corpusculă Meissner (permite perceperea formelor, dimensiunilor și texturilor), Pacini (ajuta organismul să perceapă presiunea și greutatea obiectelor), Ruffini (implicat în percepția căldurii) și din Krause (permiteți să percepeți frigul).

În plus, vilul pielii mărește sensibilitatea la stimuli.

2 - Ochii: simțul vederii

Ochiul este un organ care permite capturarea imaginii lumii exterioare. Ea este legată de simțul vederii. Acesta este sensul care permite oamenilor să vadă și să recunoască formele, culorile și dimensiunile obiectelor din lumea exterioară.

De asemenea, permite oamenilor să calculeze distanțele dintre el și obiectele care îl înconjoară.

Pentru a cunoaște principalele funcții ale ochiului, este important să cunoaștem părțile sale. Iată caracteristicile sale:

cornee

Este suprafața transparentă în care sunt reflectate razele de lumină.

iris

Este partea care controlează cantitatea de lumină care trece prin pupila ochiului, datorită mușchilor ciliari. În iris este locul unde se distinge culoarea ochiului.

elev

Este deschiderea care se află în centrul irisului prin care trece lumina.

lentilă

Acesta servește drept regulator al direcției luminii, astfel încât să ajungă corect la retină.

retină

Acesta este situat în partea din spate a ochiului și transformă razele de lumină în energie electrică, astfel încât ajunge la nervul optic.

Nervul optic

Conectează ochiul cu brațul, astfel încât energia electrică ajunge la lobul occipital, locul în creier unde energia electrică este transformată într-o imagine

Funcționarea ochiului este similară cu cea a unei camere: lumina trece prin lentilă și se duce în retină, unde nervul optic duce la creier și acolo imaginea este reprodusă.

Când există o mulțime de lumină, irisul contractează scăderea cantității de lumină care poate trece prin ea. Ochiul percepe un spectru luminos care variază de la roșu la violet.

3- Nasul: simțul mirosului

Nasul este un organ situat în centrul feței care are legătură cu simțul mirosului. Partea sa internă este în cerul gurii.

Are două gropi care servesc la ieșirea și intrarea aerului de respirație. Aceste gropi sunt separate prin sept, o structură formată din cartilaje și oase care este acoperită cu membrane mucoase.

În interiorul nasului sunt pituitograma galbenă, care are receptorii olfactivi și cel roșu, care contribuie la reglarea temperaturii aerului care intră și iese din plămâni.

De asemenea, în interiorul nasului există vilii numite cilia, care ajută la filtrarea aerului din impurități.

De asemenea, în acest organ sunt sinusurile paranasale, care sunt patru perechi de cavități umplute cu aer care sunt situate în apropierea pasajelor nazale. Sinusurile paranazale sunt clasificate ca efmoidale edmoidale, maxilare, frontale.

Cu mirosul uman, pot fi detectate până la 10 mii de mirosuri. Mirosurile sunt vapori provenind din diferite substanțe.

Se crede, de asemenea, că în nas există o structură specializată în perceperea feromonilor legați de ciclul reproductiv al ființei umane.

Cu simțul mirosului se stimulează pofta de mâncare și secrețiile digestive, grație chimioreceptorilor pasajele nazale.

4- Limba: simțul gustului

Este un organ localizat în interiorul gurii, care are rolul de a hidrata atât gura cât și alimente, și de a face limba posibilă. Este legat de simțul gustului, care permite identificarea substanțelor solubile în saliva, pentru a completa funcția mirosului.

Părțile limbii sunt: ​​fețele superioare și inferioare, limitele linguale, baza și vârful. De asemenea, are un schelet osteofib și mai mulți mușchi care fac posibilă mutarea.

Pe partea superioară sunt mugurii gustative cu chemoreceptorii care vor permite perceperea substanțelor dizolvate în saliva.

Acest sentiment îndeplinește funcția de a permite oamenilor să distingă diferite arome, fiind în măsură să detecteze cele care indică faptul că un aliment este în stare proastă.

Cum funcționează?

Dacă o papilă primește un stimul prin intermediul uneia dintre substanțele dizolvate, ea trimite impulsuri nervoase către creier care sunt interpretate ca arome. Principalele arome care recunosc acest sens sunt: ​​dulce, amare, acid și sărat.

Fiecare parte a limbii este specializată în capturarea unei gusturi: dulcele este capturat la vârf, bitter în apropierea bazei, acidul la marginile linguale și săratul la vârf sau la margini.

Femeile tind să fi dezvoltat mai bine acest sens decât bărbații.

5- Audierea: sentimentul de auz

Urechea este un organ care permite perceperea sunetelor și a diferitelor lor calități (volum, ton, timbr și origine). Structura sa poate fi împărțită în interior, extern și mediu.

Undele sonore intră prin urechea exterioară și călătoresc prin canalul auditiv pentru a ajunge la membrana timpanului, unde acestea produc o vibrație. Această vibrație mișcă trei oase mici ale urechii medii (ciocan, nicovală și etrier).

Valurile mișcării osicolelor ajung în lichidul urechii interioare, unde se găsesc mii de celule de păr care transformă undele în semnale electrice, care ajung la creier datorită nervilor auditivi superioare.

Acolo, creierul combină semnalele percepute de la ambele urechi pentru a determina distanța și direcția sunetului.

În urechea medie, canalele semicirculare ale sistemului vestibular sunt cele care intervin în echilibrul corpului uman și în sensul său de orientare spațială.

Urechea poate percepe frecvențe între 16 (cele mai mici) și 28 mii (cele mai înalte) cicluri pe secundă.

Tipul de receptor pe care urechile îl posedă este denumit fonorereceptor, deși are și mecanoreceptorii care ajută la perceperea echilibrului.

De fapt, echilibrul este o senzație complexă în care creierul folosește stimuli din urechea medie, ochii, senzorii proprioceptivi (localizați în piele și mușchi) și sistemul nervos central.

Unii autori includ kinestezia și sinestezia printre simțurile umane.