Ce a fost Reformismul și Separatismul din Peru?

Reformismul și separatismul din Peru au fost poziții antagoniste care s-au menținut în timpul independenței, un proces politic, social și economic promovat de diferite sectoare ale societății și care a creat condițiile pentru ruperea cu Imperiul Spaniol.

Fiecare dintre ele, cu diferențele sale, va contribui la gestul de emancipare al Peru. În ele există caracteristici economice și sociale care fac diferența în abordările lor.

Separatism în Peru

Poziția separatistă este considerată de istorici și analiști drept poziția radicală. Aceasta a arătat că a sosit momentul pentru a cuceri independența și, prin urmare, legăturile cu Spania au trebuit să fie rupte.

Fundamental, separatismul era o mișcare politică care promova autonomia. Deși avea o structură ideologică, luarea de arme a fost una dintre principalele sale metode propuse, fie prin conspirații, fie prin revoluții.

Fapta revoluționară a fost pentru separatiști scopul care le-ar fi condus la independență. Ideile sale au fost răspândite pe teritoriul peruan, adesea sub premisa că procesele și procedurile pașnice în fața autorităților nu au condus nicăieri.

Potrivit separatiștilor, sistemul colonial spaniol sa bazat pe exploatare și dominație. Singura modalitate de a pune capăt anilor de opresiune a fost prin lupta pentru independență.

Separatismul era, în principiu, expresia politică a clasei defavorizate din Peru. Era în special din artizani, profesioniști, comercianți și oameni care nu aveau acces la funcții relevante în birocrația coloniei.

Principalii ideologi separatiști au fost: Juan Pablo Vizcardo, José de la Riva Agüero, José Faustino Sánchez Carrión.

Reformismul în Peru

Spre deosebire de poziția separatistă, reformiștii și-au bazat acțiunile și gândirea pe ideea că ar trebui menținută aderarea la legislația coroanei spaniole. Legile au fost bune și au oferit cadrul legal pentru coexistența în societate.

Modificările care ar trebui să aibă loc în sectoarele mai puțin privilegiate din Peru ar fi realizate prin punerea în aplicare a reformelor de către coroană. Ei nu au promovat independența sau nu s-au despărțit de ordinea stabilită.

Cei care au constituit o majoritate a poziției reformiste au fost, în principal, creoli bogați sau oameni cu situație economică avantajoasă.

Reformatorii s-au aflat în principal în Lima, unde elita înaltă propunea ajustări pentru menținerea aparatului politic și administrativ.

Deși au ridicat critici împotriva sistemului colonial, au crezut că nu era nevoie să rupă legăturile cu Spania pentru progresul și bunăstarea poporului.

Principalii exponenți ai reformismului peruvian au fost: José Baquíjano și Carrillo, Hipólito Unanue și Mariano Alejo Álvarez.

Ambele poziții, reformiste și separatiste, își expuneau ideile timp de secole, contribuind la discursuri, proclamații și scrieri în beneficiul cauzei eliberatoare. Independența Peru a ajuns să fie obținută în anul 1821, după războaiele de emancipare.