Motivarea intrinsecă și extrinsecă: Diferențe și exemple

Motivația intrinsecă și extrinsecă au o mare influență asupra comportamentului uman. Fiecare persoană predomină mai mult decât alta și știind că poate servi la creșterea motivației.

Motivația este cauza care determină ființa umană să se comporte sau să acționeze într-o anumită situație într-un anumit mod și nu în altul.

Adesea, motivația a fost discutată ca un concept unitar, însă există factori care pot modifica esențial esența actelor și consecințele acestora. Acest lucru este stabilit de Ryan și Deci, într-o lucrare din 2000 publicată în revista American Psychologist .

Potrivit anumitor autori ai disciplinei psihologice, există mai multe teorii sau presupuneri diferite cu privire la modul în care este oferită motivația. Această clasificare se referă la stimularea provocată de act.

Tipul de motivație variază în funcție de originea mecanismelor care ne determină să vizăm obiective specifice și nu altele, precum și în funcție de stimulentele obținute în schimbul acelei activități care este efectuată.

În cazul motivației extrinseci, acele impulsuri, cauze sau recompense ale faptelor au legătură cu factorii din lumea exterioară. Pe de altă parte, dacă vorbim despre motivație intrinsecă, este pentru că aceste aspecte au de a face cu interesul nostru față de sarcina care se desfășoară sau cu obiectivele individului care efectuează acțiunea.

Conceptul de recompensă este deosebit de important, deoarece atunci când omul își desfășoară o activitate sau se comportă într-un mod specific, se poate aștepta să primească ceva în schimb sau să se bucure de această sarcină în sine.

În funcție de modul în care se comportă persoana respectivă, puteți ști dacă factorii care au condus la acest comportament sunt externi sau interni. Adică, va fi posibil să se distingă dacă acest act este legat de o motivație intrinsecă sau extrinsecă.

Motivație intrinsecă Definiție și exemple

Conceptul de motivație intrinsecă este încadrat în teoria autodeterminării din anii 70. Această teorie a fost propusă și dezvoltată de psihologi și profesori Edward L. Deci și Richard M. Ryan și se concentrează asupra motivația în spatele alegerilor ființei umane care nu sunt condiționate de factori externi.

Conform acestei ipoteze, în om există nevoi psihologice înnăscute care îl determină să se comporte într-un anumit mod, fără a fi nevoie de un stimulent extern pentru a motiva un astfel de comportament.

Richard M. Ryan și Edward L. Deci definesc motivația intrinsecă ca fiind "tendința inerentă a ființei umane de a ieși în căutarea noutății și a provocărilor pentru a se extinde și a-și exercita capacitatea, a explora și a învăța".

Prin urmare, singurul obiectiv sau recompensă căutat cu activități motivate intrinsec este dezvoltarea interioară a fiecăruia, fie descoperind lucruri care nu erau cunoscute, dobândind cunoștințe sau depășind anumite calități.

Conceptul de motivare intrinsecă este de o mare importanță pentru psihologia dezvoltării. Oudeyer, Kaplan și Hafner, într-un articol din 2007, afirmă că activitățile exploratorii, tipice pentru tipul de motivație despre care vorbim, sunt esențiale în dezvoltarea copilului. Și, așa cum au arătat diferite investigații, motivația intrinsecă este strâns legată de progresul cognitiv și social.

În acest tip de motivație, activitatea desfășurată este o modalitate de a se bucura de ea însăși.

Cu toate acestea, motivația intrinsecă poate fi încurajată prin anumite elemente externe, deși trebuie să fim atenți cu care sunt folosite, deoarece ele pot produce și efectul opus.

Părinții teoriei autodeterminării au elaborat o analiză a 128 de studii asupra efectelor recompensei externe asupra motivației intrinseci.

Ei au concluzionat că recompensele tangibile externe au diminuat motivația interioară, în timp ce alți factori intangibili, cum ar fi feedback-ul pozitiv, l-au accentuat. Pe de altă parte, feedback negativ a contribuit și la diminuarea acesteia.

Pe de altă parte, stimulentele externe pot reduce stima de sine generată de motivația intrinsecă.

Câteva exemple de motivație intrinsecă

În motivația intrinsecă, persoana care efectuează actul găsește răsplata în sine.

Următoarele exemple de motivație intrinsecă extrapolate la viața reală vă vor face să înțelegeți mai bine acest concept:

- Participați la cursuri de engleză pentru a vă îmbunătăți abilitatea de a vorbi limbi străine.

- Du-te la sala de sport pentru a reduce nivelurile de stres și de anxietate și se simt mai bine despre tine, mental vorbind.

- Petreceți timp cu familia pentru că vă bucurați de compania lor.

- Ieși și beau cu prietenii tăi pentru că te distrezi.

- Alăturați-vă unui voluntar sau unei cauze caritabile pentru că vă simțiți mângâiat.

În toate aceste cazuri, posibilele recompense care ne duc la îndeplinirea acestor activități sunt în sine, emoțiile lor și generează o satisfacție personală care nu poate fi obținută în afara.

Motivație extrinsecă. Definiție și exemple

Potrivit lui Ryan și Deci (1999) motivația extrinsecă se referă la activitățile care se desfășoară pentru a obține un instrument separabil pentru această sarcină.

Sfârșitul nu mai este în satisfacția personală sau în plăcerea activității în sine, dar se așteaptă o recompensă externă.

Motivația exterioară poate apărea în mod autonom sau non-autonom, în funcție de capacitatea de alegere a individului, deoarece există activități motivate extrinsec care pot apărea ca o consecință a controlului extern.

În acest sens, Ryan și Deci propun două exemple pentru a distinge cazurile de motivație extrinsecă aleasă de individ și cele care sunt date de presiunea externă. De exemplu, un tânăr student care își studiază și își face temele de teama de reacția tatălui la rezultatele sale nu acționează cu aceeași autonomie ca un alt tânăr care se străduiește în studiile sale să meargă la o universitate cu un prestigiu academic mai mare.

Acțiunea este aceeași și ambele recompense sunt externe, dar în al doilea caz alegerea făcută de student se bucură de o mai mare autonomie.

Ryan și Déci, în teoria lor de autodeterminare, stabilesc oa doua ipoteză pentru a explica modul în care apare comportamentul motivat extrinsec.

Această presupunere se numește Teoria integrării organisme (teoria integrării organice). Aici este locul în care cei doi autori clasifică tipurile de motivație externă în funcție de autonomia sau de capacitatea de alegere pe care o are individul și pe care am exemplificat-o înainte. Există patru tipuri de motivație extrinsecă.

- Comportament reglementat extern: Este forma cea mai puțin autonomă de motivație extrinsecă. Comportamentele de acest tip se bazează exclusiv pe recompense, stimulente sau presiuni externe.

- Reglementarea introjecționată: În acest caz, cauza care cauzează comportamentul este externă, dar individul în momentul desfășurării activității dorește să-și sporească stima de sine, să reducă sentimentul de vină sau de îngrijorare.

- Regulament prin identificare: În acest tip de comportament, persoana analizează anterior obiectivele sau recompensele care sunt impuse extern și înțelege că sunt importante pentru el.

- Reglementare integrată: Este cea mai autonomă formă de motivație extrinsecă. În acest tip de reglementare, persoana își asumă stimulente externe ca și cum ar fi propriile lor. Această etapă diferă de motivația extrinsecă, deoarece obiectivele care trebuie atinse nu aparțin capacităților interne ale individului, ci rămân externe.

Unele exemple reale de motivație extrinsecă

- Lucrați într-un birou unde nivelul cererii și stresului este foarte ridicat, deoarece veți obține îmbunătățiri în curriculum vitae, pentru a promova în viitor și pentru a opta pentru o poziție mai relaxată.

- Dieting și mergi la o sală de gimnastică pentru a pierde în greutate, deoarece este ceea ce este bine văzut de către societate sau de moda.

- Studiați un subiect care nu vă place, fie prin obținerea unor calificări globale bune, fie pentru că cu acest subiect puteți alege un loc de muncă cu condiții mai bune decât cu disciplinele care vă interesează cu adevărat prin vocație.

- Efectuați o activitate, de exemplu, ridicați camera, în schimbul obținerii permisiunii părintești de a participa la o petrecere. Acest exemplu este foarte comun în sfera domestică atunci când există copii sau adolescenți.

- Să arunci ore suplimentare în muncă pentru a obține o recompensă economică mai mare sau pentru a obține un cadou sau un stimulent material pe care compania îl oferă.

Dezbatere între motivația intrinsecă și motivația extrinsecă

Motivația intrinsecă și extrinsecă nu trebuie să fie întotdeauna separat, există activități care pot fi motivate de factori interni și externi.

De exemplu, lucrul la muncă vă poate face să vă simțiți util și cu dumneavoastră, dar există un factor extern care vă încurajează să continuați să lucrați, care este compensația financiară sau pe care o primiți în schimb sau plățile lunare cu care trebuie să vă confruntați.

Un studiu din 1975, realizat de Calder și Staw, publicat în Jurnalul Personalității și al Psihologiei Sociale, a arătat deja că motivația intrinsecă și extrinsecă ar putea interacționa între ele, dar nu ar acționa într-un mod aditiv.

Cu toate acestea, există numeroase studii care arată că motivația intrinsecă și extrinsecă pot apărea împreună și pot genera influențe pozitive asupra comportamentului uman.

Carol Sansone colectează în cartea sa Motivarea intrinsecă și extrinsecă: Căutarea motivației și performanței optime colectează citări din mai multe investigații care au demonstrat influența pozitivă a acțiunii coordonate a ambelor tipuri de motivație sau stimulente. De exemplu, referirea la un simpozion al lui Harter din 1981, în care autorul a afirmat că există "situații în care interesul intrinsec și recompensele extrinseci pot colabora, ca atare, pentru a motiva învățarea".

Relația dintre motivația extrinsecă și cea intrinsecă a fost întotdeauna complexă.

Așa cum sa menționat deja în paragraful explicativ al motivației intrinseci, există anumiți factori externi care pot crește sau descrește motivația intrinsecă, în același timp cu bunăstarea individului.

În acest sens, există o dezbatere controversată cu privire la ce fel de stimulente ar trebui utilizate în domenii cum ar fi școala, locul de muncă sau pur și simplu educația la nivel național.

Premii de natură extrinsecă au fost întotdeauna implantate în societate și în viața de zi cu zi. Stimulentele economice sunt comune în companii, dar și oferă o bomboană unui copil care se comportă bine sau care își face temele la școală și acasă.

Acești factori externi apar și în sens negativ. De exemplu, nu este neobișnuit să vezi că un copil este pedepsit pentru că a dat un răspuns rău.

Cu toate acestea, aceste recompense și sancțiuni pot fi dăunătoare la nivel psihologic și contraproductive dezvoltării comportamentului.

Un studiu realizat de Rólan Benabou și Jean Tirole, publicat în 2003 în The Review of Economic Studies, vorbește despre această controversă. O controversă influențată de discrepanțele care există între principiile economice și psihologice.

Pentru disciplina economică, este o temelie ca indivizii să răspundă la stimulente. În acest caz, concepute ca stimulente sau recompense externe și tangibile.

Cu toate acestea, pentru sociologi și psihologi, recompensele și pedepsele pot fi contraproductive, deoarece subminează motivația interioară a individului pentru sarcini.

Bénabou și Tirole reconciliază atât viziunile economice, cât și cele psihologice, arătând efectele negative pe care le pot avea efectele externe asupra motivației intrinseci și asupra pierderii interesului individului pentru sarcină.

Aceste efecte dăunătoare sunt foarte ușor de explicat prin unele tehnici de educație timpurie a copiilor. De exemplu, în unele case este obișnuită forțarea copiilor să termine o farfurie de masă pe care nu o plac. Acest lucru poate determina copilul să urăască acea farfurie și să refuze complet să încerce lucruri noi, devenind etern ritualul hrănirii.

În cele din urmă, Bénabou și Tirole concluzionează că stimulentele servesc la întărirea executării activităților într-un mod foarte slab și numai pe termen scurt. De asemenea, pe termen lung, ele pot genera efecte negative.

Prin urmare, se poate deduce că, pentru a motiva copiii și adulții, în școală și în muncă, precum și în viața de zi cu zi, este mai bine să se utilizeze tehnici care să nu diminueze motivația intrinsecă sau bunăstarea mintală. De exemplu, cu feedback pozitiv.