Memorie de lucru: Funcții, componente și caracteristici.

Memoria de lucru (MT) este un construct legat de psihologia cognitivă care se referă la structurile și procesele utilizate pentru stocarea temporară a informațiilor.

Astfel, memoria de lucru nu constituie o regiune specifică a creierului. Mai degrabă, acest concept definește un tip de memorie pe care oamenii o au.

Acest tip de memorie este cel pe care îl folosim la un nivel temporar și care ne permite să stocăm și să manipulăm informațiile pe termen scurt. De exemplu, înainte de secvența numerică (1, 3, 5, 8, 9, 3), oamenii pot să-și amintească numerele exacte pentru câteva secunde.

Cu toate acestea, memoria de lucru nu se referă la capacitatea simplă de a-și aminti aceste numere. Dar specifică abilitatea minții umane de a manipula informațiile care tocmai au fost învățate.

În acest fel, principala caracteristică care definește MT se regăsește în propriul nomenclator. Adică memoria de lucru, memoria pe care o folosim pentru a lucra.

Este adesea confundată și echivalată cu memoria pe termen scurt, dar este important să rețineți că ambele construcții nu se referă la aceleași lucruri.

MT arată că memoria nu este o simplă "casetă de memorie". Cu alte cuvinte, procesul memoriei nu este pasiv, ci are o natură activă.

Deci, memoria de lucru este acea capacitate care ne permite să memorăm informații pentru câteva secunde. De asemenea, informațiile nu sunt doar stocate, ci și create, transformate și manipulate.

În acest articol vom face comentarii cu privire la caracteristicile MT, diferitele componente pe care le prezintă, utilitățile și funcționarea acestuia.

Evoluția memoriei de lucru

Pentru a înțelege caracteristicile memoriei de lucru, este necesar să analizăm modul în care a evoluat conceptualizarea proceselor de memorare.

În ultimul secol, cea mai acceptată concepție despre "modul de memorare" se află în "The Gateway Theory".

Această abordare a considerat procesul de memorare într-un mod liniar. Adică, oamenii se memorează printr-o succesiune de etape sau etape de prelucrare.

Acest model, inițiat de Atkinson și Shiffring, a postulat o serie de "magazine de memorie" care au fost organizate în funcție de durata informațiilor.

Astfel, aceste magazine au inclus, în primul rând, amintirile senzoriale ultra-scurte, care au fost asociate cu procesele de percepție.

Ulterior, informațiile au fost transmise unui depozit pe termen scurt. Și, în final, dacă memorarea a fost întărită, elementele au trecut în memoria pe termen lung.

După cum se poate vedea, acest model a apărat un proces de memorare pasivă. Asta înseamnă că oamenii primesc stimuli și aceștia merg direct în memorie. Dacă acestea sunt întărite, ele trec la amintiri mai stabile (memorie pe termen lung) și dacă nu sunt uitate.

După-amiaza, investigațiile privind procesele mnesice au arătat imposibilitatea ca memoria să funcționeze prin aceste procese liniare.

În acest context, din mâinile lui Baddeley și Hitch, a apărut modelul de memorie de lucru care presupune o concepție complet diferită a procesului de memorare.

Model de memorie de lucru

În prezent, modalitatea cea mai răspândită și acceptată științific de a înțelege memoria pe termen scurt este memoria de lucru.

Acest lucru înseamnă că primul proces de memorare care are loc este cel necesar pentru a menține informația în timp ce efectuați orice sarcină cognitivă, cum ar fi citirea, rezolvarea problemelor sau gândirea.

În acest sens, abordarea lui Baddeley și Hitch în memoria de lucru susține că memoria pe termen scurt ar trebui să servească mai mult decât să-și amintească.

Adică capacitatea ființelor umane de a memora în câteva secunde o serie de 6 numere (de exemplu, 1, 3, 5, 8, 9, 3) trebuie să îndeplinească mai multă funcție decât să memoreze.

Astfel, acești autori au investigat dacă, așa cum au sugerat, memoria pe termen scurt a servit ca memorie de lucru.

Pentru a face acest lucru, au efectuat experimente dublu de sarcină (de exemplu, amintesc o serie de numere în timp ce desfășoară o activitate cu probleme logice).

Rezultatele obținute au arătat că cunoașterea umană este capabilă să manipuleze informațiile înainte de a le depozita. Așa că sa arătat că memoria este un proces activ și că a fost evidențiată existența TM.

De asemenea, investigațiile au arătat nevoia de a fragmenta memoria de lucru. Cu alte cuvinte, au arătat cum, atunci când mintea umană captează noi informații, ea poate efectua mai multe operații dincolo de "magazin".

Componente ale memoriei de lucru

Modelul memoriei de lucru apără prezența a trei componente diferite. Adică, memoria de lucru postulează o viziune funcțională a memoriei pe termen scurt.

Astfel, atunci când informațiile sunt stocate pe termen scurt, acestea sunt manipulate astfel încât să permită îndeplinirea sarcinilor cognitive. De exemplu, în timp ce citiți, informațiile sunt stocate pe scurt pentru a permite înțelegerea paragrafelor următoare.

Modul de citire nu este singura metodă prin care pot fi obținute informații noi sau elementele de memorat sunt doar litere, memoria de lucru postulează trei componente diferite.

Fiecare dintre ele îndeplinește anumite sarcini și permite stocarea și manipularea anumitor tipuri de informații. Cele trei componente sunt: ​​bucla fonologică, executivul central și agenda spațială vizuală.

- Bucla fonologică

Buclele phonologice reprezintă subsistemul responsabil cu prelucrarea și întreținerea informațiilor verbale. Misiunea sa este de a stoca stimuli lingvistici și lingviști (citiți sau auziti).

De fapt, informațiile verbale pot proveni din intrări externe (citiți o carte sau ascultați pe cineva vorbind). Și, de asemenea, din cadrul sistemului cognitiv însuși (gânduri verbale).

Pentru a explica modul în care funcționează această componentă, sunt postulate două subcomponente care ar forma buclele fonologice:

a) Depozit temporar

Această componentă ar stoca informații acustice, ale căror conținuturi vor dispărea spontan într-un interval de mai puțin de trei secunde, dacă nu sunt întărite prin actualizare sau repetare.

b) Sistem de întreținere

Această componentă menține informații despre vorbire prin re-actualizare articulatoare repetitivă. În acest fel, repetarea făcută de acest sistem permite menținerea informațiilor pe o perioadă nedeterminată.

Achiziționarea de bucle fonologice și vocabular

Învățarea unor cuvinte noi este esențială pentru a învăța corect o limbă. De fapt, se estimează că un copil între șapte și șaisprezece ani învață de obicei aproximativ două mii de cuvinte în fiecare an.

În plus, cunoașterea vocabularului joacă un rol foarte important în dezvoltarea altor abilități intelectuale. Un student cu probleme de vocabular are, de obicei, dificultăți în alte sarcini de cunoaștere.

În acest mod, bucla fonologică joacă un rol vital în învățarea oamenilor, nu doar în memorare.

În acest sens, factorii de mediu (calitatea predării, disciplina în familie, efortul în studiu etc.) explică o mare parte a diferențelor care se regăsesc în dobândirea de vocabular între diferiți copii.

Cu toate acestea, o parte importantă nu poate fi explicată de factorii de mediu și trebuie interpretată prin diferențe individuale de tip cognitiv.

Astfel, dovezile științifice actuale permit să se arate asocierea dintre bucla fonologică și dobândirea vocabularului. În mod specific, un copil cu o capacitate memorie fonologică mai mare va prezenta o rată de achiziție mai mare a vocabularului.

Studii neuropsihologice

Prima dovadă a faptului că memoria fonologică de muncă este implicată în învățarea unui vocabular nou vine de la studiul unui pacient.

Pacientul, cunoscut de acronimul PV, a suferit un embolism cerebral care a provocat probleme în memoria sa fonologică pe termen scurt.

Aceste probleme s-au manifestat printr-o incapacitate de a păstra materialul prezentat auditoriu. Mai exact, pacientul nu a putut să învețe cuvinte noi. În acest fel, a fost evidențiată relația dintre bucla fonologică și învățarea vocabularului.

Pe de altă parte, cazuri opuse, cum ar fi copiii cu sindrom Down care au, în pofida nivelului scăzut de inteligență generală, o abilitate ridicată de a repeta materialele prezentate auditiv. Asta este, ei prezintă o bună amintire a muncii fonologice, arată, de asemenea, relația dintre MT și învățare.

Agenda spațială a Viso

Agenda vizo-spațială este componenta responsabilă de conservarea și prelucrarea informațiilor de natură vizuală și spațială.

Funcționarea acestei componente este aceeași cu cea a buclei fonologice, cu diferența dintre tipul de informație pe care o procesează. În timp ce bucla procesează informații verbale, procesează informații vizuale și spațiale.

Astfel, elementele pe care această componentă le stochează pot proveni de asemenea din sistemul de percepție vizuală și din interiorul minții însăși.

Cercetarea asupra acestei subcomponente este mai complexă decât cea a buclei fonologice. În acest fel, informațiile și dovezile științifice care sunt disponibile cu privire la agenda vizo-spațială sunt oarecum mai sărace.

Mai mulți autori postulează, așa cum o face cu bucla fonologică, prezența a două subsisteme ale calendarului spațial vizual. În acest fel, se apără existența unei componente a spațiului de stocare vizuală și spațială.

Investigațiile care apără această idee sunt exemplificate prin următoarele: Mutarea brațului într-un model secvențial generează în general performanțe mai slabe în memoria unei secvențe spațiale (de exemplu, sarcina cubului Corsi), dar nu în memoria figurilor, sau tonuri de culoare.

Componentă executivă centrală

Această ultimă componentă a MT dezvoltă un rol diferit de celelalte două. În mod specific, directorul central este responsabil de sprijinirea atât a buclului fonologic cât și a agendei spațio-vizuale.

Cu alte cuvinte, așa cum spune Baddeley, executivul central ar fi sistemul care permite controlul atenției memoriei de lucru.

Deși această componentă este cea mai importantă, având în vedere impactul general pe care îl produce asupra cunoașterii, în prezent este încă puțin studiat. Pe datele disponibile, sunt postulate patru funcții principale ale componentei executive centrale:

1. Permite coordonarea a două sarcini independente (de exemplu, stocarea și prelucrarea informațiilor).

2. Este responsabil pentru modificarea sarcinilor cognitive și a strategiilor de recuperare.

3. Asistă selectiv informațiile specifice și inhibă stimulii irelevanți.

4. Activează și preia informațiile deja stocate (aparținând memoriei pe termen lung).

Astfel, componenta executivă centrală permite integrarea noilor informații capturate prin cele două subcomponente ale MT. Și, în același timp, facilitează integrarea acestor stimuli noi cu conținutul deja stocat în memoria pe termen lung.

Zonele creierului de memorie de lucru

Activitatea care efectuează memoria de lucru are loc în anumite regiuni ale creierului. Mai precis, MT pare să fie asociat cu funcționarea zonelor neocortice.

În acest sens, pentru a activa memoria de lucru, este necesară activarea cortexului prefrontal. Această regiune superioară a creierului este considerată esențială pentru stocarea și manipularea informațiilor noi în minte.

Rolul cortexului prefrontal în memoria de lucru este fundamental, totuși, studii multiple indică modul în care funcționarea MT se află în interacțiunea dintre cortexul prefrontal și diferitele zone ale cortexului postrolándic.

Astfel, memoria de lucru nu apare într-o singură parte a creierului. Această construcție cognitivă necesită activarea unui circuit neuron specific.

Deși, la început, memoria de lucru pornește datorită activării cortexului prefrontal. Pentru ca aceasta să funcționeze corect, trebuie activate alte structuri neuroanatomice, cum ar fi lobul temporal și lobul occipital.

Sa demonstrat că lobul temporal permite stocarea și manipularea informațiilor verbale pe termen scurt. Astfel, această zonă a creierului ar da naștere la activitatea buclei fonologice. Pe de altă parte, lobul occipital este responsabil pentru procesarea informațiilor vizuale, astfel că desfășoară activitățile relevante pentru agenda vizual-spațială.