Cele 4 metode de cercetare în psihologie
Metodele de cercetare din Psihologie se referă la planul general de acțiune care este executat în domeniul minții, unde găsim diferite metode de cercetare.
Fiecare dintre ele specifică o reglementare specifică care trebuie urmată. De asemenea, fiecare metodă adoptă o strategie generală care condiționează posibilitățile de dezvoltare a fiecărei etape.
Pe de altă parte, metodele de cercetare în psihologie se caracterizează prin prezentarea unor tehnici specifice. Aceasta este o serie de proceduri pentru a efectua diferite etape specifice care permit aplicarea metodei în sine.
În sfârșit, fiecare metodă de cercetare în psihologie conține o serie de strategii concrete care sunt utilizate pentru a realiza acțiunea. Aceste strategii sunt cunoscute ca modele.
Acest articol discută cele cinci metode principale de cercetare utilizate în psihologie. De asemenea, sunt analizate diferitele modele care pot fi dezvoltate în fiecare dintre ele
4 cele mai comune metode de cercetare în psihologie
1- Metoda experimentală
Metoda experimentală este o strategie de cercetare al cărei principal obiectiv este stabilirea relațiilor de cauzalitate între o variabilă dependentă și o variabilă independentă.
Această metodă este utilizată prin manipularea variabilelor directe ale studiului. De exemplu, când în psihologie doriți să examinați ce relație cauzală există între vârstă și dezvoltarea unei anumite psihopatologii, puteți proiecta un studiu în care epoca este manipulată în mod direct.
Metoda experimentală permite, de exemplu, să se contrasteze eficacitatea tratamentelor psihoterapeutice, examinând efectele pe care acestea le produc în cursul unei psihopatologii determinate.
De asemenea, această metodă permite elaborarea celor mai multe cercetări științifice despre psihopatologii și factorii aferenți dezvoltării lor și etiologiei lor.
Metoda experimentală se remarcă prin faptul că este modul de cercetare care asigură un control intern mai mare, deoarece permite controlul variabilelor potențiale de contaminare a rezultatelor.
În plus, permite, de asemenea, un grad ridicat de intervenție a cercetătorului, care poate acționa direct asupra condițiilor de apariție a fenomenului studiat.
În cadrul metodelor experimentale pot fi utilizate diferite modele și strategii de studiu. Principalele sunt comparația grupurilor și a cazurilor unice.
a) Compararea grupurilor
Comparațiile de grupuri, așa cum sugerează și numele acestora, se caracterizează prin proiectarea unui studiu în care rezultatele sunt comparate între două grupuri.
În cadrul fiecărui grup, o serie de elemente (variabile independente) sunt modificate pentru a observa modul în care acestea afectează obiectivul studiului (variabile dependente).
În cadrul comparării grupurilor pot fi create diferite modele experimentale. Cele mai importante sunt:
- Strategia univariată : când se utilizează o singură variabilă independentă care măsoară efectul asupra variabilei dependente.
- Strategia multivariabilă : când se folosesc două sau mai multe variabile independente și efectul lor asupra variabilei dependente.
- Strategia unifactorială : când se manipulează doar o variabilă independentă, care este operaționalizată într-un anumit număr de valori sau nivele. Aceste valori generează același număr de condiții experimentale care trebuie aplicate subiecților din studiu.
- Proiectarea factorilor : atunci când două sau mai multe variabile independente sunt manipulate simultan și oferă informații nu numai despre efectele specifice ale fiecărei variabile.
- Intersubject design : când diferite grupuri de subiecți sunt supuși unor condiții experimentale diferite. Această strategie permite compararea măsurilor variabilelor dependente și evaluarea efectului variabilei independente.
- Proiectare intra-subiect : atunci când fiecare subiect al experimentului acționează ca un control sau o referință la sine. În acest fel, fiecare dintre subiecți furnizează o serie de înregistrări sau observații care corespund nivelurilor diferite ale variabilei independente.
- Proiectarea unei randomizări complete : atunci când atribuirea subiecților la condițiile experimentale se face la întâmplare. Sursa de date este întotdeauna o mostră reprezentativă a grupului de subiecte pe care le reprezintă.
- Design restricționat : atunci când se utilizează tehnici de blocare atunci când se atribuie subiecți grupurilor.
b) Caz unic
Proiectele cu un singur caz se caracterizează prin evaluarea unui singur subiect. Acestea pot prezenta o componentă de întrerupere ca o consecință a aplicării unui tratament psihologic.
Acest tip de metodă experimentală evaluează schimbarea generată de aplicarea unei intervenții date într-o persoană. Aspectele de bază ale designului unic de caz sunt:
- Se evaluează componenta temporală a intervenției.
- Întreruperea intervenției este evaluată.
- O înregistrare succesivă este efectuată în timp a comportamentelor unui caz înainte, în timpul și în unele cazuri după retragerea tratamentului.
Metoda cvasi-experimentală
Metoda cvasi-experimentală este o metodă de cercetare care are ca scop promovarea studierii problemelor de relevanță socială și profesională.
Aspectele studiate prin această metodă nu sunt transferabile la laborator, dar trebuie examinate prin proceduri controlate.
Împărțiți cu metoda experimentală evaluarea efectelor unei variabile specifice pe o altă variabilă de interes, dar este diferențiată prin absența alocărilor aleatorii în grupurile experimentale
3- Metoda selectivă
Metoda selectivă constituie o strategie de cercetare în care variabilele studiate nu sunt manipulate direct. Această manipulare se realizează prin selectarea subiecților din studiu.
Astfel, variabilele relevante pentru studiu nu sunt manipulare intenționată ci selecția valorilor prin însăși natura lor.
Un exemplu de utilizare a acestei metode de cercetare în psihologie este studiul leziunilor cerebrale. În aceste cazuri, trebuie să alegeți subiecți care suferă un anumit tip de leziune înainte de efectuarea studiului.
4- Metoda observațională
În cele din urmă, metoda observațională este un tip de cercetare care se bazează pe observarea comportamentului spontan al oamenilor într-un context natural.
Acest tip de cercetare încearcă să concilieze nivelul de sistematizare și rigoare cu elaborarea cunoștințelor științifice, protejând gradul maxim de realism.
