Cele mai bune 50 fraze ale lui Nezahualcóyotl
Vă las cele mai bune fraze ale lui Nezahualcóyotl, cunoscut și sub numele de El Rey Poeta. Acest personaj a fost domnitorul (tlatoani) din Texcoco, acum parte a statului Mexic, și a făcut din regiune una dintre cele mai înfloritoare, din punct de vedere cultural, din vechiul Mexic. El a fost, de asemenea, arhitect și academician la acea vreme. Limbajul său nativ era Nahuatl.
Ați putea fi, de asemenea, interesat de aceste fraze de caractere istorice.
Îmi place cântecul ciocului, o pasăre de patru sute de voci, îmi place culoarea jadului și parfumul nenorocit de flori; dar iubesc mai mult pe fratele meu.
Cel mai puternic războinic este cel care reușește să se înfrângă.
- Eu doar caut florile, pe pământ am venit să le taie. Aici am tăiat deja florile prețioase, pentru mine am tăiat pe cele ale prieteniei: ele sunt ființa ta, prinț!
- Pentru că păsările merg, vorbeau și cântă, cunoaște casa zeului. Doar cu florile noastre
- Numai în cartea ta de picturi trăim, aici pe pământ.
- Pentru a vă scuti copiii de aceste vicii și calamități, faceți copiii să se dedice virtuții și locurilor de muncă.
- Am venit sa fiu trista, ma deranjeaza. Nu mai sunteți aici, în regiunea în care există într-un fel. Ne-ați lăsat fără să vă asigurați pe pământ. Din cauza asta, m-am purtat.
- Pe florile frumosul fazan cântă, cântecul său se desfășoară în ape. Câteva păsări roșii îi răspund. Pasărea frumoasă roșie cântă frumos.
-Dacă n-am murit niciodată, dacă n-am dispărut niciodată. Acolo unde nu există moarte, unde este cucerită, mă duc acolo.
- Inima ta să fie îndreptată: nimeni nu va trăi aici pentru totdeauna.
-Mă uit la chipurile lor, peste tot vulturul și tigrii, din experiență cunosc jadul, ancorații prețioase.
- Facem lucruri, prietene. De aceea nu vă întristați, ceea ce ne face să ne rătăciți, provoacă moartea. Strive, trebuie să mergeți în regiunea misterului.
- Vor veni din nou, vor trăi din nou? Doar o dată pierdem, doar o dată pe pământ.
- Cum trebuie să trăiești lângă oameni? Acționează inconsecvent, trăiește, cel care susține și ridică oamenii?
suntem fericiți Doar cântecele noastre își pierd pacatul.
- Deși erai jad, deși te duci acolo, la locul fără carne. Va trebui să disparăm. Nimeni nu va mai rămâne.
-Dumnezeu, Domnul nostru, pretutindeni este invocat, peste tot este venerat. El își caută slava, faima pe Pământ. El este cel care inventează lucrurile, el este cel care se inventează.
- Nimeni nu poate fi prieten al dăruirii vieții. Unde vom merge atunci? Enderécense, că toți trebuie să mergem la locul misterului.
- Distribuiți doar flori care vă fac să beți flori minunate. Ești cântăreața În interiorul casei de primăvară faceți oameni fericiți.
- Dacă ar fi fost făcute din aur, ca un colier fin, ca un peneș quetzal larg, așa că apreciez adevăratul tău cântec: cu asta sunt fericit.
- Ca pictura vom șterge. Ca o floare trebuie să ne uscăm pe pământ. Ca și hainele de pene quetzal, de zacua, de țiglă, vom pieri.
- Mă simt în afara simțurilor, plâng, mă plânge când mă gândesc, spun și îmi amintesc.
- Cu flori pe care le scrii, dătător de viață. Cu cântece de culoare, cu cântece umbrite celor care trebuie să trăiască pe Pământ.
- Nimic nu este pentru totdeauna pe pământ: doar puțin aici. Deși jadul este rupt, chiar dacă este rupt aur, chiar dacă penajul quetzal este sfâșiat.
- Cu cerneală neagră veți șterge ceea ce a fost frăția, comunitatea, nobilimea. Umbrești pe cei care trebuie să trăiască pe Pământ.
-Aceea este adevărat (ceea ce are rădăcină), spune că nu este adevărat (că nu are nici o rădăcină).
- Bucurați-vă de cacao, care este deja bea! Faceți dansul, începeți dialogul melodiilor! Aceasta nu este casa noastră, nu vom trăi aici, va trebui să plecați oricum.
-Doar în cer, îți inventezi cuvântul tău, darul vieții! Ce vei determina? Vrei să te enervezi aici? Îți vei ascunde faima și gloria pe pământ?
- În sfârșit, inima mea o înțelege: ascult muzică, contemplăm o floare: sper că nu se vor usca!
- Sunt trista, ma deranjez, domnul Nezahualcoyotl, cu flori si cintece, imi amintesc de printi, de cei care au mers la Tezozomoctzin, Cuacuahtzin.
- Dacă vreau, vreau prietenie, nobilitate, comunitate. Cu cântece înfloritoare trăiesc.
-În ceruri îți creezi designul. Voi o veți hotărî: deveniți gelos și aici ascundeți-vă faima și slava voastră pe pământ? Ce decretezi?
- Va trebui să stau pe pământ? Care este destinul meu? Am nevoie, inima mea suferă, tu ești doar prietenul meu pe pământ, aici.
- Cu ce să merg? Nu voi lăsa nimic pe pământ? Cum ar trebui să acționeze inima mea? În zadar, venim să trăim, să creștem pe pământ? Să lăsăm cel puțin flori. Să cântăm cel puțin.
- Ești adevărat, ai rădăcini? Numai cine domină toate lucrurile, dătătorul vieții. În acest adevăr? Nu-i așa, cum spun ei? Fie ca inimile noastre să nu aibă chinuri!
- Fără violență rămânând și prosperă în mijlocul cărților și picturilor sale, există orașul Tenochtitlan.
- Unde există cumva. Aș vrea să pot urma prinții, să le aducem florile noastre! Dacă aș putea face minunatele mele melodii ale lui Tezozomoctzin! Numele tău nu va pieri niciodată.
- Sunt Nezahualcóyotl, eu sunt cântăreața, eu sunt un papagal cu un cap mare. Luați-vă florile și fanii cu ei, dansați-vă!
- Nimeni nu poate fi lângă el, nu reușește, domnește pe pământ. Numai tu poți schimba lucrurile, așa cum știe inima noastră: nimeni nu poate fi lângă tine, nu reușește, domnește pe Pământ.
-Resuena cântând, clopotele sunt auzite. Florile noastre de flori răspund la ele. Turnați florile, bucurați-vă de cântec.
-Modul de viață ne-a umilit, ne-a otrăvit aici. Poate nimeni să nu fie lângă el, să reușească, să domnească pe pământ?
- Unde vom merge, unde moartea nu există? Mai mult, de ce voi trăi plângând? Fie ca inima ta să fie îndreptată: nimeni nu va trăi aici pentru totdeauna.
- Realitatea prețioasă o face să plouă, de la tine vine fericirea ta, dătătorul vieții! Oloroso flori, flori prețioase, cu dorința pe care am vrut-o, înțelepciune zadarnică am ...
- Care este viața asta împrumutată, că într-o clipă trebuie să o lăsăm așa cum au lăsat-o ceilalți.
- Nu-mi vor termina florile, piesele mele nu se vor opri. Cantor le-am ridicat, s-au întins, s-au răspândit. Chiar și atunci când florile se vor usca și se vor transforma în galben, ele vor fi transportate acolo, în casa păsărui de pene de aur.
"Așa suntem, suntem muritori, patru sau patru bărbați, toți trebuie să plecăm, toți vom muri pe pământ.
- Cum ar trebui să acționeze inima mea? În zadar, venim să trăim, să creștem pe pământ?
- Nu-ți fă griji inima. Fără reflecții. Chiar de la mine am compasiune pe pământ.
- Trăiți în pace, treci viața calmă!
- Extinde-ți compasiunea, sunt alături de tine, tu ești dumnezeu. Vrei să-mi dai moartea? Este adevărat că suntem fericiți, că trăim pe pământ?
