Care este teoria cuprinzătoare a lui Max Weber?

Teoria cuprinzătoare este un curent sociologic care explică societatea ca o serie de relații și interacțiuni subiective.

A fost creată de Max Weber (1864-1920), un filosof, istoric, economist și sociolog german, care, alături de Karl Marx și Émile Durkheim, este considerat tatăl sociologiei, deși se deosebea de celelalte două în multe privințe.

Studiile lui au fost întotdeauna argumentate în cadrul interpretării (dincolo de simplul empirism) a acțiunii sociale, înțeleasă ca fiind scopul și semnificația acțiunii unui subiect față de altul sau altele.

Timpul în care a trăit Weber a existat deja sociologia ca știință autonomă în cadrul științelor umane, dar el a acordat o atenție specială interpretării sale într-un mod diferit.

Marea contribuție a lui Weber a fost construirea unor mecanisme intelectuale care au permis să vadă realitatea unei forme mai complexe și inventarea de instrumente metodologice pentru a studia atitudinea indivizilor din cadrul societății.

Toate acestea au dus, ca o ramură a sociologiei generale, la denominația unei sociologii cuprinzătoare (numită și o anumită sociologie interpretativă).

Sociologia, ca știință socială, nu poate stabili adevăruri absolute, ci se bazează pe interpretare, care nu este altceva decât o aproximare probabilistică a realității. Această metodologie contrastează cu curentul metodologic pozitiv care a predominat în momentul în care Weber și-a scris teoria.

Teoria cuprinzătoare: acțiune socială conform lui Weber

Pentru Weber, acțiunea socială este sensul pe care un subiect îl dă comportamentului său în raport cu comportamentul altor persoane. Aceasta înseamnă că comportamentul individual, într-un fel, este determinat de comportamentul altor persoane, un concept care explică în mod clar fenomenul imitației sociale.

Această acțiune socială este dată de antecedente de etnică, climatologică, temperamentală etc. și generează empiric consecințe măsurabile; dar nici antecedentele, nici consecințele nu fac parte din semnificație, pentru că aceasta este doar subiectivă.

Prin sensuri subiective, acțiunea socială diferă de comportamentul reactiv, rezervat comportamentului automat care implică procese neîntemeiate.

Schița unei sociologii cuprinzătoare

Economia și societatea, schița Sociologiei Comprehensive a fost lucrarea în care Weber și-a capturat teoria. În epoca sa a fost considerată cea mai importantă lucrare a sociologiei secolului al XX-lea.

Cu toate acestea, conținutul său a fost scris de Weber doar într-un sfert, de când moartea la surprins înainte de a termina (1920). Lucrarea a fost finalizată la început (1922) de văduva sa, Marianne Schnitger, și în edițiile ulterioare (1956) de către un editor chestionat (Johannes Winclermann).

Acest lucru a dus la multiple interpretări ale sensului și conținutului "cărții", care a fost inițial concepută ca un manual sau un text de referință pentru predarea problemelor economice și sociologice.

Acesta este motivul pentru care această lucrare nu are un fir comun, ci multe teze parțiale și independente.

Metodologia lui Weber

Weber a conceput un instrument conceptual sau un instrument metodologic nou pentru timpul său, pe care el la numit "tip ideal", care este format din anumite caracteristici, dar care nu corespunde în totalitatea sa cu fiecare caz particular.

"Tipul ideal" încearcă să simplifice realitatea, pentru a fi un obiect de interpretare. Nu există un singur tip ideal, ci mai multe care pot fi combinate între ele și, prin urmare, generează diferite acțiuni sociale.

Practic există 4 tipuri ideale care tind să interpreteze acțiunea socială:

• Acționarea în funcție de scopuri: obiectivele sau scopurile și mijloacele de realizare a acestora sunt măsurate.
• Acțiune în funcție de valori: similar cu cea precedentă, dar ia în considerare valorile și idealurile.
• Acțiune tradițională: legată de vamă.
• Acțiune afectivă: legată de emoții.

Primele două sunt acțiuni raționale și ultimele două, iraționale.

Conceptele societății și ale statului, conform lui Weber

Weber concepe societatea ca un cadru care poate fi reprezentat ca straturi concentrice ale unei ceapă în care, din interior, acțiunea socială este prima instanță a acestei rețele.

Când acțiunile sociale sunt reciproce (adică înainte și înapoi), ele devin relații sociale, în care individul se dezvoltă. Un alt nivel ar fi asocierea, care implică o relație socială care reglementează și ordinea actuală, legitimată de ceilalți.

Există diferite tipuri de asociații, cum ar fi asocierea politică, care implică, de asemenea, utilizarea legitimă a forței fizice ca mecanism represiv pentru menținerea ordinii și controlului societății.

Aici apare conceptul de stat Weberian: o asociație care are un monopol al coerciției și al forței fizice legitime care garantează continuitatea ordinii sociale.

Această ordine sau ascultare socială se datorează unei dominații din partea statului, care exercită în moduri diferite:

• Dominația tradițională: respectată de un set de tradiții și valori stabilite.
• Dominația carismatică: ascultată datorită prezenței unui lider carismatic.
• Dominația legal-rațională: este respectată deoarece societatea a acceptat să respecte un set de reguli stabilite și învățate.

Potrivit lui Weber, orice relație dintre societate și conducătorii săi poate fi studiată sub una sau toate aceste forme de dominație.

Această concepție a statului ca entitate care deține monopolul forței și mijloacele de constrângere a societății este conceptul de bază care a dat naștere științei politice occidentale. Se înțelege atunci că politica este derivată din putere.

Pentru studiile sale solide în domenii precum economia, istoria și teologia, Weber a introdus termeni foarte importanți pentru înțelegerea societății în ansamblu, cum ar fi birocrația, capitalismul și religia, oferind teoria sa globală ajunge mai mult decât sociologic.